Breakage

Breakage

miercuri, 10 decembrie 2008

Deep Forest



Be it animal or human, crawling on the ground or on the roof
Hunting like the lonely, lonely fighter
Picking up the truth behind the messages
So fearful of the meanings
Turning to the gods of technology
Wisdom far beyond the galaxies
But not enough to cure the last disease

Telecommunication, counting every crater on the moon
Roaming like the only, only rider
High upon the back of flaming Dragon rockets
Carrying the messages of the gods of technology
Wisdom far beyond the galaxies
But not enough to save the almighty

The butterfly, the tiger
Nothing but a shadow in the stone
Flamingo future dinosaur underneath the urban sun
Victims of the truth behind the messages of the Stoic saints of profit
Victims of the truth behind the messages of the Stoic saints of profit
Smiling as the wonders of all nature go crumbling in their pockets
Flying to another galaxy
Leaving Mother Earth

Endangered Species

joi, 4 decembrie 2008

The googles, they do nothing


Imi place sa hranesc interesul, iar daca ti se pare ceva in neregula aici, la aceasta adresa nu sta deoparte. Intra in focul vietii si canta-mi in struna, pentru ca poti, pentru ca asta ai fost conceput sa faci, pentru ca asta te face fericit. Citeste si uita, mergi mai departe cu ceea ce vrei, unde te duce mintea si sufletul pe care nu stiu exact in ce ordine sa le situez, sau mai bine zis daca are rost sa enumar un lucru inexistent.

Pentru ca este in fiinta noastra sa fin ignoranti la ceea ce conteaza si atrasi catre cele mai mari porcarii si nimicuri ale vietii, ajungem sa ne scufundam in mlastina societatii si chiar ne complacem, iar cand am ajuns la apa o dam la o parte stiind ca ar putea sa curete stratul de jeg care s-a uscat pe piele, sau a intrat chiar pana in sinele nostru. Mai bine zis, suntem de-o materie cu noroiul si mirosul de statut si e bine... e cald si bine, e cald si moale, nu bate vantu.

Acum hai, ne imbracam hainuta de protectie impotriva rusinii, dam cu o tona de parfum sa nu se simta lasitatea, ne spalam pe dinti ca sa nu se vada resturile de vorbe de cacat, ne incaltam cu cele mai bune perechi de pantofi pe care ni le-am putut permite si ascundem urmele de calcaturi strambe, ne punem fesu pe cap sa nu zboare nimicul, si pornim.

E o noua zi, o noua aventura!

miercuri, 3 decembrie 2008

BLA BLA, din nou... never mind


Sunt nelinistita, iar. Imi bate inima simtitor in piept, iar. Ma gandesc la ce ar fi daca ar fi... iar. Imi e teama si toate astea din cauza unei idei de doi bani care mi-a venit in minte. Sunt o distrusa cand vine vorba de fluxul de ganduri, in special cele malefice. Au un talent astea sa puna stapanire pe mine intr-un mod incredibil de rapid si totalitar. Sunt o proasta, ma bat ganduri si nu pot sa scap de ele.

O simpla idee, un simplu miros, o un simplu impuls ma pune pe fuga sufleteasca. E ca si cum cineva ma alearga si ma ameninta cu un cutit tintit fix in coloana vertebrala. As vrea sa fiu stabila pe mine, sa fac diferenta intre bine si rau, intre real si ireal, intre posibil si imposibil, sau macar posibil si probabil. De multe ori imi pun singura paie pe foc si ma plang in interior intr-un freamat continuu care nu vrea sa ma lase decat la caldura unui cuvant bine rostit la momentul potrivit. Vreau o minciuna, ceea ce dispretuiesc cel mai tare pe lumea asta, dar de cele mai multe ori este cea care imi face bine. Asa deci, prefer sa imi fac rau in scopuri acceptabile, rezonabile. Cu toate ca o minciuna ar putea sa imi prelungeasca framantarile.

Nimic nu e normal, ceea ce spun nu este adevarul. Este o perioada, este o idee, este rezolvarea unei idei rasarite din absolut nimic. Ar trebui sa incep sa ma injur singura, pot spune ca gandesc prea mult iar asta imi face cel mai mult rau. Hai sa fim fericiti, hai sa trecem prin viata ca rata prin apa.

Dar rata aia pare linistita deasupra, in apa tot ceea ce face este sa se zbata...

duminică, 30 noiembrie 2008

Voi pe ce lume traiti?


Apoi cand vine inspiratia, VINE! Asta nu este un moment, asa ca am sa aburesc. Sunt intr-un moment de inspiratie dar nu am idei. Ironic nu-i asa? Deci daca as avea o idee as scrie despre ea ca un val plin de spuma.

Acum mananc jeleuri. Mi s-a facut pofta subit si a trebuit sa dau ultimii mei marunti pentru o punguta de jeleuri de 3 lei. Mi-am adus aminte de Portugalia, pentru ca Joao, colegul meu de camera manca multe jeleuri, si dintr-o data am simtit nevoia unei schimbari. Cred ca am sa schimb ceva, vreau sa fac asta. Ma cheama ceva... Cred ca am sa ma vopsesc albastra (pe par pentru ca momentan nu este posibila, sau mai bine zis sanatoasa o vopsea permanenta pe piele), sau doar niste suvite ca sa nu zica oamenii ca sunt prea nebuna, chiar daca ma doare in pix de parerea lor. Sau am sa ma comport o perioada in alt mod. Poate devin mai serioasa (ceea ce scriu in blogul asta nu e prea amuzant asa ca nu cred ca am dat o impresie de om nebun), desi ma doare numai impresia ca as fi imbatranit. Ma simt ramolita, parca scartaie ceva, parca nu am chef sa ies in oras, nu am energie, imi vine sa ma bat singura. Cred ca am sa o fac pentru ca nu imi place sentimentul de batranete, nu am de gand sa intru in normalitate.

Poate am sa imi cumpar o pereche de cizme de cauciuc, colorate viu, cu modele geniale. Pacat ca nu le-as purta niciodata. Poate ma las de ciocolata. GLUMEAM!!!

Ah! Am inteles, am sa folosesc acest acces de inspiratie si aceasta motivatie de schimbare in coregrafii. Exact, am sa folosesc elemente improprii mie, am sa pun oamenii sa imi improvizeze lucruri noi, am sa tratez altfel muzica, si am sa folosesc alt registru de miscari.

Iata in fine care este modalitatea de a te mentine proaspat ca si artist. Gasesti ceva, simti ceva, ai nevoie de ceva si o aplici instant in creatia ta. Am nevoie de inovatie in permanenta, am nevoie de spontaneitate si nebunie. Cred ca am nevoie de ceea ce sunt eu in sinea mea, de ceea ce simt si ceea ce gandesc. Dar pentru toate astea trebuie sa traiesc. Si iata cu ideea de a trai si a simti cu adevarat este cel mai bum material pentru un artist. Era unu, mare om, zicea ca nu poate scrie decat despre ceea ce a trait si a simtit (stiti voi cine, lol), si zicea bine omu asta.

Ca urmare, iata, ideea de simtire a fiecaryi maruntis, care la prima vedere pare insignifiant, poate sa dea roadele unei idei inovatoare. Cel putin in lumea mea.

Mda, in lumea mea, pentru ca nu stiu pe ce lume va aflati voi, si sincer parca nici nu as vrea sa aflu....

Niciodata nu e prea devreme...

Acum este momentul... pe dracu, nu exista moment potrivit, nu exista coincidente. Pur si simplu asa a fost sa fie. Stau sa ma gandesc ca daca tot ceea ce ar exista nu ar avea un motiv, oare exista viata doar ca sa existe? Nu este o explicatie pentru tot ceea ce se intampla?

Intotdeauna am avut impresia ca exista ceva, aici de jur imprejur zboara necunoscutul care ne este totusi atat de familiar si la care apelam fara sa vrem. Nu vorbesc despre D-zeu pentru ca nu cred in El ca si creator, nu cred ca este ceea ce este asa cum il stim. Pentru mine exista doar CEVA. Exista pentru ca am nevoie sa ma agat de un fir atunci cand nu am element material la care sa apelez, exista pentru ca trebuie sa-i multumesc atunci cand sunt fericita si trebuie sa il condamn atunci cand plang de ma scufund in propriile lacrimi. Ma gandeam la sentimentele pe care le simte un om, o fiinta capabila sa ajunga la alte nivele de simtaminte si considerente fata de lumea in care traieste. Aceste trairi sufletesti pot avea cateodata o amploare aproape ireala pentru cei care le percep, astfel incat sa poti crede ca exista ceva supraomenesc fata de care se raporteaza fiecare sentiment de o astfel de amploare. Este adevarat ca orice idee de ideal, de zeitate si de entitate mai presus de perceptia noastra a fost creata chiar de mintea omeneasca datorita nevoii de motivatie fata de anumite lucruri. Dar asta nu inseamna ca ceea ce a fost nascocit de o minte umana nu poate sa aiba si o farama de realitate. Daca a fost nevoia unei explicatii intr-atat incat sa se ajunga la concluzia existentei unei "existente" superioare, atunci este pe cat se poate de posibil ca nascocirea sa fie relativ credibila.

Dar nu intentionez sa intru in detalii, deja m-am ametit singura, stiu, asa ca am sa trec la concluzie printr-un ocolis...

Pornisem ideea de la existenta Craciunului, si de ce se sarbatoreste in zilele noastre? Am intrebat in zilele noastre pentru ca nu gasesc acum o motivatie pentru care oamenii sa se pregateasca atata de intens pentru o sarbatoare care nici macar nu mai este, sau mai bine zis, nici nu a fost vreodata crestina. In zilele noastre, dupa cugetarile mele onirice, am ajuns sa ne bucuram de sarbatoarea aceasta mai mult ca oricand din cauza reflexului. Toata lumea simte ca din NOIEMBRIE incepe sa miroasa a sarbatoare, a brad, a zapada, a frig, a cadouri, a luminite, si a multe alte nimicuri semnificative. Si tocmai reflexul asta a ajuns sa fie o sarbatoare, in lumea celor ce sarbatoresc Craciunul. Acest instinct inascut din bunici a luat loc si in viata noastra. An de an ne pregatim orbeste, fara sa vrem pentru aceasta perioada.

Mie una imi place nu pentru ca e Craciun, ca e brad, ca e miros de portocala si scortisoara, ci pentru ca sunt in familie. Iar acum intrebarea : nu pot sa ma bucur ca sunt in familie tot anu? Pai nu nici cand stateam cu ei zi si noapte, pentru ca pur si simplu stateam cu ei minut de minut, nu cred ca iti mai arde de sarbatoare in fiecare zi, dar cu atat mai mult acum cant nu mai stau cu ei, nu ii mai vad, nu mai fac tot alaturi de ei. Desi de fiecare data cand era Craciunul, multumeam unei divinitati ca am mai apucat un brad verde, o caldura sufleteasca, si un miros de portocala alaturi de cei pe care ii iubesc cu adevarat.

Daca ma intrebi daca imi place aceasta perioada am sa raspund ca o iubesc, pentru ca mi-a intrat in reflex sa o pretuiesc orice s-ar intampla. Daca tot anul am ramane constatnti, simtind doar ca trece timpul, sau chiar invers, daca tot anul am trai o sarbatoare, oare nu am ajunge sa nu mai pretuim anumite lucruri (poate nesemnificative sau chiar inexistente in fond) cu o intensitate sporita? Mie imi place sa traiesc aceasta sarbatoare falsa pentru ca mi-a ramas intiparita in minte cu multe momente placute si multe mirosuri specifice.

Eh, nu are rost sa mai continui, nu vreu sa conving pe nimeni nimic, vreau doar sa nu se bage nimeni in obiceiurile mele si sa nu incerce sa ma convinga de nimic.

punct si de la capat...

(si nu, acest subiect nu este tratat prea devreme, ci la momentul in care a picat pur si simplu din cer in mintea mea creata)

marți, 25 noiembrie 2008

Agatat de-un fir

Asta e, ma las in voia sortii cu nesiguranta in sange si cu sangele tlbure de frica. Pasesc incet si nesigur pe terenul minat al sortii si intorc priviri rapide, sugrumate, neincetate catre etern, ceea ce-a fost a intrat in istorie. Probabil o sa calc pe sticla si o sa o sparg, iar cerul imi va cadea pe umeri urmand ceata trecutului. Amintirile revin si mi se sparg in cap, noaptea ma intorc de pe-o parte pe cealalta, ma agat de cate una cu ghearele si incep si tremur de nerv in somn.

Asta e speranta recurenta si imi macina simtirea. Creez imagini si dorinte la pasul din urma, astept sa alunec in spate pe-o panta trasnita a visului si ma scufund in crize de tristete.

Unde ma duce pasul din trecut?

Sunt ametita de amalgamul de prezent si viitor amestecat cu trecutul permanent. Noi traim la trecut, ne uitam la cer si privim ceea ce-a fost. Lumina stelelor vazute este trecutul pe care il privim in ochi si il simtim adanc acum, o clipa.

A mai cazut o stea, ne apropiem din ce in ce mai mult de prezent. Dar uiti ca paginile pe care le-am citi s-au inmultit, iar vagul nimic ce se asterne in fata imi provoca cea mai mare frica. Am nevoie de un fir de ata care sa ma lege in acelasi timp de toate momentele temporale posibile. Adu-mi aminte ca ceea ce se intampla este normal, nu bine, nu rau..... normal...

vineri, 14 noiembrie 2008

... si se asterne seara. Cerul rosu, roz, portocaliu sau gri, depinde cum il vede fiecare, se intinde asemeni unui material moale si cald, sau rece.

Sunt in bratele sale, ma strange la piept, ii simt parfumul... vag dar e al lui. E cald si ma ia cu amorteala, chiar daca e vara torida eu ma topesc pentru ca am incredere. Cad pe ganduri, nu ma gandesc la cat de bine e cu el, ci la ce am de facut pentru maine. Ma gandesc la altele: probleme, intamplari de peste zi, ganduri, invataturile de la facultate, amici, colegi. Ma gandesc la toate astea pentru ca sunt confortabila in mediul meu in care am libertatea de a inflori in toate directile. Simpt ca orice as face e bine pentru ca am voie, pentru ca sunt in elementul meu.

"Vorbeste cu mine" imi zice si se uita la mine. Eu tac, nu stiu ce sa raspund in afara de un sincer TE IUBESC, pentru ca nu imi gasesc cuvintele. In acel moment nu stiu cu ce sa incep. Cuvintele nu imi ies pe gura, gandurile se condenseaza si imi opresc timpul in loc. Nu acum, nu pot raspunde, sunt fericita ca esti aici dar siguranta ta ma ajuta sa ma afund in lumea mea. Culmea gandului: sa cazi pe ganduri si sa iti rupi un picior, si cu toate astea nu am nici o retinere din a ma arunca de cate ori am ocazia.

Imi e bine, chiar extraordinar si imi doresc sa nu se schimbe niciodata, iar chestia asta ma sperie pentru ca timpul trece fara a anunta si cadem in ispita complacerii intr-o anume ipostaza. Nu vreau sa ma loveasca ceva acum, nu as suporta. Cu cat suferi mai mult in viata, cu atat orice lovitura e mai chinuitoare, dar in acelasi timp mai usor de inghitit. Dar nu vreau... Sunt drogata de sentimente si vise, si cred ca sunt pe muchie pentru ca tind sa fac tampenii. Incep sa gandesc prostii. As vrea cateodata sa fiu una din persoanele care trec prin viata pentru ca alta solutie nu au, dar eu trac prin viata simtind-o, gustand fiecare picatura de toxina si miere care mi se scurge zilnic pe buze. A venit toamna, maine e Craciunul, poimaine ma mut din tara... Imi e frica si vreau sa ma dau cu capu de perete pentru ca alta modalitate de a deveni inerta nu exista. Alta cale de a scapa de propriile mancarimi nu exista decat cea prin care te scarpini pana la sange. Cred ca asta incep sa fac si eu. Pana acum imi era bine cum faceam, placut, acum deja se insangereaza treaba.

Cred ca citesc prea mult. Sunt multe lucruri pe care le iau din carti si le simt mai intens. Sunt idei si momente cand nu stiu de ce simt ceea ce simt, dar atunci cand imi dau seama care este exact ideea parca ma loveste ceva. E din cauza faptului ca ceea ce traiesc eu, altii au insirat in randuri de negru pe alb, pe foi.


E noapte, sunt in bratele lui... Intinsi in pat vorbim, ne atingem, facem dragoste si iar vorbim. Adorm cu mana pe fata lui si ma gandesc ca sunt cea mai fericita persoana din lume, dar de dimineata lumina soarelui ma bate la pleoape, dau cu mana, dau cu piciorul dar nu merge, injur in minte, ma simt ca dracu, imi e sete si imcep sa revin la realitate. Mi-am dat seama acum ca sunt iar fiinta, iar materie ganditoare a carei sentimente nu fac doi bani dupa ce au fost epuizate. Ma intorc pe partea dreapta, intind o mana, il iau in brate, ma ia in brate, ma saruta, il iubesc si imi caut fericirea de-o clipa care se scurge. Fericirea de-o cipa care va urma se va scurge.

Ma afund la pieptul sau pentru ca stiu ca imi ofera ceea ce caut...

miercuri, 5 noiembrie 2008

Detalii...

Aceasta unitate de masura care trece neobservata pe langa milioanele de suflete poate sa insemne cat viitorul in sine. Dar nu vreau sa insir cuvinte mari, nu vreau sa fac filosofia detaliului, nu vreau sa explic ceva de la sine inteles.

Doi batranei stau de-o parte si de cealalta a unui raulet, fata in fata, pe o banca banala de lemn peste care a batut soarele, vantul, ploaia, ninsoarea si timpul in sine. Rauletul se aude in surdina, cei doi batranei calzi, cu ochii iubitori se indreapta usor dar greu din spate si incep sa porneasca, catinel unul catre celalalt, oprindu-se de-o parte si de cealalta a marginii apei care curge fara incetare asemeni clipelor care s-au facut resimtite incet asupra celor doua suflete. Deodata incep sa isi rosteasca melancolic povestea vietilor, simultan. Zgomotul apei curgatoare se aude comtopit cu vocile celor doi batranei. Soarele ii invaluie facand un arc de cerc deasupra capetelor lor, reflectandu-se in permanenta in apa. Zgomotul vocilor lor s-a sfarsit asemeni inceputului, dar apa continua sa isi faca simtita scurgerea continua.

Cad in genunchi. Cate o lacrima iese cristalina din ochii lor... se prelinge pe obrazul cald si cade in apa rece, cate una, cate una... Unul zice: iata ca soarele a trecut deasupra mea si nu m-a incalzit nici astazi.

Tacere



Nu am continuare, nu stiu ce se va intampla cu cei doi batranei dar nici nu ma intereseaza, un singur lucru am uitat sa specific, si am terminat: ambii erau barbati... dar mai bine zis, DETALII... DETALII...

miercuri, 29 octombrie 2008

Subiecte acide, dizolvari de imagini si inspiratie inexistenta... abureli


Imi vine sa scriu exact asa cum am citit in cartea necenzurata a lui Anais Nin, fiecare intamplare si gand care ma freamata, dar realizez ca nu sunt dependenta de ideea de a ma descoperi. Pentru ca daca scriu inseamna ca ceva nu e bine, sau ceva sta sa iasa la suprafata, dar nu vreau asta, nu ma cunosc si nici nu am de gand sa stiu ce vreau sa stiu sau sa stiu ceea ce voi face in orice situatie iscata. Sunt o persoana ale carei instincte vin din naturalete, din clipa in clipa, instinctiv sau la impulsul momentului. Tin la creativitatea de moment si numai la asta rezum acest blog. Nu este jurnalul meu asa ca nu am sa scriu intamplari, sentimente sau dorinte arzatoare.

Ca atare, sunt pe lumea asta ca sa traiesc, sa gandesc prost si sa fiu o fiinta care stie ca nu are rost sa contemple existenta in sine si motivul pentru care fiecare suflu este urmat de un altul. Acum stau si ma gandesc la faptul ca am nevoie de inspiratie pentru facultate, pentru urmatoarele mele scenarii sau insiruiri de miscari pe care va trebui sa le rezolv pe o perioada mai lunga sau mai scurta. Ascult niste jass acid si incerc sa gasesc miscari pentru muzica, sau muzica pentru miscari. Nu ma mai gandesc la subiect sau la scenariu pentru ca oricum nu are rost. Am intrat intr-o lume in care elementele abstracte si simbolurile nu sunt impuse de coregraf sau creator, ci sunt nascocite de privitor in sine. Nu trebuie sa am o anumita tema sau motivatie ca sa compun ceva desi in aparenta am nevoie de un subiect de care sa imi atarn materialul subtire care acopera in sine nascocirea unui spectacol.

Si iata-ma in situatia in care stau si ma gandesc la posibile teme pentru facultate...

Am inceput din a cauta ceva in viata mea personala. Sa iau cumva intensitatea sentimentelor mele actuale sau care existau in trecutul apropiat, fata de ceea ce este in actualitate sau fata de ceea ce s-a petrecut acum un timp apropiat. Poate as putea sa imbin acestea si sa creez o mica nuvela asemeni romanului semi-erotic a scriitoarei mai sus mentionate? Sau sa caut un vocabular stilistic pentru miscare, in frazele cu inteles multiplu ale lui Dostoievski? As putea lua in calcul momentele de monotonie imaginara care se petrec in mintea mea in timp ce ma deplasez pe strada dintr-un punct in altul. Imi vine sa rad la citirea cuvintelor de mai sus. Ma amuz de una singura de ambiguitatea situatiilor care in fapt, sunt doar niste simple trairi de moment. Daca as sta sa imi analizez reactiile, gandurile, sentimentele si actiunile, as ajunge la concluzia ca sunt nebuna.

Mi s-a zis sa aleg cat mai multe subiecte de creatie pentru dans. Am ales ce mi-a venit pe moment: evolutia viscerala corporala, plictiseala, timpul si efectul sau, pulsul vietii si a elementelor inconjuratoare, am si uitat ce am mai zis, dar stau si ma gandesc ca am ales niste subiecte stupide. De ce as vrea sa dansez despre asta? E simplu, pentru ca se cere, dar de ce se cere daca nimeni nu va intelege ceea ce vreau eu sa zic? Eheeee.... asta e mdiul in care am intrat, si nu mai am nimic de comentat.

Oricum, pana una alta viata mea e ok, poate chiar banala, ma trezesc, mananc, ma dushez, ma imbrac, ma duc la facultate, ma intorc acasa, fac dragoste si adorm. Ceea ce se intampla insa intre aceste elemente principale e samanta vietii mele. Am inceput sa traiesc din lucruri mici, din o bucata de ciocolata, din soarele de afara, din muzica ”misto” pe care o mai aud intentionat sau nu. Iubesc clipele de ras isteric alaturi de colegii mei si de alte persoane dragi mie. Imi e dor de parintii mei si as face orice ca sa ii ajut, sa nu ii dezamagesc, si imi iubesc sora pentru ca e pur si simplu sora mea orice ar face.

Oare daca as face un dans despre fericire as mai avea aceeasi priza la public?

Cred ca daca as dansa despre fructele toamnei si despre pulsatia inimii mele la mangaierea persoanei dragi ar fi mult mai interesant decat un subiect in care ideea penetrarii carnale a durerii si framatarii afecteaza mentalitatea umana, sau poate nu.

HA-HA-HA!!!

luni, 29 septembrie 2008

Citeste-ma, vezi ce am simtit pentru cateva minute

As vrea sa cred ca ceea ce a trecut, nu ramane doar o simpla amintire. De multe ori ne dorim sa dam timpul inapoi, dar daca am pretui ceea ce s-a intamplat oare nu ar fi mai usor sa mergem mai departe? Timpul are rolul sau, si este veriga cea mai importanta a vietii. Daca acesta ar sta pe loc, atunci nu am mai trai, nu am mai apuca sa inspiram urmatoarea briza de aer, urmatorul parfum.

A trecut, si a fost frumos, sau poate a fost cea mai groaznica perioada a vietii mele. Ce am realizat cu toate acestea, doar un trecut? Trecerea timpului alaturi de fiecare bataie a pulsului vietii are ca scop formarea unei baze sanatoase a trairilor. Ceea ce am avut nu inseamna ca am si pierdut. Ceea ce e in trecut nu inseamna ca nu mai are si viitor. Fiecare senzatie este menita sa se simta si sa se resimta. Dar asta nu inseamna ca in aceeasi imprejurare, cu acelasi suflu cu acelasi suflet.

Ramane totusi sa stabilim ceea ce ramane de domeniul trecutului si ceea ce ramane vesnic prezent, petru ca avem aceasta posiblitate. Omul este o fiinta complexa, menita sa gandeasca, si sa profite de libertatea de care are tot dreptul sa profite. De la ce manacam azi, pana la cum ne planuim viitorul, pana la ”pe cine mai afectam astazi” si cui ii mai intram in trecut. Am intrat in prezentul cuiva, deci fac parte din trecutul acesteia... sau avem de ales daca prezentul ramane prezent in continuare si trecutul il constituie un prezent continuu.

Vorbesc despre legi universale, despre vieti si simtaminte, despre generalitati. Nimeni in aceste randuri nu se regaseste ca persoana unica. Scriu pentru ca simt, simt pentru ca traiesc, si afisez tastand litera dupa litera niste ganduri materiale in acest moment.

ALEGE

duminică, 28 septembrie 2008

Stai la suprafata, pluteste... sau trage aer in piept si afunda-te


Ca sa zic asa, chiar trebuie sa fim luati prin surprindere din cauza unor lucruri la care ne-am fi asteptat? Unde este sensul cursivitatii vietii daca nu in lucrurile pe care nu le asteptam? Sinceri fiind ar trebui sa recunoastem ca ceea ce ne dorim ne asteptam sa nu ni se intample, sau ceea ce ne-ar face fericiti nu s-ar putea intampla niciodata, dar pusi in fata adevarului, in fata actului intamplat si material, indoiala incepe sa isi faca usor simtita prezenta. O zgarietura inceata pe partea interioara a crestetului capului ma face sa ma intreb daca ceea ce vad, simt, gust, ating, este chiar real.

Senzatia e geniala: e ca si cum citesc o carte si caut sa ma regasesc in protagonistii acesteia, dar acum cartea sunt eu, personajul principal sunt eu, dar nu reusesc sa imi intru in rol. Ceva nu e bine si nu reusesc sa ma vad in pielea acestui personaj fantastic, care vrea sa fie chiar persoana mea. Astept sa ridic ochii din carte si sa revin la realitate... nu merge.. care e ideea? Autorul probabil s-a gandit la alt subiect, sau poate am dat mai multe pagini odata. Cartea mea nu e aceasta. Viata mea nu se insira pe randurile aceleiasi carti. Pana acum era bine, acum nu. O intorc pe toate partile, poate am gresit volumul, poate citesc pe diagonala, poate am adormit cu cartea in mana si visez o alta poveste scrisa in alta carte. Poate citesc randurile altcuiva.

Mai bine zis, citesc negru pe alb alaturi de altcineva. Cred ca am fost bruiata si nu reusesc sa revin pe propria frecventa. Am facut schimb de carti, de canale, sau le-am impreunat. Mda, cam asa s-ar explica cum personajele din cartea mea sunt aceleasi, dar incep sa capete alta cursivitate a avenimentelor si alta raportare la realitate.

Ma intreb numai daca atunci cand am sa termin cartea asta, sau cand am sa ies de pe aceasta noua frecventa, oare evenimentele isi vor relua vechea cursivitate, sau perceptia despre TOT va ramane afectata?

Oricum, sunt curioasa daca tie iti e confortabil in propriul sos si daca nu ai vrea sa il mai condimentezi nitel, sau poate sa il schimbi nitel, poate mai picant, sau poate mai dulce. Crezi ca viata pe care o duci iti este sortita si nu are rost sa o schimbi pentru ca orice se intampla iti e scris si oricum va avea loc, sau esti constient ca ai propriile puteri asupra propriului tau destin si poti oricand sa o iei de la capat, sa iti rescrii cartea sau sa schimbi frecventa. Poate cine stie, nimeresti pe frecvenata unei alte persoane si reusesti sa rescri foile unei carti cu povestea altor personaje. Iti e comod asa sau esti de parere ca viata totusi merita traita.

CARE E SCOPUL, SAU MAI BINE ZIS CARE E IDEEA IN SINE? SA TRAIESTI SAU SA SIMTI CA TRAIESTI?

Musc din perna, tip si bat in perete incercand sa scap de anumite apasari, frematari care nu imi dau pace. Stiu ca tot ceea ce se intampla are ca scop piperarea vietii, si cred ca daca nu ar exista, nu as mai fi atat de pasionata in ceea ce priveste viata. Am un creier care nu ma lasa sa gandesc. Greata mi se face cand ma culc cateodata si nu gasesc un raspuns, nu adorm si nu visez. Imi e foame de ganduri si nu reusesc sa inghit imbucaturile care le mestec zi de zi, ora de ora chiar. Nu ma intreba la ce ma gandesc, pur si simplu o fac. Stau cu orele si ma uit in curu dracului visand la nimic si vorbindu-mi in sine. Analizez, masor, ma binedispun, ma intristez, ma cert si ma critic. Ca mai apoi sa vina careva sa imi zica doar ca e normal, ca totul e bine si frumos. Nu e corect. Ceea ce ma framanta chiar exista si nu are nimeni dreptul sa imi intre in vorba. Chiar daca ma gandesc prea mult, nu exista persoana caruia sa pot sa ii explic sensul mintii mele. Dumicatul de gand s-a prins de cerul gurii mele si nu ma lasa sa il scuip, dar nici sa il inghit. Doar mestec. Doar ma pierd, si e ok, e placut.

Taci si nu critica, ce am zis nu are sens, decat pentru mine. Incerc sa ma lamuresc singura care este sensul nimicnicimii mele. Caut sa imi pun noi intrebari, cateodata gasesc si ma ia cu frisoane, ma ia chiar cu plans. Mai apoi imi dau o palma si ma intreb ce dracu e cu mine. Unde puii mei ma duce gandul si care e sensul. De ce gandesc atat la nimicul ce ma inconjoara. Nimic din nimic nu are un sens. Tot ce se invarte nu are neaparat un scop, desi are raza cercului in jurul meu. Da, sunt centrul pamantului, in ceea ce ma priveste sunt singura fiinta pe acest pamant si restul sunt materii. Taiesc pentru materie si nimic nu are cum sa ma schimbe.

Ma voi arunca in neantul vietii, in plina melasa si voi respira lichide. Asta e trairea, asta e gandirea. Asta inseamna sa fii ceva, nu doar sa existi. Daca respiri nu inseamna neaparat ca reprezinti ceva. Daca vorbesti nu inseamna ca te aud, eu cel putin, pentru ca despre mine e vorba, ceilalti te aud pentru ca sunteti la fel... Ce tare, si eu sunt la fel cu toata lumea, dar pentru mine eu sunt eu, si tu esti restul. Eu sunt restul pentru tine si tu esti tu doar pentru maria ta.

Deci si prin urmare, ca atare si in concluzie, eu ma arunc. Crestetul capului inainte, mintea neclara (ca doar ma gandesc la toate porcariile, ca deh, d-asta am creier), bratele pe langa corp pentru ca nu vreau sa imi luxez sau sa raman fara vre-un membru la contactul cu nimicurile pe care le constituie RESTUL, si ochii larg deschisi ca sa intampin si sa vad tot ceea ce are sa se loveasca de mine (ca asta e si scopul, sa vad, sa invat, sa simt).

Bine ma! Gata, pana data viitoare inspirati si expirati, sau nu asta inseamna sa simti ca traiesti?

joi, 25 septembrie 2008

Cliseu, dar ”si daca”... are scopul sau


Revenind la vechiul ”daca”, pus inaintea unei sumedenii de propozitii si intrebari.
Care este intelesul dat de acest cuvant acestei vieti? E simplu, toata lumea isi pune intrebarea unei alte posibilitati, poate ca nu era menit sa fie asa, poate ca ceea ce s-a intamplat a avut un scop, poate ca ceea ce se intampla nu are nici cea mai mica insemnatate, poate ca nimic din ceea ce este acum nu s-ar fi intamplat DACA...

Daca nu ar fi plouat aseara, nu s-ar fi format balta in care am calcat, si daca nu as fi calcat in balta, nu as fi adus noroi in casa, si daca nu as fi adus noroi in casa.... oare toata lumea ar fi fost fericita?

Eu zic asa: exista un scop in toate, exista un motiv si o cale, dar daca nu pasim intr-o directie atunci daca pasim intr-alta si soarta nu se mai indeplineste... ce porcarie! Daca fericirea consta in intalnirea unei persoane, dar daca din intamplarea care a facut posibil contactul dintre cele 2 suflete nu mai are loc, atunci soarta ta este sa ramai nefericit. Dar se zice ca viata merge mai departe, si tocmai timpul este cel care le vindeca pe toate, si ma gandesc, iata, ca timpul este cel mai frumos dar primit vreodata, timpul ia, dar timpul da. Scurgerea clipelor este inevitabila, important este sa iti dai si tu seama ca toate trec. Ceea ce e frumos azi, maine nu va mai fi, va intra in istorie, va forma o amintire, si astfel spirala simtamant-clipa-amintire se invarte nesfarsit in jurul fiecarui capsor care respira si traieste pentru a manca.

Pentru ca traim ca sa mancam, sa ne hranim, sa traim... deci care este baza? Daca nu m-as fi trezit in aceasta dimineata, nu as fi mancat, nu as fi avut puterea sa ies din casa, nu as fi avut ocazia sa ma vad cu iubirea vietii mele, nu as fi avut ocazia sa plang la moartea iubirii, nu as fi avut ocazia sa mi se faca foame, nu as fi avut ocazia sa mananc ciocolata, nu as fi avut puterea sa scriu. Daca nu as scrie nu m-as simti bine, daca nu as manca nu as trai...

Zilnic traim, fie ca ne dam seama de asta sau nu. Si totusi care e scopul unui suflet? Sa simta si sa se hraneasca. Dar daca nu ai fi apucat sa vezi stelele in cea mai senina noapte din an, oare te-ar mai interesa sa stii ce s-ar fi intamplat daca nu iti aduceai aminte de maretia universului? Oamenii din ziua de azi nu se mai uita la stele, nu mai ridica privirea la cer cand merg pe strada, dar le pasa de micile porcarii care li se intampla celor din jur. Ei bine, n-aveti decat sa muriti in mediocritate si raceala, in ignoranta si prostie, SEE IF I CARE!

Dar nu-i bai! Daca acum aproximativ o luna nu as fi parasit Bucurestiul asta de rahat, daca nu as fi suferit, daca nu as fi plans, daca nu as fi avut curajul sa privesc pe cineva in ochi... oare mi-as fi adus aminte ca sunt un suflet menit sa simta, sa traiasca, sa aiba un scop?

Cuvantul daca distruge destinul. Dar daca soarta exista tocmai fiindca avem posibilitatea sa ne intrebam: Ce-ar fi daca ar fi? Ironic nu-i asa? Se intampla sa te impiedici si sa cazi, dar daca piatra nu s-ar fi aflat acolo? Eh, asta e soarta!

joi, 4 septembrie 2008

Candy is sticky sweet


It's sweet, is't sticky, it's crwel and spicy... As we create ourselfs in time and space, evolution is crazy and shameless. Dominating the fear of all kind of happening, the crazyness of things is simply unpredictable and shameless. This is nothing, I create for the pleasure of beeing bored... at least this time the words are coming and droping into my soul as you drop a jarr of honey. The word is crwel and sweet and sticky. It may last forever if it doesn't have an opposit, but it often doesn't..
Crazy how the word is slippery, it never has just one purpose and it will never be too clear for the mind of the beginer. Belief is sick, just try not to do that and follow the instinct of your beeing. Commit in the irony of chance cause if you try and avoid the result, it may be crwel. The dinamic of chance comes from what you made of it, your chance comes in waves and stops at it's breakage... you either leap or dive, or stay and drown. Beware of courage becouse it can be your last felling of a human beeing. Be affraind of the lame cause it can cause you fear and regret, and shout at the moon if you are stupid enough to droun in it's light.

Do not listen couse it's sick, it's my interiour that gives birth to ”word”, eventhough meaning is nothing. The word is lethal and sweet, it sticks first to everything and it's birth to faith.
Creating the perfect sentance you should fear not of what you made of it but what people make of it sence. You are not the creator of your meaning, but the one that listens, the one that gives your meaning thea reali meaning. You may speak, but the word is free...

marți, 2 septembrie 2008

”Iti vreau binele, deci te mint frumos”

Ce este adevarul si ce este minciuna? Care dintre ele trebuie evitat si care trebuie folosit atunci cand vrem sa protejam pe cineva? Daca incepem cu adevarul,atunci dupa minciuna, acesta va deveni mai greu de suportat. Daca ne folosim de minciuna de la inceput, atunci adevarul se va face pierdut cu timpul, iar in momentul cand va trebui sa il recunoastem...
Folosim minciuna ca sa protejam ceva? Este un scut fie pentru persoana care este mintita, fie pentru cel care minte. Niciodata ceea ce va fi ascuns nu va fi un lucru demn de aplaudat. Minciuna a aparut in urma unui regret. Ne ferim de adevar chiar si noi insine, mintindu-ne cu lucruri frumoase, cu optimism si speranta. Si atunci ajungi la concluzia ca minciuna si speranta sunt doua lucruri intrinsenci, dar a carui existenta nu este realizata intotdeauna.

Nu ti s-a intamplat sa te minti sau sa speri ca ceea ce este cu adevarat material in existenta cotidiana sa ve incarna in ceea ce visezi cu ochii deschisi? Zilnic ne itnrebam ce ar fi daca ar fi? Viata noastra se va schimba cu totul daca dorinta ar deveni realitate. Si atunci, oare pentru cine va mai exista suferinta? Ne dorim intotdeauna ceea ce e mai bine pentru noi, dar oare persoana sau ideea fata de care vrem o schimbare, nu are o alta dorinta, sau alt scop? Suntem un lant de minciuni, adevaruri si sperante si niciodata nu vom reusi sa alegem adevarul mai putin dureros, sau minciuna cea mai apropiata de adevar, pentru ca ceea ce e bine pentru cineva poate fi criminal pentru altcineva, fie in mod direct sau nu.

Avem de ales cum sfasiem in carne cruda: mai incet sau mai rapid.

Ma trezesc dimineata, inspir, expir, clipesc de cateva ori si ma ridic brusc din pat.... in mintea mea nu e nimic pentru o fractiune de secunda. Apoi rasare cate o idee. Imi contiui rutina fara sa ma ganesc la ea, in schimb mintea mea creeaza, coace, toarce, suge, protesteaza, sau tace. Atnci cand tace e genial, e cel mai frumos moment, atunci cand savureaza ceea ce este aproape si usor. Vad un film si imi doresc ceea ce e acolo, se termina acela si revin la realitate, imi doresc ceea ce mi-am dorit inainte cu o ora jumatate, adica inainte sa inceapa filmul. Persoana mea are multe idei si dorinte si niciodata niciuna nu ma va face fericita. Pentru ca ceea ce mint acum ma va ajuta sau va fi cu totul uitat pana maine. Acum imi doresc ceva din tot sufletul, dar mai tarziu nu o sa imi fie bine... nu ma va ajuta deloc.
Si iata cum totusi ceea ce ni se ofera e cel mai bun lucru in viata. Realitatea este cel mai important lucru, fictiunea ne mentine pe linia de plutire, visurile ne intaresc speranta, ideile ne fac sa ne imaginam minciuni mai placute, adevarul este sec dar este adevarat. Durerea este trecatoare, placerea este o idee.

Mana mea o tine pe a ta, buzele mele sunt inrosite de buzele tale, inima imi bate, respiratia o ia razna, pulsul le tine unisonul, realitatea este asta,ACUM, dar maine o sa fie cu totul alta. Ceea ce a fost material acum un timp a devenit idee, sau sepranta.
Aburi peste aburi, idei peste idei, suspine si dorinte... Am terminat, mi-am luat portia, acum ma duc sa mananc, mancarea e buna, e materiala, ma face sa ma simt implinita si adevarata. Traiesc ca sa mananc, nu ca sa visez...

marți, 19 august 2008

Clipa, sentiment, materie, trecut...

Dintre toate lucrurile pe care le intalnim pe parcursul unei vieti, intotdeauna va exista ceva care ne ma marca pe o anumita perioada de timp si care va pune amprenta pe toata activitatea noastra cuprinsa in acel interval temporal. Astfel, cu toate problemele pe care le avem, sau toate fericirile, dintre toate sentimentele si necesitatile, va fi un singur lucru care ne va controla respiratia si pulsul, visurile si necesitatile, actiunile si deciziile...
Oare in acest interval de cateva zile sau luni cand ceea ce va pune stapanire pe noi, fie ca este cel mai neinsemnat lucru sau ceea ce ne poate schimba viata din acel moment si pana intr-un vitor apropiat, oare in aceste momente ne vom dori sa pastram clipa sau asteptam sa vina timpul cand altceva ne va manipula in alt chip, sub alt sentiment, sub alta materie?
Oare acum gandesc realist sau idealist? Imi doresc acum sa treaca timpul, sa vad ce ma asteapta, dar asta mi-am dorit de multe ori pana acum, mi-am dorit sa vina schimbarea in cele mai grele momente, iar cand a venit mi-am dorit sa ma intorc in timp. Si astfel revin la ideea generala, care intr-o maniera nesimtita ar trebui sa puna stapanire pe mintile oamenilor, si anume motivul pentru care viata trebuie traita clipa cu clipa, sentiment cu sentiment si materie cu materie.
O viata avem, un sentiment pentru fiecare clipa si materie, o clipa pentru fiecare sentiment si materie, o intrupare fizica a tuturor sentimentelor si clipelor.

OARE EXISTA CEVA PE LUMEA ASTA CARE NU ESTE EFEMER?

luni, 11 august 2008

Viata e frumoasa si e numai vina ta


Riscul... Ai nevoie de tupeu, de putina ”lipsa” de creier, de initiativa si de puterea de a stii si de a recunoaste ceea ce esti si ce iti doresti, toate aceastea numai ca sa poti sa iti asumi un risc sau sa poti sa te arunci cu capul inteinte spre ceea ce s-ar putea numi marea decizie din viata ta. De cele mai multe ori suntem fericiti in sucul nostru propriu in care fierbem de atata timp si ne-am obisnuit cu vechile si banalele probleme cotidiene peste care trecem fie ca ne facem griji sau nu. Ajungem in situatia in care o grija este simtita intr-un mod reflex, desi problema poate aparea tot dintr-un anume motiv ”reflex”.
Ce s-ar intampla oare daca intr-o zi ne-am propune sa o luam de la inceput, sa dam un restart la viata banala pe care o ducem si sa incepem sa riscam putin? Iti e frica oare sa dai peste noi sentimente? Iti e frica sa cunosti maneni noi, sa dai peste situatii nemaintalnite? Sau mai bine, de ce sa incepem ceva nou, in loc sa incepem sa gandim noi intr-un mod cu totul diferit fata de ceea ce gadeam inainte. Multe persoane vor o schimbare, dar aceasta nu va pica din cer, niimc nu o sa iti pice in brate ca sa poti spune ca ai avut noroc. Tot ceea ce capeti se intampla datorita tie. Ti se ofera ceea ce poti primi si ceea ce stii deja.

Primim ceea ce suntem: daca suntem prosti primim prostie, pentru ca nu suntem in stare sa recunoastem si sa imbratisam ceva bun, destept; daca esti sarac primesti lucruri lipsite de valoare, daca esti creativ primesti lucruri din care poti face ceva, daca esti monoton si plictisit, apoi poti sa iti iei la revedere de la tot ceea ce te poate face fericit chiar daca stii ca te-ar ajuta, si asta pentru ca nu esti in stare sa recunosti ceva interesant chiar daca te-ar lovi intre ochi.
Trag, iata, concluzia ca riscul tine de ”ouale” fiecaruia. De la riscul de a-ti tunde parul, ca deh poate nu te place anturajul, pana la riscul de a-ti schimba radical viata.


Invata sa risti si imbratiseaza noul...Viata e frumoasa dar depinde de tine daca e asa sau nu.

duminică, 27 iulie 2008

Omul, in general, simte...


”Omul, in general, simte o stranie satisfactie sa fie insultat, n-ai observat acest lucru?” (Dostoievsky, ”Crima si pedeapsa


Sa revin ca intotdeauna cu o intrebare: de ce ne place sa ne facem rau? Am zis exact ce am vrut sa zic. Totul a inceput de la ideea ca atunci cand o persoana simte durere, tristete, dezamagire, asculta muzica lenta care sa il bage intr-o depresie si mai adanca, parca ar vrea sa isi hraneasca sentimentele din acel moment. Si totusi nu ar putea sa puna una din melodiile care ii plac mai mult? Una din melodiiole pe care le asculti atunci cand esti fericit, sau pe care daca o asculti imediat ti se aprinde beculetul si zici ca te binedispune.
Nu pot spune acum ca ne place sa fim oarecum necajiti tocmai ca sa putem sa ne dam seama de lucrurile bune ale vietii, ci pur si simplu avem o STRANIE satisfactie atunci cand suntem insultati. Parca atunci cand esti nervos simti mai adanc ca traiesti pentru ca atunci cand esti fericit parca iti e prea bine, prea la indemana, si atunci, trebuie sa recunosc faptul ca atunci cand sunt nervoasa, cand fierbe sangele in mine, cand vreau sa tip, sa lovesc sa alerg sa ma lupt cu ceva, atunci imi vine mai mult sa imi doresc viata.

Am fost jignita, lasata de-o parte, uitata, neglijata, si totusi nu ma dau batuta. Nu pot sa renunt, nu vreau sa ma las si ma intreb oare de ce imi place sa sufar, de ce imi place sa o fac cu mana mea, de ce nu renunt pentru ceva cu adevarat mai bun? Ce ma retine de la ceea ce mi se cuvine cu adevarat? E simplu: AM UN SCOP, cu toate ca nu stiu care este. Cred ca scpoul meu este sa demonstrez ca exista posibilitatea unei schimbari, iar scopul asta hraneste SPERANTA. Speranta ca se poate mai bine din acest nimic, speranta ca din rahat pot scoate o perla cu toate ca stiu ca e posibil ca toate sperantele mele sa fie hranite de ceva superficial.
Realizez, iata, ca omul desi isi face singur rau de la simplul fapt ca asculta muzica de ”suflet” care nu face nimic decat sa ii atenueze senzatiile de scarba si voma provocate de toate stresurile si suferintele iscate de-a lungul vietii, de la muzica pana la faptul ca suntem gata sa inghitim toate jignirile si toate porcariile de la persoanele din jurul nostru, numai pentru ca avem acea mica si de-a dreptul stranie satisfactie atunci cand ni se intampla. Exista scopul si speranta care sunt intr-adevar hrana sufletului si oricand, in orice situatie sunt in stare sa se faca simtite prin cele mai ciudate modalitati.
Nu e ciudat totusi ca atunci cand te duci spre exemplu sa vizitezi alt loc, alte taramuri cu peisaje minunate, feerice, locuri la care visam si care totusi exitsa, acele peisaje mirifice ne plac la inceput, le savuram din prima clipa, dar dace le privim ne intristeaza.... Cel mai straniu lucru este, totusi, faptul ca nici nu stim de ce. De ce un lucru atat de frumos ne poate intrista. De ce atunci cand suntem insultati simtim o stranie senzatie de placut?

luni, 21 iulie 2008

Scrie-mi despre dragoste ca sa stiu cine esti

Asa zic: pot sa imi dau seama despre un om dupa felul in care scrie desrpre dragoste. E simplu, dar nu am de gand sa impartasesc asta cu nimeni. Am de gand sa fac un experiment si sa imi dau seama despre o persoana dupa felul in care scrie, NU VORBESTE, despre dragoste. Nu vreau sa aud cuvinte despre dragoste pentru ca un om poate fi incapabil sa se exprime in mod oral si i-as da impresia unui interogatoriu.
Omul are capacitatea sa se exprime, iar cel mai bine o face atata timp cat nu este privit, cat stie ca nimeni nu are de gand sa se uite peste ceea ce a creat in momentele lui de intimitate si ca urmare se apuca si scrie. Astfel tot ceea ce pune jos, pe foaie sau tastand, o face cu cuvintele lui si din propriile trairi. Asa ca nu ai nevoie de un dictionar sau cursuri de filosofie ca sa poti sa iti dai seama de un om. Pune-l sa scrie despre dragoste, pentru ca e cel mai sensibil subiect posibil, si care poate fi tratat de fiecare persoana in parte dupa modelul sau. Dragostea are mii de interpretari, si fiecare interpretare reiese din ceea ce un ins a simtit pe pielea sa. Chiar daca nu a iubit, are drepul si posibilitatea sa isi spuna parerea.



Deci e simplu, scrie-mi despre dragoste ca sa stiu cine esti... imi dai voie sa te citesc? Vreau numai o pagina, nu un paragraf, nu o citatie, nu o poezie, nu cateva randuri.

O pagina pentru un suflet...

joi, 17 iulie 2008

Cand vrei... IA-TI!

Care este acel impuls care ne face sa vrem ceva? De ce vrem anumite lucruri ca mai tarziu sa zicem ca nu mai vrem avand in vedere ca a fost o perioada cand stiam ca daca am fi avut acel lucru ar rasari si soarele pe strada noastra. Oare vreodata cand ne-am dorit un lucru, am analizat motivul pentru care il vrem? De cate ori poti spune ca : "Da ma, asta am vrut si in sfarsit am capatat..."
Se zice ca atunci cand iti construiesti o casa pui mult suflet, astepti sa se termine, iti faci iluzii, vise, planuri, iti imaginezi cum o sa iasa, dar cand in sfarsit a ajuns la un punct final, fericirea nu iti mai e asa mare. Nu te simti implinit... De ce dracu.... Nu stiu! Dar ma rog, asta e viata si ca atere ar tre sa o inghitim cu bune si cu rele si cred ca atunci cand nu a iesit asa cum ne-am imaginat trebuie sa spunem PERFECT(!), iata ca mi s-a indeplinit dorinta. Acum trecem la urmatoarea. Adevarul este ca nimic nu e imposibil.
Este totusi o ironie, sau mai bine zis, o prostie sa zicem ca nu suntem fericiti cu ce ne-am dorit. Nu suntem atunci cand o capatam, dar daca s-ar fi intamplat exact cand ne-am fi pus dorinta... pai exaltarea si entuziasmul nu ar mai fi avut loc sub aceeasi piele si in acelasi suflet.

Mie mi s-a intamplat dorinta, dar problema e ca vreau mai mult si din cauza asta nu sunt in al noualea cer. Si iar pun muzica de sufletel ca sa imi alin continua miscare viscerala minimalista. Acum o coc, acum o creez, acum o simt si o doresc si am de gand sa trec si peste aceasta seara chiar daca trebuie sa trec prin lumea viselor, lume care de multe ori in ultima perioada ma cam calca pe nervi pentru ca este exact asa cum mi-as fi dorit in realitate. Pentru ca stiu ca dimineata ma trezesc in sila si scarba din cauza faptului ca a fost doar un vis, si este total opusul la ceea ce este si va fi in realitate.

Dar eu sunt o persoana fericita! Eu simt si traiesc si trec peste, IUBESC, RESPIR, SAVUREZ, DORESC, INDEPLINSEC, SI MERG MAI departe.... si am constiinta impacata ca tot ceea ce se intampla, se intampla cu un scop.
Am un plan, am de gand sa primesc ceea ce imi doresc tocmai ca sa pot merge mai departe cu constiinta impacata, ca pot sa capat chiar mai mult.

vineri, 11 iulie 2008

Totul e trecator

Am constatat ca incep sa scriu autunci cand am un impuls din afara, sau cand chiar nu mai rezist si trebuie sa dau afara, trebuie sa vomit toate cuvintele pe care le tin in mine inchise, strans... si nu am cui sa le impartasesc.
Problema este ca sunt retinuta intre doua limite: una de seara si una de ziua. Ziua sunt cea mai optimista persoana, stiu ca pot sa fac ce imi propun, pot sa dau cele mai bune sfaturi (chiar daca nu le asculta nimeni), pt sa fiu cea mai buna prietena si pot sa dau ce e mai bun din mine. Noaptea in schimb ceva nu mai merge, ma apuca melancolia, ma apuca tristetea, ma apuca visarea. Se poate totusi sa oscilam intre doua fiinte? Se poate ca totusi aceste doua astre sa ne influenteze intr-adevar?

Multe minti stralucite au facut diferenta intre luna si soare, intre intunerica si lumina, si stai si te gandesti ca oare nu ar fi posibil totusi ca toate aceste minti stralucite sa aiba totusi dreptate? Poate chiar simt acelasi lucru, eu un om de rand, si poate chiar aceste persoane care au dezbatut acest subiect, sa fii avut aceleasi intrebari: cum poate ziua si noaptea sa ne afecteze chiar atat de tare?
E simplu... lumina si intunericul, binele si raul, tristetea si fericirea, optimismul si pesimismul sunt naturale si sunt unuele din cele mai mari mistere ale lumii. Toate acestea reprezinta polii opusi, plusul si minusul fara de care universul nu ar putea fii egal.

Deci asa cum fericirea e naturala, asa si tristetea. Deci e natural ca noaptea sa fii trist, iar ziua sa fii fericit.




ABIA ASTEPT SA IASA SOARELE...

luni, 7 iulie 2008

Now hear my interior

Don't be an empty dummy


This ain't a secret anymore! I'M IN LOVE... It took me a while to admit it, but finally I realised that it's true and I am not afraid to say it and share it to the world.
This is the thing that keeps me alive and makes me go further in life eventhough it can kill me. I am having the time of my life and no soul can say it's not true. It's like a flame that comes back every now and then, reminding me that I am here for one reason and there is no other thing that can make me going.

This LOVE is the passion for movement, the passion for freedom, the passion for being yourself... it's my drug that wakes me up from bitterness or pain. My luck is that I can feed my passion everywhere, anytime, and I can share it or not with one ore more, known or unknown souls.
Take for instance a bus, full of empty souls looking out the window and seeing absolutely nothing... don't you want to wake them up? I want to laugh out of nothing or dance between the chairs listening my mp3. This is the life and I'm feeling it! Look at me all you empty people and be amazed of my power of mind and soul regeneration, helped by only my spirit and pasiion. I am watching all you sad souls and I am feeding mysepf with your saddness and bitter and thinking that nothing should let me be that sad.
My life is filled with love and whenever I'm down, the power of true pasion reminds me why I'm alive. In this curved life, you don't really have to make it to the upper point becouse as higher you go, you should remember that the can be deeper.

Learn to keep it pasionate, find yourself something to love (not necesary someone) and make it the thing that filles your life.


FEED YOUR LIFE WITH PASSION!

luni, 2 iunie 2008

Timpul trece...


Unde o sa ajungem noi intr-o anumita perioada de timp? Cum se poate schimba ruta pe care mergem cu atata siguranta si cand va fi momentul sa hotaram urmatoarea varianta sau chiar... cand va fi momentul sa spunem ca nu mai putem merge inainte si trebuie sa ne intoarcem si sa alegem straduta care de mult o lua la DREAPTA?
Stau si ma gandesc ca acum 5 ani eram inca o fiinta pura, pusa pe fapte mari si cu aspiratii pana la cer. Lumea era a mea si credeam ca nimic nu imi poate sta in cale. Toate problemele mele tineau de o nota stupida de la scoala, iar acum pot spune cu mana pe inima ca ceva nu mai merge bine. O rotita incepe sa scartaie si ma sperie pentru ca nu as vrea sa fie cea de care se sprijina tot sistemul. Unde sunt toate cele ce ma faceau sa mi se zbareasca paru pe mana? Tin minte ca numai o gura de ciocolata sau o melodie ma putea face sa ma simt zeita.
Nu ma intereseaza daca aceste cuvine vor fi citite, pentru ca nu scriu pentru nimeni, scriu numai pentru ca alta modalitate de eliberare nu am. Sper numai ca odata ce am scris aici, voi fi in stare sa trec mai departe si sa realizez ca roata totusi se invate si trebuie sa iasa soarele si pe strada mea. Vreau numai sa revin la sentimentele de acum 2 ani, sa incep sa pretuiesc aceleasi lucruri, si poate cine stie, o sa imi regasesc pasiunea pentru care eram capabila sa renunt la orice.
Cum ziceam se schimba multe si nu stii niciodata cum si in ce fel...

Oameni buni, nu renuntati la ceea ce pretuiti cel mai mult, nu uitati ce va facea fericiti pentru ca exista totusi motive intemeiate pentru care un lucru ne face fericiti. Poate ca vremurile se schimba, dar un spirit puternic si o coloana vertebrala sanatoasa ne poate face sa realizam ca merita si se poate sa mergem mai departe. Nu sunt intr-o situatie foarte bine parfumata, dar incerc totusi sa gasesc cate o sclipire din ceea ce era pretios pentru mine si sa regasesc placerea de a trai. Nu pot spune ca sunt pe cale de a-mi lua beregata, dar nici bine nu imi e, si totusi se putea si mai rau. Si in momentul asta realizez ca se putea si mai rau, si nu vreau sa ma plang pentru ca nu stiu ce inseamna cu adevarat suferinta. Acum sufar din multe motive, dar intr-un fel pot spune ca nu e dracu asa negru, si parca atunci cand ma gandesc ca vor fi zile mai bune, si va reveni vremea buna pentru mine, parca in aceste momente totul e mai luminat, parca intra caldura in mainile mele si parca mi se mai ridica colturile gurii.
Acum 3 zile am avut ultimul strop care a umplut paharul, si constat ca trebuie sa iau alt pahar deja... Ce daca s-a umpplut paharu? Se varsa si se umple din nou, este totusi adevarat ca atunci cand se varsa se poate face o balta destul de mare, si umezeala intr-adevar provoaca o stare de inconfort ca ploaia care ti-a patruns in maduva oaselor si chiar pana in suflet, dar asta nu inseamna ca nu se usuca. Nu este totusi un clei care ramane o perioada indelungata imbibat in material, este numai apa, si se usuca... Vorba aia, apa este singurul material din lumea asta care se gaseste in toate starile posibile: lichid, solid si abur.... Eu acum cred ca apa mea din pahar s-a transformat in abur care o sa se ridice la un moment dat, si nicidecum in gheata care sa ma faca sa ma opresc si sa nu mai pot inainta.
Acum stau si ascult unele din cele mai stupide melodii din playlistul meu si incerc sa imi pun un zambet pe buze, si se pare totusi ca merge pentru ca astept cu nerabdare ziua de vineri la care cred ca o sa vizez toata saptamana. Ceva o sa se intample atunci, dar imi este groaza de ceea ce poate fi. Nu am sa scriu nimic despre asta aici... Nici nu cred ca am sa mai scriu ceva in curand. Bine macar ca melodiile astea fac timpul sa treaca mai repede. Il simt pe domnul timp cum imi suiera in urechi si vreau sa il rog sa treaca mai repede pentru ca nu imi place starea in care ma aflu, si imi vine sa scriu cuvinte porcoase, sa injur si sa gandesc porcarii, si nu vrem asa ceva nu?
Gata, vreau sa adorm si sa vizez, vreau sa dorm pana vineri pentru ca... of

miercuri, 28 mai 2008

The sownd of sufference

The sownd of sufference is hitting you with calm and it is leaving a great scar on your arm, while you are pushing the knife deeper with your other hand. Never you would thoough that if you want to be happy you have to make it by yourself, by inducing a dose of pain just to know what you are missing. Pain and pleasure come toghetter and they act togheter like broter and sister. One says yes, one says no, but whatever you may try, you can never get rid of one of them.


When you suffer you know the value of pleasure and it is as sweet as honey in a cup of lemon juice, and just to take a lick of that sweet love you have to let the iritating bitter go deeply in your throut. Why couldn't it be the oposite when it comes to pleasure? Becouse it is in a more dense material... It comes and goes like a fresh breeze of wind in a canicular summer day, when your higheel shoes go deeper in the melted road.


Why is this dense mterial so rare and misunderstood? Becouse it is like the siroup in contact with water. We find small pleasures that come and spread de sourness from the top of our tongue, but when it comes to the place deep un out throat, the pain is pure.


"...Suffering...it's a great enhancer. It might last, a minute, or a month, but eventually it subsides, and when it does, something else takes it's place, and maybe that thing is a greater space. For happiness. The real reward for pain is this: Self-Knowledge." Lance Armstrong -Every second counts





It's to much to comprehend beyound the true reason of persuasion. Seeking for one thing makes us do unpredictable tings and have unpredictable behaviours. Sometimes we hide sometimes we let it all go, but when is the moment to do it right you never know. When the moment comes will you ever know what it is? Will it be a false scratch on the tip of the problem, or is it the real thing? So thinking at this, apreciate the moment and live it like it is the last thing. Pleasure comes and goers, pain is here everyday and it's the easyest to purchase.





So this is the way a guy makes me feel, theese are the words that are spilling on this page becouse of stupiditty. How can one make this by beeing a irrecuperable ignorant and a real bitch? Why am I irritated by my old own ways?





"I'd like to run away from you ,but if you never found me I would die I'd like to break the chains you put around me, but I know I never will


You stay away and all I do is wonder why the hell I wait for you,


But when did common sense prevail for lovers when we know it never will,//


Impossible to live with you, but I know, I could never live without you ,


For whatever you do I never, never, never want to be in love with anyone but you/


You never treat me like you should, so what's the good of loving as I do?


Although you always laugh at love, nothing else would be good enough for you ...''


Shirley Bassey