Breakage

Breakage

luni, 29 septembrie 2008

Citeste-ma, vezi ce am simtit pentru cateva minute

As vrea sa cred ca ceea ce a trecut, nu ramane doar o simpla amintire. De multe ori ne dorim sa dam timpul inapoi, dar daca am pretui ceea ce s-a intamplat oare nu ar fi mai usor sa mergem mai departe? Timpul are rolul sau, si este veriga cea mai importanta a vietii. Daca acesta ar sta pe loc, atunci nu am mai trai, nu am mai apuca sa inspiram urmatoarea briza de aer, urmatorul parfum.

A trecut, si a fost frumos, sau poate a fost cea mai groaznica perioada a vietii mele. Ce am realizat cu toate acestea, doar un trecut? Trecerea timpului alaturi de fiecare bataie a pulsului vietii are ca scop formarea unei baze sanatoase a trairilor. Ceea ce am avut nu inseamna ca am si pierdut. Ceea ce e in trecut nu inseamna ca nu mai are si viitor. Fiecare senzatie este menita sa se simta si sa se resimta. Dar asta nu inseamna ca in aceeasi imprejurare, cu acelasi suflu cu acelasi suflet.

Ramane totusi sa stabilim ceea ce ramane de domeniul trecutului si ceea ce ramane vesnic prezent, petru ca avem aceasta posiblitate. Omul este o fiinta complexa, menita sa gandeasca, si sa profite de libertatea de care are tot dreptul sa profite. De la ce manacam azi, pana la cum ne planuim viitorul, pana la ”pe cine mai afectam astazi” si cui ii mai intram in trecut. Am intrat in prezentul cuiva, deci fac parte din trecutul acesteia... sau avem de ales daca prezentul ramane prezent in continuare si trecutul il constituie un prezent continuu.

Vorbesc despre legi universale, despre vieti si simtaminte, despre generalitati. Nimeni in aceste randuri nu se regaseste ca persoana unica. Scriu pentru ca simt, simt pentru ca traiesc, si afisez tastand litera dupa litera niste ganduri materiale in acest moment.

ALEGE

duminică, 28 septembrie 2008

Stai la suprafata, pluteste... sau trage aer in piept si afunda-te


Ca sa zic asa, chiar trebuie sa fim luati prin surprindere din cauza unor lucruri la care ne-am fi asteptat? Unde este sensul cursivitatii vietii daca nu in lucrurile pe care nu le asteptam? Sinceri fiind ar trebui sa recunoastem ca ceea ce ne dorim ne asteptam sa nu ni se intample, sau ceea ce ne-ar face fericiti nu s-ar putea intampla niciodata, dar pusi in fata adevarului, in fata actului intamplat si material, indoiala incepe sa isi faca usor simtita prezenta. O zgarietura inceata pe partea interioara a crestetului capului ma face sa ma intreb daca ceea ce vad, simt, gust, ating, este chiar real.

Senzatia e geniala: e ca si cum citesc o carte si caut sa ma regasesc in protagonistii acesteia, dar acum cartea sunt eu, personajul principal sunt eu, dar nu reusesc sa imi intru in rol. Ceva nu e bine si nu reusesc sa ma vad in pielea acestui personaj fantastic, care vrea sa fie chiar persoana mea. Astept sa ridic ochii din carte si sa revin la realitate... nu merge.. care e ideea? Autorul probabil s-a gandit la alt subiect, sau poate am dat mai multe pagini odata. Cartea mea nu e aceasta. Viata mea nu se insira pe randurile aceleiasi carti. Pana acum era bine, acum nu. O intorc pe toate partile, poate am gresit volumul, poate citesc pe diagonala, poate am adormit cu cartea in mana si visez o alta poveste scrisa in alta carte. Poate citesc randurile altcuiva.

Mai bine zis, citesc negru pe alb alaturi de altcineva. Cred ca am fost bruiata si nu reusesc sa revin pe propria frecventa. Am facut schimb de carti, de canale, sau le-am impreunat. Mda, cam asa s-ar explica cum personajele din cartea mea sunt aceleasi, dar incep sa capete alta cursivitate a avenimentelor si alta raportare la realitate.

Ma intreb numai daca atunci cand am sa termin cartea asta, sau cand am sa ies de pe aceasta noua frecventa, oare evenimentele isi vor relua vechea cursivitate, sau perceptia despre TOT va ramane afectata?

Oricum, sunt curioasa daca tie iti e confortabil in propriul sos si daca nu ai vrea sa il mai condimentezi nitel, sau poate sa il schimbi nitel, poate mai picant, sau poate mai dulce. Crezi ca viata pe care o duci iti este sortita si nu are rost sa o schimbi pentru ca orice se intampla iti e scris si oricum va avea loc, sau esti constient ca ai propriile puteri asupra propriului tau destin si poti oricand sa o iei de la capat, sa iti rescrii cartea sau sa schimbi frecventa. Poate cine stie, nimeresti pe frecvenata unei alte persoane si reusesti sa rescri foile unei carti cu povestea altor personaje. Iti e comod asa sau esti de parere ca viata totusi merita traita.

CARE E SCOPUL, SAU MAI BINE ZIS CARE E IDEEA IN SINE? SA TRAIESTI SAU SA SIMTI CA TRAIESTI?

Musc din perna, tip si bat in perete incercand sa scap de anumite apasari, frematari care nu imi dau pace. Stiu ca tot ceea ce se intampla are ca scop piperarea vietii, si cred ca daca nu ar exista, nu as mai fi atat de pasionata in ceea ce priveste viata. Am un creier care nu ma lasa sa gandesc. Greata mi se face cand ma culc cateodata si nu gasesc un raspuns, nu adorm si nu visez. Imi e foame de ganduri si nu reusesc sa inghit imbucaturile care le mestec zi de zi, ora de ora chiar. Nu ma intreba la ce ma gandesc, pur si simplu o fac. Stau cu orele si ma uit in curu dracului visand la nimic si vorbindu-mi in sine. Analizez, masor, ma binedispun, ma intristez, ma cert si ma critic. Ca mai apoi sa vina careva sa imi zica doar ca e normal, ca totul e bine si frumos. Nu e corect. Ceea ce ma framanta chiar exista si nu are nimeni dreptul sa imi intre in vorba. Chiar daca ma gandesc prea mult, nu exista persoana caruia sa pot sa ii explic sensul mintii mele. Dumicatul de gand s-a prins de cerul gurii mele si nu ma lasa sa il scuip, dar nici sa il inghit. Doar mestec. Doar ma pierd, si e ok, e placut.

Taci si nu critica, ce am zis nu are sens, decat pentru mine. Incerc sa ma lamuresc singura care este sensul nimicnicimii mele. Caut sa imi pun noi intrebari, cateodata gasesc si ma ia cu frisoane, ma ia chiar cu plans. Mai apoi imi dau o palma si ma intreb ce dracu e cu mine. Unde puii mei ma duce gandul si care e sensul. De ce gandesc atat la nimicul ce ma inconjoara. Nimic din nimic nu are un sens. Tot ce se invarte nu are neaparat un scop, desi are raza cercului in jurul meu. Da, sunt centrul pamantului, in ceea ce ma priveste sunt singura fiinta pe acest pamant si restul sunt materii. Taiesc pentru materie si nimic nu are cum sa ma schimbe.

Ma voi arunca in neantul vietii, in plina melasa si voi respira lichide. Asta e trairea, asta e gandirea. Asta inseamna sa fii ceva, nu doar sa existi. Daca respiri nu inseamna neaparat ca reprezinti ceva. Daca vorbesti nu inseamna ca te aud, eu cel putin, pentru ca despre mine e vorba, ceilalti te aud pentru ca sunteti la fel... Ce tare, si eu sunt la fel cu toata lumea, dar pentru mine eu sunt eu, si tu esti restul. Eu sunt restul pentru tine si tu esti tu doar pentru maria ta.

Deci si prin urmare, ca atare si in concluzie, eu ma arunc. Crestetul capului inainte, mintea neclara (ca doar ma gandesc la toate porcariile, ca deh, d-asta am creier), bratele pe langa corp pentru ca nu vreau sa imi luxez sau sa raman fara vre-un membru la contactul cu nimicurile pe care le constituie RESTUL, si ochii larg deschisi ca sa intampin si sa vad tot ceea ce are sa se loveasca de mine (ca asta e si scopul, sa vad, sa invat, sa simt).

Bine ma! Gata, pana data viitoare inspirati si expirati, sau nu asta inseamna sa simti ca traiesti?

joi, 25 septembrie 2008

Cliseu, dar ”si daca”... are scopul sau


Revenind la vechiul ”daca”, pus inaintea unei sumedenii de propozitii si intrebari.
Care este intelesul dat de acest cuvant acestei vieti? E simplu, toata lumea isi pune intrebarea unei alte posibilitati, poate ca nu era menit sa fie asa, poate ca ceea ce s-a intamplat a avut un scop, poate ca ceea ce se intampla nu are nici cea mai mica insemnatate, poate ca nimic din ceea ce este acum nu s-ar fi intamplat DACA...

Daca nu ar fi plouat aseara, nu s-ar fi format balta in care am calcat, si daca nu as fi calcat in balta, nu as fi adus noroi in casa, si daca nu as fi adus noroi in casa.... oare toata lumea ar fi fost fericita?

Eu zic asa: exista un scop in toate, exista un motiv si o cale, dar daca nu pasim intr-o directie atunci daca pasim intr-alta si soarta nu se mai indeplineste... ce porcarie! Daca fericirea consta in intalnirea unei persoane, dar daca din intamplarea care a facut posibil contactul dintre cele 2 suflete nu mai are loc, atunci soarta ta este sa ramai nefericit. Dar se zice ca viata merge mai departe, si tocmai timpul este cel care le vindeca pe toate, si ma gandesc, iata, ca timpul este cel mai frumos dar primit vreodata, timpul ia, dar timpul da. Scurgerea clipelor este inevitabila, important este sa iti dai si tu seama ca toate trec. Ceea ce e frumos azi, maine nu va mai fi, va intra in istorie, va forma o amintire, si astfel spirala simtamant-clipa-amintire se invarte nesfarsit in jurul fiecarui capsor care respira si traieste pentru a manca.

Pentru ca traim ca sa mancam, sa ne hranim, sa traim... deci care este baza? Daca nu m-as fi trezit in aceasta dimineata, nu as fi mancat, nu as fi avut puterea sa ies din casa, nu as fi avut ocazia sa ma vad cu iubirea vietii mele, nu as fi avut ocazia sa plang la moartea iubirii, nu as fi avut ocazia sa mi se faca foame, nu as fi avut ocazia sa mananc ciocolata, nu as fi avut puterea sa scriu. Daca nu as scrie nu m-as simti bine, daca nu as manca nu as trai...

Zilnic traim, fie ca ne dam seama de asta sau nu. Si totusi care e scopul unui suflet? Sa simta si sa se hraneasca. Dar daca nu ai fi apucat sa vezi stelele in cea mai senina noapte din an, oare te-ar mai interesa sa stii ce s-ar fi intamplat daca nu iti aduceai aminte de maretia universului? Oamenii din ziua de azi nu se mai uita la stele, nu mai ridica privirea la cer cand merg pe strada, dar le pasa de micile porcarii care li se intampla celor din jur. Ei bine, n-aveti decat sa muriti in mediocritate si raceala, in ignoranta si prostie, SEE IF I CARE!

Dar nu-i bai! Daca acum aproximativ o luna nu as fi parasit Bucurestiul asta de rahat, daca nu as fi suferit, daca nu as fi plans, daca nu as fi avut curajul sa privesc pe cineva in ochi... oare mi-as fi adus aminte ca sunt un suflet menit sa simta, sa traiasca, sa aiba un scop?

Cuvantul daca distruge destinul. Dar daca soarta exista tocmai fiindca avem posibilitatea sa ne intrebam: Ce-ar fi daca ar fi? Ironic nu-i asa? Se intampla sa te impiedici si sa cazi, dar daca piatra nu s-ar fi aflat acolo? Eh, asta e soarta!

joi, 4 septembrie 2008

Candy is sticky sweet


It's sweet, is't sticky, it's crwel and spicy... As we create ourselfs in time and space, evolution is crazy and shameless. Dominating the fear of all kind of happening, the crazyness of things is simply unpredictable and shameless. This is nothing, I create for the pleasure of beeing bored... at least this time the words are coming and droping into my soul as you drop a jarr of honey. The word is crwel and sweet and sticky. It may last forever if it doesn't have an opposit, but it often doesn't..
Crazy how the word is slippery, it never has just one purpose and it will never be too clear for the mind of the beginer. Belief is sick, just try not to do that and follow the instinct of your beeing. Commit in the irony of chance cause if you try and avoid the result, it may be crwel. The dinamic of chance comes from what you made of it, your chance comes in waves and stops at it's breakage... you either leap or dive, or stay and drown. Beware of courage becouse it can be your last felling of a human beeing. Be affraind of the lame cause it can cause you fear and regret, and shout at the moon if you are stupid enough to droun in it's light.

Do not listen couse it's sick, it's my interiour that gives birth to ”word”, eventhough meaning is nothing. The word is lethal and sweet, it sticks first to everything and it's birth to faith.
Creating the perfect sentance you should fear not of what you made of it but what people make of it sence. You are not the creator of your meaning, but the one that listens, the one that gives your meaning thea reali meaning. You may speak, but the word is free...

marți, 2 septembrie 2008

”Iti vreau binele, deci te mint frumos”

Ce este adevarul si ce este minciuna? Care dintre ele trebuie evitat si care trebuie folosit atunci cand vrem sa protejam pe cineva? Daca incepem cu adevarul,atunci dupa minciuna, acesta va deveni mai greu de suportat. Daca ne folosim de minciuna de la inceput, atunci adevarul se va face pierdut cu timpul, iar in momentul cand va trebui sa il recunoastem...
Folosim minciuna ca sa protejam ceva? Este un scut fie pentru persoana care este mintita, fie pentru cel care minte. Niciodata ceea ce va fi ascuns nu va fi un lucru demn de aplaudat. Minciuna a aparut in urma unui regret. Ne ferim de adevar chiar si noi insine, mintindu-ne cu lucruri frumoase, cu optimism si speranta. Si atunci ajungi la concluzia ca minciuna si speranta sunt doua lucruri intrinsenci, dar a carui existenta nu este realizata intotdeauna.

Nu ti s-a intamplat sa te minti sau sa speri ca ceea ce este cu adevarat material in existenta cotidiana sa ve incarna in ceea ce visezi cu ochii deschisi? Zilnic ne itnrebam ce ar fi daca ar fi? Viata noastra se va schimba cu totul daca dorinta ar deveni realitate. Si atunci, oare pentru cine va mai exista suferinta? Ne dorim intotdeauna ceea ce e mai bine pentru noi, dar oare persoana sau ideea fata de care vrem o schimbare, nu are o alta dorinta, sau alt scop? Suntem un lant de minciuni, adevaruri si sperante si niciodata nu vom reusi sa alegem adevarul mai putin dureros, sau minciuna cea mai apropiata de adevar, pentru ca ceea ce e bine pentru cineva poate fi criminal pentru altcineva, fie in mod direct sau nu.

Avem de ales cum sfasiem in carne cruda: mai incet sau mai rapid.

Ma trezesc dimineata, inspir, expir, clipesc de cateva ori si ma ridic brusc din pat.... in mintea mea nu e nimic pentru o fractiune de secunda. Apoi rasare cate o idee. Imi contiui rutina fara sa ma ganesc la ea, in schimb mintea mea creeaza, coace, toarce, suge, protesteaza, sau tace. Atnci cand tace e genial, e cel mai frumos moment, atunci cand savureaza ceea ce este aproape si usor. Vad un film si imi doresc ceea ce e acolo, se termina acela si revin la realitate, imi doresc ceea ce mi-am dorit inainte cu o ora jumatate, adica inainte sa inceapa filmul. Persoana mea are multe idei si dorinte si niciodata niciuna nu ma va face fericita. Pentru ca ceea ce mint acum ma va ajuta sau va fi cu totul uitat pana maine. Acum imi doresc ceva din tot sufletul, dar mai tarziu nu o sa imi fie bine... nu ma va ajuta deloc.
Si iata cum totusi ceea ce ni se ofera e cel mai bun lucru in viata. Realitatea este cel mai important lucru, fictiunea ne mentine pe linia de plutire, visurile ne intaresc speranta, ideile ne fac sa ne imaginam minciuni mai placute, adevarul este sec dar este adevarat. Durerea este trecatoare, placerea este o idee.

Mana mea o tine pe a ta, buzele mele sunt inrosite de buzele tale, inima imi bate, respiratia o ia razna, pulsul le tine unisonul, realitatea este asta,ACUM, dar maine o sa fie cu totul alta. Ceea ce a fost material acum un timp a devenit idee, sau sepranta.
Aburi peste aburi, idei peste idei, suspine si dorinte... Am terminat, mi-am luat portia, acum ma duc sa mananc, mancarea e buna, e materiala, ma face sa ma simt implinita si adevarata. Traiesc ca sa mananc, nu ca sa visez...