Breakage

Breakage

duminică, 20 decembrie 2009

Anul acesta vreau ceva extraordinar


Draga Mos Craciun,

Anul acesta am fost foarte cuminte. Am ascultat de toata lumea in masura in care am putut si am facut tot posibilul sa duc toate lucrurile la bun sfarsit. De cele mai multe ori le-am dus cu brio si au fost niste succese, si nu imi amintesc de un lucru care sa se fi terminat urat. Nu unul semnificativ cel putin...

Iata ca si acest an ma prinde Craciunul intr-un alt loc. De trei ani fac sarbatorile in locuri diferite, prima oara in Portugalia, apoi intr-o casa iar acum in alta. Oare cand o sa pot spune ca sunt acasa cu adevarat? Sincer as vrea sa se calmeze situatia in viata mea, dar presimt ca si la anul o sa fiu in alta parte. Din fericire ma duc totusi la parintii mei si sarbatoresc alaturi de ei.

Lucruri bune am tot facut anul asta, bune pentru altii. Am de gand sa fac lucruri bune si la anul, dar bune pentru mine.

Niciodata nu mi-am dorit ceva unic, ceva extraordinar de Craciun, dar nu stiu de ce, anul acesta vreau ceva nou. Vreau ceva de care sa ma atasez, sau care sa ma emotioneze pana la lacrimi (lacrimi de fericire desigur). Anul acesta imi doresc ceva extraordinar...

Am primit totusi ceva grozav: dragul meu si-a dorit pentru mine sa iau un casting foerte important, sa aud din gura lui ca isi doreste asa ceva pentru mine de craciun e o senzatie geniala. Am luat castingul.

E minunat sa impart fericirea cu cineva.


Totusi, vreau ceva inedit anul acesta, draga Mosule!

vineri, 4 decembrie 2009

Cand spargem geamul?

Ce inseamna daruirea totala? Nimic. Acest lucru este imposibil in aceasta patura sociala plina de stres si lipsita de timp. Neintelegerea inseamna normalitate. Acceptarea unui lucru diferit este aproape ca si cum ne-am pune o mana in plus.

Merg prin viata cu ochii inchisi si imi e frica sa pasesc pentru ca, desigur, nu vad nimic. Daca am nevoie de o mana de ajutor? Ah, cu siguranta... Dar cine ma ajuta? Ma ajuta acel lucru bine ascuns in sufletelul meu, acel gram de speranta care imi dicteaza ca ziua de mai... poimai.... pardon, acel gram de speranta care putrezeste in mine si cauta sa iasa la iveala numai in cazuri de urgenta.

In caz de urgenta spargeti geamul!

Geamul a fost spart...

Continuati va rog

marți, 24 noiembrie 2009

Adopta un artist

Este minunat sa fii artist, sa stii ca arta iti este iubita si apreciata. Aplauzele primite la sfarsitul unui spectacol sunt nepretuite...

Dar toate astea dureaza incomparabil de mult fata de cat dureaza sa traiesti, sau mai exact sa supravietuiesti ca om. In vremurile noastre, arta este vazuta ca un alt produs consumabil, ceea ce inseamna ca trebuie sa creez pentru masele de oameni care vor sa se dea mari fie cu un tablou nou sau in spectacol vizionat.

-Ce faci draga diseara?
-Ma duc sa ma intalnesc cu lumea buna la spectacolu ala mare de la Teatrul Ntional...

Aseara am avut premiera unui spectacol la care a venit un public cald, si care a apreciat mai mult sau mai putin ceea ce a vazut intr-o ora si putin pe scena salii atelier a TNB. Aplauzele m-au incalzit si m-au incarcat pana la Craciun.
Dar totul a luat sfarsit. Luni de zile de stres si panica au incetat brusc gasindu-si sfarsitul in aceste aplauze.

Acum vreau sa mananc si nu am nimic in frigider. Succesul meu nu a avut grija sa ma si hraneasca. Am in fata o cana cu lapte si ness.

Am si eu o intrebare, pentru iubitorii de arta si in special dans: Cine vrea sa ma adopte, sa ma hraneasca, sa ma suporte cu toanele mede de artist, ca sa pot sa creez in liniste si sa nu mai fie nevoie sa ma gandesc la ziua de maine mai mult decat la subiectul pentru coregrafia mea?

Sau am de ales: arta sau viata?

vineri, 6 noiembrie 2009

VACcin pentru PORCcin

"De ce se face VACcin pentru gripa porcina? Nu ar trebui sa se faca PORCcin?"

Iata un motiv pentru care ar trebui sa consideram ca aceasta gripa este o chestie facuta de om, impotriva omului. Raspunsul vine chiar din leac, de la care s-a plecat complet anapoda.

Sincer acum, nu prea imi place ce se intampla in zilele noastre, mai intai vaca nebuna, apoi aviara, acum porcina... maine ce mai urmeaza, caprina sau hamsterina? Anul 2012, sfarsitul lumii vine din cauza gripei hamsterine, ce s-a dovedit de data aceasta nimicitoare.
Cum ar fi sa stiu ca mor datorita unei gripe de porc... auzi tu PORC! La poarta raiului te intreaba Sf Petru: tu fiule de ce esti aici? Raspuns: Pai m-a omorat o raceala de porc!

UMILITOR!!!

Asa ca hai fratilor sa mai traim o zi, si inca una, si inca una... ca deh tot traim de pe o zi pe alta...


P.S: "Se gandea taranu uitandu-se la animalele sale: porcu are gripa porcina, curcanu si gainile au aviara, vaca e nebuna... Berbecule ai belit pula"

duminică, 25 octombrie 2009

Ce imi scurteaza noptile

Ce ma deosebeste de ceilalti oameni de pe planeta asta? Simplu: m-au nascut doi omeni care sunt numai si numai parintii mei. Chiar daca mai am o sora, eu sunt cea mai mica si asta este diferenta care face totul. Deci eu sunt una singura si nu cred ca in lumea asta mai exista o persoana care sa fie exact ca mine.

In alta ordine de idei, mai sunt si artist, ceea ce inseamna ca sunt o chestie, deseori, neinteleasa. Asa ca daca pun aceste doua categorisiri impreuma, se naste o persoana pe nume Vanda.

(protest interior, cu dedicatie)
.....................................................................................

Aseara am asistat la cearta dintre doi artisti situati la capatul, din ce in ce mai apropiat, al unui proiect. Ceea ce inseamna o tensiune deosebit de mare, mai ales cand sunt anumite lucruri pe care interpretul nu le cunoaste. Pot spune despre aceasta cearta monstru ca a fost cel mai bun lucru initiat in ultima perioada, asta pentru ca multi oameni tineau in ei prea multe experiente neplacute, toate petrecute in trecut si care au afectat exclusiv acest proiect.

Nu pot explica aceasta cearta. Mai important este ca spectacolul merge mai departe intr-o nota mult mai relaxata. Luni avem si vizionare pentru care nu exista muzica clarificata, oamenii nu stiu inca unde sa se duca si ce trebuie sa faca, coregraful nici el nu mai stie incotro sa se indrepte si ce sa rezolve mai intai, dar simt ca aceasta vizionare va avea un rezultat grozav, si asta pentru ca fiecare dintre noi crede in acest spectacol si in ceea ce vrea el sa transmita.

Oamenii din ziua de azi nu mai vin la spectacole sa vada lucruri lipsite de sens si traire, ei vin de pe scaunele din birou, din fata calculatorului sec si al televizorului legumizator de creiere. Astfel noi incercam cu prilejul acestui spectacol sa transmitem sentimentele pe care unii le-au pierdut, sau chiar mai mult. In acelasi timp incercam sa ne regasim si pe noi, sa readucem la viata trairile aceluia pe care il invocam in acest spectacol. Poate ca nu o sa fie un spectacol perfect in ceea ce priveste tehnica dansatorilor sau forma pe care o ia un actor atunci cand pronunta cuvintele carnoase. Desigur nu venim nici sa incepem sa plangem pe scena interpretand rolul vietii...

Vreau sa spun ca exista inca artisti care vor sa transmita viata nu perfectiune.

Asa sunt si eu...

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Ceata

A venit vremea sa migrez in tarile calde, spiritual vorbind. Asa ca de acum nu mai sunt aici cu mintea, cu sufletul, ci sunt in alte parti visand la soarele arzator de iulie.

Aici, acum e ceata, e rece, e tristete, e monotonie. A venit anotimpul depresiilor, 5% din populatia tarii sufera de depresii in sensul cel mai curat al cuvantului. Eu nu am ajuns in situatia asta, dar tot am o stare de cacat. Asa ca daca vrei sa ma vezi fericita adu-mi soarele de pe cer, nu luna, caci luna ma intristeaza.

vineri, 2 octombrie 2009

Ipocritule

Dupa cum suna si titlul aici vom vorbi despre ipocrizie (adica eu voi vorbi).

Ce este

Este o calitate a sufletului de autoaparare. Asemeni minciunii poate servi binelui si raului. NU! Nu este o arma ci este un element intrinsec ce tine de fiecare persoana fizica, cat si juridica, in parte.
Cum functioneaza

Ipocrizia este folosita pentru a induce in eroare. Nu numai cei din afara, cat si pe tine insuti te poti bulversa crezand ca esti ceea ce crezi, ce zici si ce simti...
Bullshit!

Ca sa fiu mai exacta, in cuvintele mele, eu ma folosesc de un sfat, pe care il zic din tot sufletul sa te ajut pe tine sa fii o persoana mai buna, dar nici macar eu nu ma folosesc de aceste cuvinte. De ce? Pentru ca eu cred ca pot face lumea o masa de vite mai buna. Dar deh, omul poate sa mai si viseze.

Desi nu reusesc sa imi urmez un sfat sau o idee sau chiar un plan, sunt o persoana care da sfaturi si doreste ca macar ceilalti sa actioneze conform spuselor mele.

Ciudat este insa ca sufletul nu actioneaza confirm creierului, de multe ori acesttia fiind pusi la poli opusi luptandu-se pentru suprematia fiintei stapanite (adica asupra mea). Din aceasta cauza reusesc sa fiu eu insumi numai uneori, atat fata de mine insumi cat si fata de restul.

Viata ma pune in situatii vaste si nu reusesc sa ma coordonez pe mine insumi in multe situatii. Nu am timp sa gandesc si atunci imi fac idei preconcepute de felul in care ar trebui sa actionez in anumite circumstante, dar nu merge, de cele mai multe ori viata ma ia prea repede si trebuie sa actionez pe nevazute, negandite, ne stiute si desigur nefutute...ca sa zic asa. Si uite asa imi contrazic eu propriul sine si propria zicala.

Si uite asa nu mai par plauzibila. Caut sa fiu alta persoana? Nu caut sa stau in pas cu timpul caci a inceput sa treaca mai repede, zilele sunt mult mai scurte, orele sunt reduse la jumatate, clipele nu mai exista.

Astfel contrazic si propria-mi conceptie: „traieste clipa”.

Cu alte cuvinte nu suntem impocriti pentru ca vrem, ci pentru ca asa se cere. Asa cere faimoasa mama Gaia si tatal Timp.

Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa intaresti si tu ideea de ipocrizie cu simplul tau fel de a fi, vrand sa pari o alta persoana din motive pur egoiste.

Lectia urmatoare: Cum sa fii egoist

marți, 29 septembrie 2009

Eu visez colorat


Ce e o culoare? Este motivul pentru care avem vedere ca sa ne bucuram de ceva. Este o pata de lumina preschimbata datorita texturii unui sentiment. Este un nimic pretutindeni care contureaza actiuni si vise.

Noi visam in culori sau alb-negru?

Eu visez in culori pentru ca asa imi aduc aminte, dar ce inseamna sa nu vezi colorat? Nu, nu inseamna ca esti daltonist, sau alte dereglari fiziologice, pur si simplu inseamna ca nu traiesti... cu intensitate maxima.

Cu toate astea, o imagine fara culori poate sa inspire mai multa viata decat o imagine varzuita cu pasteluri.

Albastru inseamna calm, portocaliu inseamna inteligenta, roz inseamna dragioste...
Acestea vor fii subiectul uneia din coregrafiile mele viitoare, sau poate doar o tema incadrata intr-un proiect total.
Dar eu aici am postat o poza alb-negru ce ma inunda de fericire, ghici de ce.

luni, 28 septembrie 2009

Livin' la vita loca

Romanul si pasiunea lui pentru curtea celuilalt. Iata ca deja ma seaca acest aspect de taran needucat si ipocrit. Credeam ca o sa reusesc sa ma mentin deasupra acestui aspect, sa trec peste aceste nimicuri care imi ocupa 90% din timp, dar se pare ca din moment ce sunt inconjurata de aceste jeguri nu reusesc sa scap.

Vreau si eu sa merg linistita pe strada, imbracata in tricoul mov cu Mikey Mouse, cu sapca portocalie si jeansii cu curea neagra de roakerita. Si ce daca am mers de „balerina” si nu pot sa merg drept, si ce daca imi suna telefonu in masina si trebuie sa raspund? Asta nu inseamna ca trebuie sa fiu privita din toate colturile de ochi curiosi si insetati de barfa si incultura.

Asa este, incerc sa ma mentin distanta de oricine. Am 4 persoane care ma cunosc, si intentionez sa o tin asa, sperand ca impertinenta celor din jur nu ma va face sa recurg la metode extreme de „durere in pix”. Se zice ca nu e bine sa fii ignorant, si nu e bine sa faci pe rebelu in societate, dar ca sa nu ma simt absorbita in turma trebuie sa fac ceva, ceva diferit, sa fiu eu.

Sa ma prezint:

Sunt V. am 21 ani, si am o familie care ma iubeste. Locuiesc prin Ferentari la bunica mea. Parintii mei locuiesc la Cheia, deci suntem despartiti de cateva sute de Km. Am si o sora care duce viata ei si cu care ma vad o data la 3 saptamani... sau mai mult. Sunt absolventa al liceului „Floria Capsali” (da, am facut balet). Sunt studenta la UNATC, coregrafie (ce dracu, fac si eu ce am invatat de mica). Am un prieten de un an de zile, mergem cu motorul mult si ma rog sa nu mor pana nu realizez ceea ce am visat din copilarie: o companie de dans. (haios nu?)

Nu am nici un venit stabil in afara de bursa sociala. Momentan sunt implicata intr-un proiect de dans contemporan ce va avea premiera in Octombrie anul curent. Mai dansez si cu o trupa de cabaret, pe unde putem (deh, un ban in plus nu strica niciodata).

Iubesc ciocolata si sexul... dar ador coregrafia. Mai iubesc si oamenii optimisti, fericiti si care stiu ca in viata nu conteaza numai mancarea din farfurie.

Ador viata si o detest in acelasi timp. Am vise si eu ca oricare alt om cu aspiratii, si sper ca viata sa nu fie doar un vis trecator in care realizezi ca nimic nu are un scop.

Imi place sa scriu, ca sa pastrez cate o amintire. O amintire din mine care trebuia retinuta prin singurul mod de intiparire permanenta.

Sunt un om normal, anormal de normal, dar in acelasi timp ma simt stapana in univers... UNIVERSUL MEU!

luni, 14 septembrie 2009

Momentan nu

Liniste,vreau doar liniste, nu am nevoie de nici o vorba de drag, o melodie de amor, o imbratisare de compatimire. Tot ce vad e intuneric si amitire, traiesc un trecut. Pentru moment nu pot sa ies in strada caci tot ce vad sunt drumuri strabatute in doi.

Tot ce simt sunt simtaminte trecute, nemaisimtite, ce nu se vor mai intalni, momentan.
Ce cred este ca viata e shmechera, te ia pe toate partile, cand vrea ea, cand i se scoala. Ai visat ceva si s-a indeplinit... oare cate vise s-au mai indeplinit fara consimtamantul meu?

Tacere, dincolo de geam aud cum trece timpul, eu raman si dau timpul inapoi, aici e altfel, momentan.

Momentan a cazut lumea peste mine, si se lasa grea... a dracu de grea.

As vrea sa fiu scutita de emotii pentru doua, trei luni de zile... Vorbiti-mi atunci despre viata.

Acum nu

marți, 8 septembrie 2009

Nemurirea vine de la muritori.


Extractii de simboluri si imagini din imprejurimi. Privesc scena ca pe un obiect mancator de idei. De la pudra de pe fata pana la emotia dinauntru totul este menit sa fie privit, aratat si gustat. Ai plecat dar lumea mea nu s-a terminat. Ceea ce vezi dupa ce ai iesit din sala este ceea ce eu aduc pentru tine pe scena.

Nimic nou, nimic revolutionar, doar viata in adevaratul ei sens.

Eu doar iti arat ceea ce tu ai uitat sa vezi, sau sa cauti. Pentru mine tu esti spectacolul. Tu imi deschizi portile raiului, imi arati calea spre nemurire, pe cand tu ramani doar o unealta pentru vesnicia mea.

Mergi mai departe, vezi-ti de viata. Nu ma impresionezi, da reusesc sa sustrag doar ce imi este necesar sa te impresionez eu pe tine... Esti propriul spectator. Te uiti la ceea ce iti ofer si nu reusesti sa te vezi in oglinda. Jalnic, dar adevarat.

Caragiale, idolul meu, a reusit sa faca misto de voi si sa scape cu asta. A intrat in nemurire numai din cauza voastra. Idolatrizati ceea ce trece pe langa voi in fiecare zi, dar numai daca exista acel cineva care sa vi-l arate pe scena sau prin arta.

Geniul nu sunt eu, geniul este viata ta pe care eu o mananc dimineata pe paine.

sâmbătă, 15 august 2009

P.S

Orice om stie ca pentru maretie ai nevoie de inteligenta si inspiratie, dar cu adevarat pentru a fi un artist ai nevoie de o minte creata.

Mi s-a parut intotdeauna fascinant sa citesc despre marii artisti ai lumii, pictori, scriitori, sculptori, matematicieni... si toate astea la un loc mestecate intr-o singura minte, umila de om...

O sa continui dupa ce ma intorc de la mare, dar daca stau mai bine sa ma gandesc, cred ca stiti si voi mai bine ca orice mare om a fost considerat o ciudatenie la vremea sa...

Asta vroiam sa zic

ciao

sâmbătă, 8 august 2009

Alt protest, pe cale literara

„N-avem nici un argument ca adevarul ar fi intotdeauna simplu. Dar spiritul omenesc prefera unui adevar complicat, o teorie simpla.” L. Blaga

Doctrina partidului modern: Sunteti liberi dar sunteti condusi... de noi. Masinile care ma inconjoara sunt prefect asimilabile de modernism, preferand o liniste aparenta. Credinta in Cel de Sus te va elibera atunci cand vrei sa te sinucizi, caci viata nu tine cu tine, nici cu altcineva, ea tine cu ea.

Adevarul nu exista caci e prea simplu sa il eviti. O femeie care spune adevarul este o femeie care are curaj sa mearga goala prin piata.
Dureros

Ai doua cai de luat, una sau cealalta. Nu exista putere care sa iti zica pe care sa o urmezi, decat atunci cand ai facut alegerea si iti dai seama ca e prea tarziu.

Deci decat sa alegi mai bine iei un pachet de tigari, il fumezi, si mergi mai departe. Sau alegi si mergi mai departe... dar cu alegerea in spinare.

Adevar/ Minciuna, Stanga-Dreapta, Sus... cu siguranta jos.

Merg pe strada ok? Bun, Evit o femeie, evit un copil, evit o masina. Evit mai multe masini, evit numai masini. Viata este ceea ce noi numim a trai. Dar e ciudat pentru ca noi nu mai traim, noi nu mai simtim ca suntem in viata, am uitat de moarte. Si atunci toate pungile din mainile oamenilor, toate masinile si toate televizoarele prevestesc numai viata eterna?

Stati calmi oameni buni, nu va mai faceti provizii pentru eternitate caci in mai putin de 50 ani majoritatea o sa fiti hrana pentru viermi. Ce rost are aurul pe lumea cealalta?

Dar nu... vai nu... nu spun ca nu trebuie „sa traim bine”, ba cum sa nu? Altfel ce amintiri am lua cu noi pe lumea cealalta?

Intre adevar si aur se duce o batalie drastica,

PE VIATA SI PE MOARTE

„Cine nu stie sa opteze accepta lesne si foarte bucuros o dicatura, caci aceasta il scuteste de suferinta de a lua o hotarare.” L. Blaga

luni, 3 august 2009

Subiect ce cere continuare...

Oare daca iubesti cu adevarat mai ai nevoie de alt ceva?

Ca sa incep mai clar, ai nevoie sa iubesti ca sa fii fericit? Se pare ca o data in viata fiecaruia este nevoie de o picatura de iubire. Aceasta picatura a ajuns sa fie necesarul unei vieti normale pentru ca aceasta sa zica: am trecut si prin asta.

Memoria acestei intamplari poate fii de ajuns sa iti poti continua existenta, dar daca inca nu am ajuns la faza de memorie am sa enumar mai jos elementele constituente ale acestui subiect.

Resemnarea, respectiv intelegerea si acceptarea, fac parte dintr-o relatie stabila si egala, ceea ce este foarte greu sa gasesti. Sa luam in considerare un cuplu de 20, respectiv 30 ani, alte responsabilitati, alte probleme, alte circumstante. Alte vieti duse pana in acest moment critic de intestectie. Familii de pareri si educatii total opuse. Individualitati, cercuri de amicitie si istorii diferite.

Bun, intre acestia doi exista o iubire, bazata pe... de cele mai multe ori se pare ca e bazata pe opozitie, ceea ce inseamna ca egalitatea tine in fapt de inegalitate. Dar asta nu inseamna o rodare continua, subtila a acestei relatii, cu tot cu iubirea sa eterna?

Sunt tare curioasa ce urmeaza, cum se va sfarsi aceasta poveste in care dragostea este cel mai mare element cheie, sau tocmai aceste opozitii sa faca din ceea ce numim noi o relatie, una de succes?

Voi reveni cu detalii picante in viitor

vineri, 10 iulie 2009

Ferice, plumb si telefoane

Ora 22- PLECAREA

Cu un dram de speranta in suflet intreb durerea daca s-a simtit bine, zice ca nu. Pornim cot la cot si ma macin in mine: de ce nu pot imparti bucuria la 2?
Pe drum pasesc pe pasi deja topiti in asfalt, amintirile sunt aceleasi, asa ca gandesc si tac. Ma macin in mine.
Unde mergem cu fata asta posomorata? Spre final, spre inceput, spre continuare.
Durerea se macina in mine si sporeste in sine.
Drumul merge mai repede, si tac pe dinafara, caci pe dinauntru urlu.

Ora 23- Conversatia

-Ce faci? Am plecat si-atat. Nimic de zis?
-Nimic de facut?
-Nimic si gata!
-Nimicul ma doare, intelegi?
-Nimicul sunt eu, accepti?

Ma sparg pe dinauntru, am crapat in mii de fisuri, care se transforma in mii de bucati, care sunt defapt mii de probleme. Nu am sange in mine, am plumb, ma incing si fierb plumbul din mine.
Rezultatul e nul, ma culc.

Somnul

Luna plina? Poate, si nu ma lasa sa dorm, asta si cu miile de bucati care se plimba in venele mele. Sunt un suport de furnici lucratoare.
M-am ascuns de luna, acum dorm.
Acum dorm si viesez cosmaruri. Durerea ma inseala, imi rapeste surasul si il da la altcineva. Este prezenta in toata cosmarurile. Ea este cosmarul. Lipsa ei este cosmarul.

Ora 10- Ceata

Nimic de facut? Ochi umflati, nesomn si bucati de plumb.
„Esti pe partea cealalta a firului?” Ai aparut, ferice.

-Nimic nou?
-Nimic de zis, nimicul sunt eu.
-Nu accept, nimic.
-Nu intelegi...
-Inteleg ceea ce tine de mine, ce vreau, ce simt, ce sper, ce vad, ce imi arati.
-Accepti?
-Nu accept, adio.

Ora 12- Ajutor

Alo? Ferice cu firul. Eu sunt rupta. Eu am zis adio, eu am refuzat.
Acum retrag refuzul. Am zis adio doar ca sa intelegi, nu a mers. Cad bucati de plumb din ochii mei. Dar pe dinauntru se inmultesc...

-Alo? Te iubesc

miercuri, 8 iulie 2009

Click

Exista in viata cateva „click-uri” care au loc datorita unei realizari interne in domeniul psihologic. Aceste schimbari subite de stare si simtire sunt deseori intrezarite atunci cand ai depasit o anumita perioada sau ai trecut peste ceva care te-a marcat pana atunci.

Zici cu mana pe inima ca s-a sfarsit ceva. Revigoreaza mintea si sufletul, asemeni unui restart. Sau iti dai seama de o schimbare surprinsa pe nepregatite in interiorul tau. E genial sa te trezesti intr-o dimineata si sa iti zici ca nu mai iubesti, sau nu mai urasti. Inima e racorita si se pregateste pentru ceea ce va sa vina.

Insa am impresia ca daca revine o situatie similara, un sentiment deja trait, o durere sau o dragoste, aceste situatii nu mai sunt simtite la aceeasi intensitate. Pentru ca ai mai trecut prin asta. Iar asta sa insemne cumva ca incepi sa iti pierzi puterea de a trai un lucru la maxim?

Timpul roade tot ce prinde, slefuieste si da alte forme, astfel ajungem sa traim din amintiri. Amintiri cum ca ceea ce era in tinerete era mai bun. HA! Trecutul te invata sa traiesti, iti zice ce a fost bine si ce nu. Asa ca daca a existat ceva in timpul trecut care ti-a mutat inima din loc, ar trebui sa refacem acea axperienta. Dar soarta face ca ceea ce a fost sa nu mai fie la fel, ceea ce inseamna ca nu avem decat sa cautam mai departe, noi experiente, noi sentimente, noi bucurii. Si NU ma refer la arta de a coace copii.

luni, 6 iulie 2009

On reviens

Ma vad azi, in aceasta zi de iuie, in situatia in care eram si acum un an de zile. Aceeasi masa, acelsi calculator. Muzica pe care o ascult e dubstep, oamenii cu care vorbesc sunt aceiasi in afara de unul. Gandurile negre sunt aceleasi. Realizarile imi sunt neclare iar sperantele sunt imprastiate asemeni firmiturilor pe care le-au imprastiat copiii parasiti in padure de proprii parinti.

Asta sa fie ritmul unei vieti pe care il schimbi numai in momentul in care iti dai tu seama de ceva. Fie ca e o sclipire de-o clipa, un deja-vu sau o revelatie. Ceea ce am vazut eu acum eram chiar eu acum un an. Desi s-au schimbat atatea, parca nimic nu m-a marcat in asa un hal incat sa stiu ca merg inainte. Simt ca sunt tot aici si ma nelinisteste cumplit.

Simplul miros de otet din salata, faptul ca sunt aici si scriu in blogul asta de doi lei, dezordinea din camera mea si caldura de afara ma tin captiva intr-un spatiu temporar in spirala. Sper sa ies din acest cerc al mortii...

Caci ma omoara cu zilele

luni, 29 iunie 2009

Silly shit

Viata dubla este atunci cand traiesti ca doua persoane in una. 2 in 1, mie imi place nesscafe 3 in 1 dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma conformez. Totusi, se pare ca viata dubla nu este o joaca. Nu este o nascocire pentru telenovele, nu este un subiect SF, este reala. Bine, sa nu exagerez, nu zic acum ca am doua personalitati diferite, sau am doua case la care pretind ca sunt copil. HA!

Insa, am inclinatii catre sentimente aflate la polii opusi. Ma simt ca o bucata de fier intre 2 magneti care se joaca cu mine, si asta imi ocupa toata ziua. E de cacat sentimentul ca faci ceva cu placere dar exista ceva care sa iti zica contrariul.

NU, NU ESTE VORBA DE DOI BARBATI!!! Nu ma cobor la astfel de nelamuriri, geez!

Un exemplu marunt ar fii: Vreau sa ma duc la concert, ma duc la acesta, sunt fericita cu alegerea facuta, dar in acelasi timp vreau sa fiu la munte la parintii mei carora le simt lipsa. Desigur, acum imi zic, dar pot sa le fac pe ambele doar ca nu in acelasi timp... Dar ceva ma face nefericita, ca si cum ar trebui sa renunt la ceva, si asta ma macina. E ca si cum as zice ca banii dati pe biletul la concert trebuiau dati pe banii de drum pana la ai mei... cam acelasi pret din pacate.

Si iata-ma intre ciocan si nicovala (exemplul de mai sus este la o scara mult mai mica fata de ceea ce simt cu adevarat). Nu am de gand sa renunt la nimic, trebuie sa le fac pe abmele, sa ma simt completata din ambele parti.

Ce ma opreste?

Nu te supara, poti sa imi imprumuti limba ta?

Cand merg pe strada, uneori, imi doresc sa intru in corpul si mintea unei persoane, alese la intamplare. Cand ma uit in jurul meu, in oras, vad oameni, dar nu realizez ca si ei, au acelasi lucru pe care il am si eu: o viata. Nu realizez ca si ei au sentimente si ganduri, au de facut alegeri, au probleme si fericiri. De fiecare data cand ma uit in multime vad numai roboti, vad numai carapace in care nu se ascunde nimic in afara de ceea ce le atribui ei ca privitor. Cateodata nici cand sunt printre cunostinte nu realizez ca ei traiesc, ci ca sunt numai acolo pentru ca eu sa imi dau seama ca exist, si ca sa imi pot eu continua linia de plutire.

Am insa nelamuriri: Oamenii simt lucrurile la aceeasi intensitate? Au bucurii de care se bucura cu aceleasi frisoane? Iubesc la fel? Urasc in aceeasi masura?

Pentru mine e clar atunci cand simt, dar nu imi e clar pentru altii daca se bucura la aceeasi intensitate de un lucru de care ma bucur eu.

Dar stiu ca lucrurile se schimba, si timpul trece, si oamenii invata cat mai mult si au experiente mai vaste, dar asta nu inseamna, ca la un moment dat nu au simtit acelasi lucru ca si mine pentru o bucata de tort (spre exemplu). Sau ma insel? Oare exista persoana care sa traiasca o viata atat de mecanic incat sa uite ce inseamna un sentiment adevarat?

Sau se poate ca sentimentele sa fie induse? Asemeni unei vedete a carei faima este nascocita de paparazzi. Oamenii ajung sa o idolatrizeze din cauza ca li se impune si uita de propriile simtaminte. Este posibil ca societatea sa te goleasca si sa iti suga toate bucuriile pentru a si le asuma si a forma din ele o alta viata. O alta lume creata de roboti, in care viata este singurul lucru existent. A fii in viata este mai mult necesar decat a traii cu adevarat. Noi traim ca sa facem roata sa se invarta. E ca dracu, ce pot sa zic, iar asta imi da senzatia de unicitate.

Cel mai nasol e ca nu sunt singura, si sunt milioane de tineri care simt acelasi lucru, as vrea sa fac schimb cu unul din acestia si sa traiesc asa cum traieste el.

Vreau sa vad daca ciocolata are acelasi gust pe limba unui alt student.

vineri, 19 iunie 2009

Happy end

Pentru toate lucrurile in curs, care mai au inca mult pentru a se termina, exista deja mai multe finaluri. Spre exemplu facultatea. Am terminat primul an, bobocia, si iata ca a intervenit primul final. Cum ma simt? Nu simt nimic in afara de faptul ca am realizat ca am acum mult timp liber, dar nu am bani. Ce e bine in asta? Nik. Ce e bine in timpul facultatii? Buna intrebare.

Oricum, acum vorbeam de final, ceea ce inseamna ca am intalnit primul final. Cu toate astea in timpul facultatii ma gandeam la alte finaluri. Exista pe putin 10 posibilitati inchipuite, de a termina ceva. Prima posibilitate iti vine chiar la admitere. Te vezi zeu, te vezi masterand, eheee! Acum am intalnit un final dar tot ce am realizat e ca fara acesta, celelalte nu ar mai fi aparut.

Deci, ca sa termini ceva, trebuie sa stii ca nu s-a terminat nimic. Nici unei situatii nu poti sa ii pui punct. O cearta, desi s-a ajuns la intelegere, isi va face simtita prezenta in continuare, pentru ca ceva tot a ramas: un sentiment care s-a lipit de interiorul creierului, undeva ascuns, facandu-si simtita prezenta la urmatoarea cearta.

O carte pe care o citesti are si ea mai multe finaluri: final de inceput, final inchipuit si final de ultima pagina, dar asta nu inseamna ca pana aici i-a fost. Din contra, o carte se simte dupa ce o termini.

Iata cum am ajuns eu la concluzia ca nu exista un sfarsit. Bine, unul material, perceptibil, unul care ne face sa zicem ca „pana aici a fost”, exista cu adevarat, dar ceea ce se intampla apoi este o prelungire eterna a acelui lucru finit.

FIN

joi, 21 mai 2009

Spalatorul de creiere

„Unsprezece propuneri pentru marele public

1. Sunteti stresat? Angoasat? Dezamagit? Alienat? Sunteti torturat de indoieli existentiale? Va e frica de batranete sau de moarte? Incercati o spalare de creier.

2. Stiinta demonstreaza ca toate nenorocirile care ne macina viata isi au originea in noi insine. Sa ne intoarcem spre noi insine pentru ca cauta vindecarea. Spalarea creierului este singura terapie care tinteste direct cauzele nenorocirilor noastre.

3. Spalarea de creier nu dauneaza in nici un fel sanatatii. Ea nu duce la modificarea personalitatii si nici a mentalitatii celui care apeleaza la spalare. Functiile vitale ale creierului (memoria, imaginatia, judecata) nu sunt in nici un fel afectate. Spalarea vizeaza impulsurile morbide ale subconstientului nostru.

4. Animalitatea ancestrala din noi este o sursa de individualism si de egoism, ea este cea care compromite armonia socila. Prin spalarea creierului, putem sa ne debarasam de aceasta carcasa de mrimitivism si sa ne reapropiem de semenii nostri.

5. Spalarea creierului ne deschide portile unui adapost garantat impotriva cosmarurilor, de orice fel ar fi ele, impotriva nebuniei, impotriva dedublarii personalitatii.

6. Datorita spalarii creierului putem in sfarsit sa ne purificam natura noastra intima.: ponderea animalitatii este diminuata, pentru caumanul sa triumfe in balanta. Spalarea creierului echivaleaza cu un al 2-lea botez al fiintei noastre.

7. Odata cu spalarea creierului avem posibilitatea sa patrundem discret si pe teritoriul imortalitatii. Pentru ca nimeni nu este mai aproape de imortalitate decat cel care a invins toate spaimele din el, inclusiv din frica de moarte.

8. Spalarea creierului reprezinta libertatea ideala, forta de a trai plenar extazul individual si social, accesul la fericirea suprema. Veniti, doamnelor si domnilor, in numar cat mai mare, la centrele noastre de spalare a creierului. Cei mai buni specialisti si consilieri va ofera gratuit serviciile.”


Matei Visniec - Omul pubela

You can't have it all

Ain't that cute... But it's wrong!!! Cam ce ar fii necesar sa te hotarasti sa uiti o bucata din trcutul tau? Un nou inceput, o alta persoana, un alt tu, un jurnal rupt de la data de unde vrei sa uiti? Mda, cam asta ai nevoie, si de o mica revizuire a persoanei tale. Te uiti din afara, sau ti se spune sa te uiti si sa te analizezi din perspectiva unei alte persoane. Sunt atatea momente in care iti spui ce trebuie sa faci dar tu dai din cap si mergi ca vita inainte, ca deh suntem viteji.

Asa deci am rupt din jurnal un an de zile din viata mea... motivul a fost simplu, cineva s-a uitat in el. De acum in noul meu jurnal, cu coperti de catifea albastra, model serpentin de solzi negri si pagini neliniate ingalbenite, scrie in felul urmator: DACA CINEVA IL MAI CITESTE AM SA II DAU FOC.

Nimeni nu e perfect, astfel exista pusti de 20 ani care intra in viata si mananca pe paine tot ce li se ofera. Exista oameni trecuti prin viata, prin cacat si nisip, prin furnicaturi si acid, prin petale de trandafir si miere lipita de corp, si iata de ce exista conflicte...

Un interior am si eu unde se zice ca exista doar mate, muschi, carne si oase care laolalta sunt controlate de un burete scarbos care transmite niste unde energetice prin corp si il face sa se miste. Mai exista si aceste mici reactii chimice care se intampla in toata masa asta de gelatina sustinuta pe bat, acesti mici intamplari chimice te conduc in ceea ce se numeste istoria vietii tale. La sfarsit ai sa iti dai seama ca ai expirat... dar iata ca m-am indepartat de la subiect.

Vroiam sa exprim urmatorul lucru: aceasta masa de carne delimitata de piele are un nucleu care se zice ca este singurul lucru care apartine unui om. Dar eu am vrut sa ies din bariere si sa ma intind pe un jurnal.

Acum ce mai am, visul si gandul?

sâmbătă, 16 mai 2009

Zambeste


Ciudata si viata asta, si mai ciudate sunt caile Alui de sus. Parca tot ce se intampla in e menit pentru a amuza fortele superioare, pentru a scoate din plictiseala universul.

Se zice ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui, asta ar insemna ca la fel ca el, putem sa creem si sa radem de micile capcane pe care le insiram. Asemeni unui film de comedie, avem aceasta dorinta de a rade de ceilalti. Desenele animate, spre exemplu, sunt visele unor creatori, puse in realitate. O piesa de teatru este povestea uni om in care lumea sa este faurita de o mana aurita.

Daca ai sta sa analizezi viata unui grup de oameni cu legaturi mai mult sau mai putin stranse, ai realiza ca soarta are un mod bolnav de a se juca si de a rastalmaci povestile.

Astfel, ajungem sa profitam, voit sau nu, de necazurile celorlalti, dar stai linistita, ca si altii se amuza si petrec datorita necazurilor tale.

miercuri, 29 aprilie 2009

Punct si de la capat

Ce faci cand te uiti in trecut si nu iti place ce vezi? Mergi mai departe... Ce faci cand te uiti in viitor si nu vezi nimic? Mergi mai departe... Ce faci cand acum nu e bine? Mergi mai departe... Ce faci cand gurile rele ale indepartatilor si ale apropiatilor iti arunca doar otrava despre ceea ce faci? Mergi mai departe... Ce faci cand ceea ce vezi ca lumea pe care vrei sa o cuceresti este deja luata de mecanisme? Mergi mai departe... Ce faci cand pana si cel ce iti e drag simti ca ajunge un mecanism? Mergi mai departe...

Ce te face sa mergi mai departe?

Speranta ca la capat o sa gasesti o gramajoara de lucrulete, maruntele, mititele, care te-au ajutat sa iti ridici nasul la suprafara numai pentru a putea lua inca o gura de aer si sa te afunzi la loc...

marți, 28 aprilie 2009

Halel de creier

O noua era in „the tofan mind”: teatrul absurd. Citesc, imi dau cu parerea, ma regasesc, gandesc, ma reintorc la societate... Pofta vine mancand,iar acum m-a coplesit foamea cu o anumita stare de dorinta si sete in acelasi timp. Acum voi bea fara sa ridic paharul la gura, ma voi hrani fara sa mestec si sa inghit, ca mai apoi sa nu fie nevoie sa ma duc si sa dau afara pe cealalta parte tot ceea ce am acumulat. Aceasta gretoasa senzatie de informatii nu imi provoaca rau.

Recomand ceva banal:
„Asteptandu-l pe Godot” - Beckett (Samuel)

Jalnic inceput dar cam asa e cu toate initierile.

duminică, 26 aprilie 2009

Ochi umflati si vise ioc

Iata, e 6 dimineata si sunt aici din cauza unui incident neprevazut si neplacut. A fii treaz la aceasta ora este un cosmar, ceea ce este ironic.

Mie imi place sa visez. Imi place sa simt ca traiesc fara sa am resentimente a 2-a zi din cauza unei intamplari traite in cealalta viata pe care o traim, viata care o facem cu mintea si sufletul nostru. Ce-i drept cu ajutorul unor facori externi. Sa visezi este ca si cum ai bea ceva fara sa duci sticla la gura, ca si cum ai imbratisa pe cineva fara sa fie prezent.

Pentru mine un vis poate sa fie si o revelatie, sa ma ajute la viitoarele creatii. De multe ori am facut coregrafii pe baza unor vise cu imagini aleatorii, sau a unor miscari neinteligibile. Norocul meu ca pot sa adaptez miscarea si sa o aduc la o forma cat mai apropiata de adevar.

Am avut si vise din care vroiam sa nu ma mai trezesc niciodata, pentru ca erau dorinta mea devenita materie, iar cand m-am trezit mi-am blestemat propria existenta, si pentru care am varsat cateva lacrimi ulterior. Apoi am avut vise triste, care m-au facut sa plang in somn, sa suspin, sa sufar, sa vad cu ochii mei si sa traiesc cu propria fire, unele din cele mai mari tragedii care mi s-ar putea intampla: a murit mama (de cateva ori), au murit parintii mei (de cateva ori), mi-a ars casa (de cateva ori)... visele in care nu ajung la examene sau ratez auditii sunt destul de rele, dar nu indeajuns ca sa intre la categoria „tragedii”.

Ah, vestitele vise in care ma indragostesc de barbati necunoscuti... Aici traiesc o adevarata idila, parca inima mea pulseaza mai mult ca in realitate, in asemenea cazuri. Aici o imbratisare inseamna mai mult decat o noapte de dragoste, iar cand ajung la momentul numit SEX, apoi ferea, caci atata placere nu simti cu adevarat prea des.

Dar acum sa revin la situatia mea de acusica, sunt treaza si nu imi convine, este singura zi in care pot sa dorm cat imi doreste inimioara, singura ziulica de reimprospatare pentru saptamana ce urmeaza. La dracu, daca as putea sa omor pe cineva as face-o. Si totusi imi simt pleoapele grele, de somn, dar corpul meu protesteaza, e prea usor, si astfel sufar ca tin ochii inchisi dar nu pot sa adorm.

Asa am facut toata noaptea.

Cu toate astea viata merge mai departe (la dracu), ziua care vine e insorita si vreau sa profit de ea (la dracu), mi-am cumparat role noi si speram sa ne plimbam cu ele pana incepea „al meu” munca pe la ora 2 (la dracu), diseara sunt invitata la un gratar si asta inseamna ca nu mai am timp sa completez cu somn (la dracu), maine e luni LA DRACU!


Se zice totusi ca somn o sa primim destul dupa moarte, dar ca sa ma bucur de lumina soarelui am nevoie de intunericul noptii.

joi, 9 aprilie 2009

Priveste moartea in ochi, ca sa stii cum sa traiesti.

Cand stai la bloc la un etaj care iti permite sa vezi clar ce se intampla jos, pe pamant, cu oamenii care trec, cu masinile si curtile care se insira in jurul acestui bloc, sau sus pe cer, sa poti vedea stelele,cerul, culoarea sa, luna si norii, cand ai aceasta posibilitate unde te uiti?

In seara asta m-am uitat pe cer, si am admirat stelele, cele 3 luminite care se mai intrevat printre norii de poluare si stres, si am luat cateva momente sa ma gandesc la viata. Patetic nu-i asa? Dar cand m-am gandit ca in acelasi timp o alta persoana se uita la aceeasi stea, sau mai bine, o alta persoana draga s-ar uita in acelasi timp cu mine la aceeasi sclipire de lumina moarta, in aceasta clipa m-au luat fiorii.

Putin mai devreme vazusem o stea cazatoare, un meteorit care a prins lumina si s-a stins in aceeasi clipire. Ce mi-am dorit? Mi-a fost greu initial, dar am ajuns totusi la o rugaminte si sper ca am cerut ceva rezonabil: mi-am dorit sa am o viata fericita, dar o fericire in sensul in care pot spune cu mana pe inima ca merita traita. Nu mi-am dorit bani, nu mi-am dorit ceva material, nu mi-am dorit o persoana sau alt ceva concret, NU...doar posibilitatea de a trai si de a simti. Nu imi doresc o viata care trece, ceva pe care o multime de oameni deja o privesc asemeni unei obligatii, sau a unui mecanism nesfarsit de reflexe si obisnuinte. Cred ca multi au uitat ca exista si nasterea, sau mai bine zis MOARTEA.

Oare daca ne-am gandi nitel (mai mult) la acest sfarsit al fiintei materiale, am avea o alta perspectiva a vietii?

Cand te-ai gandit ultima oara la sfarsit, la moarte, a ta si a celor din jur? Cu atat mai mult la moartea sufletului, la moartea amintirilor, la sfarsitul care ne bantuie pe toti si care pune punctul pe „i” la existenta noastra?

vineri, 27 martie 2009

Inert

Daca ai avea posibilitatea sa uiti ceva sau pe cineva din trecutul tau, pe cine sau ce ai uita? Am inceput sa ma gandesc la acest lucru si mi-a adancit puiul de depresie care fierbea in mine. Nu vreau sa incep sa sun ca un sinucigas, dar ma simt ca atare. Este unul din acele momente in care ma afund in neantul care se afiseaza in fata ochilor mei. Ma opresc asupra unui punct pe tava, a unui colt al camerei, sau pe geam la norii care trec usor, pe nesimtite. Tot ce vreau e sa ma afund intr-un somn adanc si sa ma trezesc numai in momentul in care as putea zice ca sunt bine, ca viata e frumoasa. Pentru ca aceasta chiar merita traita, dar numai in momentele placute ale sale. Ironic nu-i asa?

Oricum, tot ce vreau e sa stau, sa imi simt corpul inert, sa fiu amortita de imobilitate si sa simt greutatea corpului cum se afunda din ce in ce mai tare in smoala de sub mine, si care ma inveleste. Nu ma intereseaza de mirosuri, de sunete, de imagini, de dispozitia celor din jur, vreau doar singuratate. Nu sufar, nu sunt trista, sunt doar saturata, plictisita, suprasaturata de viata si de palpitatiile care mi le ofera. Problema e ca simt prea intens ce mi se intampla si asta inseamna ca paharul mi se umple prea repede, astfel incat o data la doua saptamani simt aceasta atractie catre pasirea in nevazut si neauzit. Tot ceea ce ma inconjoasa e gri, si bej. E ca acea fotografie in sepia. Ca si cum nu sunt om, ci o fiinta care vorbeste si are un trecut, dar nici un viitor.

Oboseala ma supara, viitorul ma baga in dureri complexe care vin din energiile neuronale ale creierului, trecutul ma intristeaza pana in maduva, prezentul nu ma satisface, oamenii ma dezamagesc, iar eu ma tin la suprafata si invat sa dau din labe asemeni unei rate care abia incepe sa se agite pe apa. Problema la mine e ca a ramane la suprafata apei nu e instinctiv si ma bazez pe experienta celor din jur sa ma ajute sa ma sustin. Linia de plutire, pentru mine pare din ce in ce mai plina de gropane de Bucuresti.

Acum vreau doar sa stau si sa ma gandesc la nimic, iar nimicul sa se incrusteze bine pe scoarta creierului meu.

duminică, 22 martie 2009

Dati tare... sunt calita

Ce inseamna sa stii raspunsul la o intrebare si sa nu fii luat in batjocura pentru acesta? Ce inseamna sa ai dreptate tot timpul? Poate ca simtul dreptatii vine din punctul fiecaruia de vedere. Daca stiu sa imi exprim punctul de vedere in cuvinte atunci am dreptate, dar daca cuvintele nu imi ajung ca sa iti raspund la problema ce ma fac? Daca eu am dreptate si tu nu? Pentru o persoana, a avea dreptul la un punct de vedere inseamna mult lucru, dar se pare ca multe isi iau acest dar in serios si uita sa asculte.

Ce inseamna sa asculti? Cu cred ca inseamna aprobarea, cat posibilitatea de a accepta si parerea celuilalt.

Am ajuns la concluzia ca nu am ajuns niciodata intr-o incaierare verbala sa imi impun punctul de vedere, sa mi se spuna ca am dreptate. Intotdeauna am lasat partea mea, am lasat garda jos. De multe ori se intampla ca mai tarziu sa mi se ceara scuze, dar poate ca e prea tarziu, poate ca m-am saturat sa accetp scuzele dupa ce cearta a avut loc, dupa ce faptul a fost dus la sfarsit. Se zice ca niciodata nu e prea tarziu, dar unii se mai si satura si isi iau bocceluta si pleaca. Poate fii cea mai mica incaierare dar reprezentantul picaturii ce a umplut paharul nu trebuie sa aiba 2 metri jumatate.

O alta problema pe care trebuie sa o infrunt este urmatoarea: „esti un copil, te porti ca un copil”. De cand s-a ajuns la ideea ca numai copii sunt cei care nu au dreptate. Pana si mama a recunoscut de multe ori ca aveam dreptate, dar asta dupa ce am avut cearta, dupa ce totul se terminase, dupa ce am petrecut ore sau chiar zile gandinduma „chiar asa ma?”.

Se pare ca acest copil nu mai rezista, dar asta nu inseamna ca are de gand sa se maturizeze si sa lase la o parte anumite lucruri. Maturitatea inseamna infruntarea problemei. Singurul meu obstacol este aceasta inchidere in sine in cele mai incordate parti ale unei incaierari, si incep si imi argumentez, sau imi gasesc cvintele abia cand sunt departe, pe drum, cu castile in urechi si muzica data la maxim.

So, ce dracu sa fac daca nu imi gasesc la timp cuvintele pe care sa le arunc pentru a rani partenerul? E simplu, tac si inghit... dati tare oameni buni ca indur bine, am experienta de 20 ani.

joi, 19 martie 2009

Bilingual

The only aphrodisiac I need is your voice
Hearing you speak my name
Beckoning me to answer
Telling me you want me
So I tell you that you're the answer to every question I've ever had about love


Without words I use my tongue to tell the tale of us
Tracing your shadowscape
Kneeling before you my eyes feast upon your masculinity and
All its divinity and I praise you
Because all of that is for me


I begin to indulge myself of your delicacies
Digesting semi-sweet dark chocolate decadence as it melts
Dripping down my chin
Your taste is something Godiva couldn't re-create


Needing every atom of your anatomy
Necessity is placed upon me knowing you are the source of my serendipity
Dipping in and out of me stroking more than my consciesness
Subconsciously I find myself rewinding our love scenes
In my daydreams
Seeing that face you make when you're making me cum
And it makes me want you right there and then


Thinking of you in inappropriate places I get
Tingling sensations in private locations where I wish to be caught between a rock and your hard place


As wetness develops my legs begin to open and my spot turns to a backdraft and all I want you to do is extinguish it
You know my body like the back of your hands
And touch me and send me into ecstacy


My thighs quiver in anticipation of deep penetration which gets me high
Body rising
Sweating
Panting
Make-up melting
Pulling my hair and
Scratching my back
I get a temporary case of tourettes because all I can say are four letter words in a four octave-range screaming your name

Aye papi.... *English Translation of Spanish Lyrics* "You are so big and so hard, you give it to me so good, you are my mortal sin."


You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual


I see your tongue pink between your lips and I want it between mine
And I struggle
As you lick torturing me
I try to get away but
Not really


Running out of room begging for more up against the wall that has been scuffed by my stilletos
Again
You pry apart my thighs and tell me to be still
And I willingly submit to you because I love the way you dominate me
Demanding that I cum for you so I do as I'm told


You've molded me so I'm good to no-one else but you
You've conquered this once orgasmicless world and multiplied it
Again and
Again

My face radiates with after-glow
My pillow scented by you
A fragrance which haunts me
My room smells of the best sex


Covered in body prints and finger prints and you above me
Your name written indelibly upon my body in your genetic history

Hai la groapa cu furnici, ba-i aici ba nu-i aici...

Give me pictures and images, becouse words don't work for me! Sunt nervoasa, am nevoie de ceva cu care sa imi pozez mintea, ideile, imaginile care imi vin in cap, miscarile care mi se insiruie in continuu in creierul asta mic si cret. Sunt plina de draci ca nu am cum sa fac o poza la ceea ce ganesc, ca sa o pot pune in aplicare in coregrafiile mele. Cred ca am ratat o mie de idei si clipe de inspiratie pentru ca nu am cum sa le pun pe o foaie, sau sa le agat undeva sa le vad si sa le folosesc. Cel mai nasol e ca acestea apar in momentele cele mai nepotrivnice: pe strada, in pat noaptea, dimineata la primele ore ale zorilor (in vis), cand ma uit la un film, la un clip, la un spectacol, toate vin si pleaca pana sa ajung eu sa le pun in ingenioasele mele coregrafii. Damn it!

Sunt anumite imagini pe care le retin, si apuc sa le fac, dar nu e de ajuns si simt ca imi scapa tocmai miezul. Chiar in clipa asta am mai vazut o scena...

Se zice ca pentru inspiratie ai nevoie sa iei ceva la bord, sa folosesti absinthe sau sa te prajesti nitel, e adevarat ca in clipele respective poti spune ca ai cele mai ingenioase idei, dar cel mai rau e ca nu le retii pana a 2-a zi, iar daca reusesti sa retii ceva e clar ca o sa ti se para de cacat. Asa deci, ramane sa lucrezi cu ceea ce ti se pare ca merge si astfel nu reusesti sa creezi ceva cu adevarat al tau, cu adevarat unic.

Incerc sa vorbesc cu colegii mei in legatura cu ce sa faca la creatie, ce muzica sa foloseasca, ce alte alea sa ii arate profei. Mi se pare incredibil cum un om care vrea sa creeze ceva cu adevarat unic, apeleaza la lipsa de originalitate a unei profesoare ale carei idei sunt deja intrate in reflex. Unde o sa ajung daca raman in aceste criterii? Ce viitor am daca ma conformez? Cu toate astea, cum pot sa nu fac ce mi se zice daca vreau sa termin aceasta facultate? Pana una alta trebuie aprobarea profesorului ca sa intru in examen cu lucrarea pe care mi-am propus'o. La naiba, sunt intre ciocan si nicovala.

marți, 17 martie 2009

Din categoria Legile lui Murphy

Pentru fiecare doctor (care are doctoratul), există un alt doctor (care are doctoratul), egal şi de sens opus. Astfel se explică de ce este atît de uşor să găseşti experţi care să se contrazică total unii pe alţii.

Cam asta se intampla zilnic in UNATC, doar ca se intampla cu toate persoanele de acolo.

Ciclul permanent al proaspetilor initiati in viata

Inca un film cu final fericit. Inca o data simt cum nimic nu e ca in filme, si cum falsa idee de fericire se sfarama incet, incet pe parcursul unei melodii minunate de generic. Revin la viata mea, la vremea de afara, cea reala, la patul in care stau si imi inghite clipele chiar in acest moment. Am doar 20 ani si ma gandesc cum de acum incolo viata se va intinde pe parcursul umor unde de lumina insiruite de soare sau luna asa cum s-a intins si pana acum. Tot ceea ce se intampla de-a lungul acestei reverberatii insorite este o insiruire de zile si nopti. Toate trec, toate se duc si se strang in trecut facand o masa mare de „ce-ar fi daca ar fi”, sau de „de ce-uri”.

Sunt menita unei inecari in timp care nu ma lasa sa respir. As vrea ca atunci cand zic stop timp, sa ramana asa pana cand ii dau eu drumul la loc.

Ai simtit vreodata cum tot ceea ce ai pretuit a ramas undeva agatat de o anumita zi, sau o perioada specifica de timp? Eu da, e groaznic. Acum ma gandesc ca nu am decat sa gasesc ceva ce imi place si sa impletesc cu ceva ce nu imi place ca sa o duc tot asa pana la fine.

Asta sa fie calea? O continua stare de cautare si stres amestecata cu pierderea viitorului care mi-l inchipuisem?

joi, 12 martie 2009

I did it!

Dar de ce scriu in romana si pun titlul in engleza? Dubios nu-i asa? E clar, vreau sa fiu originala, si deja incep sa scriu pentru cititori. Asta nu e bine pentru ca nu o sa mai fiu eu insumi stiind ca ochii rauvoitori sunt indreptati catre liniile negre pe fundal alb, moderate in legea proprie desigur. Ca sa vezi ce inseamna sa ai public....

In alta ordine de idei, am constatat ca ceea ce fac nu e bine, adica sunt prea constiincioasa si ma duc prea des la facultate, si am vazut asta dupa ce ieri am chiulit si am ales calea lenevitului in pat si a putrezirii in sucul propriu (chiar daca acest lucru nu este posibil in doar o zi, eu tind sa sper in continuare). Concluzie la statul acasa, azi ma duc cu mai mare pofta la ore, cu o oareshcare bunadispozitie si cateva idei proaspete pentru urmatoarea mea opera de arta. Clar weekend-ul asta ma duc in club... sper, asta daca nu am repetitii duminica de la 10 dimineata.

Si in alta ordine de idei, ca imi place cum suna aceasta exprimare, mai am putin si fac un an de cand sunt inapoi in tara. Tin minte ca de acum in 2 luni, anul trecut am inceput sa scriu in blog. Tare trista mai eram, si am continuat sa fiu cateva luni bune, si acum mai sunt, dar nu pe blog. Incerc sa nu mai scriu lucruri de sinucigas sau de geniu neinteles pentru ca... deh. E ca zambetul pe care daca il lipesti pe fata iti inmoaie muschii, adica te destinde. Dar nu va impacientati, momentele de criza si disperare isi vor face simtita prezenta curand, si in scris in exclusivitate.

Si sa continui intr-un aer de optimism... pfff... alta data.

miercuri, 11 martie 2009

Should I? I shouldn't!

Gata, a inceput sezonul autodistrugerii in masa. Afara e soare, incepe sa se incalzeasca, incepi sa te dezmortesti si sa iti faca placere sa te trezesti dimineata cu ochii in lumina calda a razelor, cand tu trebuie sa te ridici din pat si sa te pregatesti de inca o zi pierduta undeva intr-o cladire grizonata, batrana si mohorata, care mai are si un misros de comunism intiparit in psihicul oricarui vizitator.

Incep deci sa ma sinucid treptat pana cand sufletul o sa imi moara si o sa putrezesc sub presiunile si indicatiile speciale ale celor carora le urmez pretioasele intonatii.

luni, 9 martie 2009

Imparatul mustelor

Oamenii nu se maturizeaza. Ceea ce se schimba este faptul ca se interiorizeaza si reusesc sa tina ceea ce inseamna exprimarea libera, si afisarea sentimentelor, intr-o carapace bine sudata de-a lungul vremii. In copilarie reuseam sa radem si sa plangem din lucruri marunte. Astazi radem si plangem fara sa aratam aceste sentimente care toata lumea le resimte, fie ca vrea sau nu. Orice reactie este naturala si vine din instinctul uman de interactionare cu ceea ce ne poate starni un sentiment, sau poate doua, chiar si simultan. Daca ai 45 ani si cineva actioneaza intr-ul fel mai „deosebit” atunci e normal sa avem reactii, poate diferite fata de ceea ce ar fi simtit acu ceva timp, dar acum toata lumea se ascunde. De multe ori nu reactioneaza pentru ca nici nu mai stiu ce reactie sa aiba.

Atractiile sunt, acum, diferite. Normal, la o anumita varsta te intereseaza o acadea cu aroma de capsuni, apoi o presoana de sex opus poate tot cu aroma de capsuni (sau vanilie, gusturile nu ar trebui sa se discute), apoi cine stie ce mai apare. Ideea este ca ma deranjeaza maturitatea bazata pe indiferenta fata de ceva care ar marca sau ar interesa pe oricine in mod normal.

Poate ca maturizarea inseamna acceptare si supunere, dar si asta e o formalitate utilizata de adulti. Nu accept prefacatoria, ipocrizia si ignoranta. Cu toate ca ignoranta te poate salva de cele mai multe ori din ghearele disperarii.

Concluzia? Sa fim maturi intr-o lume condusa de copii este cea mai mare bataie gen „cap in cap”.

duminică, 8 martie 2009

say no

Cine ma face sa ma schimb? Cine actioneaza asupra vietii tale atat incat sa te faca sa te schimbi, cateodata chiar radical? De ce trebuie sa ne lasam influentati de lucrurile din afara intr-atat incat sa ni se schimbe directia de mers?

Remarc faptul ca in 5 luni de zile oamenii se pot schimba grozav de mult, si ma doare sa vad ca ceea ce au fost odata, oameni amuzanti, liberi, nebuni si frumosi, au inceput sa se acreasca pe toate planurile. Pana si stilul vestimentar poate sa se schimbe. Problema este ca de cele mai multe ori sesizez faptul ca si eu la randul meu ma schimb si iau cu totul alte decizii, trag alte concluzii si aspir la alte nebunii. Mi se pare grav sa stiu ca odata am un prieten care ar lua o decizie, dar mai tarziu acesta ar reactiona altfel.

Cu toate acestea, mai cunosc persoane pe care le invidiez si care au ramas cu aceleasi calitati si aceleasi placeri ale vietii ca acum mult timp. Urasc sa vad ca influentele din exterior ma schimba si incep sa cred ca nimic din valorile pe care le aveam inainte, nu mai inseamna, defapt, nimic...

E dureros, cu totate acestea caut sa ma pastrez, sa imi pastrez un suflet pueril, si plin de pasiune pentru lucrurile marunte. In acelasi timp imi plange sufletelul stiind ca eu raman copil preintre totate mintile mature si secatuite de viata.

sâmbătă, 7 martie 2009

Cutremurul care ne salveaza de ghearele monotoniei

Linia de plutire_____________________________________________________________________

Este perioada in care daca intrebi pe cineva care mai e viata, toti iti raspund: bine, relativ, nimic nu ma mai satisface in ultima perioada, am cazut in galeata si totul e la fel... Geniala senzatie, parca timpul sta in loc, ba mai bine, parca se invarte in cerc. Stau sa ma gandesc daca e vorba de astenie, dar nici macar nu cred in lucrul acesta. Acelasi lucru e si cu deochiul.

Oricum, ce facem ca sa iesim din monotonia asta? Nimic, pentru ca stim ca nimic nu ne face fericiti. E minunat sa stii ca nu esti singur, dar deh, cauti totusi pe cineva sa te scoata din starea asta. Pentru mine merge, relativ, cam o ora... si noaptea cand dorm si mai am vise umede sau cosmaruri. Parca cea mai importanta parte din viata este somnul, visul care te scoate din realitate. Cu toate astea se zice ca somn avem destul dupa moarte.

Ma gandeam, ce rost are sa fac ceea ce fac. Daca imi mai place atunci de ce ma plang si am indoieli? E simplu, imi place in continuare, doar ca am intrat pe linia asta de plutire si dracuiesc tot ce se intampla in jurul meu. Ce poate fii mai frumos decat sa fiu propriul fauritor al vietii, prin alta modalitate decat prin cea binestiuta de toata lumea? Eu sunt creatorul vietii, in viziunea mea, prin intermediul miscarii, si am libertate totala. Bine, poate ca nu este inca in totalitate datorita sistemului comunist de predare in facultatea noastra, dar totusi, este un inceput in toate. Asa cum este un bat in roate in tot ceea ce incercam sa facem.

In alta ordine de idei am auzit ca se prevede un cutremur in tara anul acesta, si inca unul mare. Grozav, uite ceva care ar putea sa ne scoata din starea asta de deja-vu permanent nesesizat. Imi venise o imagine in minte: noaptea, somn alaturi de pretin, zguduiala mare, parca nici nu ma trezesc total si sunt nevoita sa sar din pat si sa ma duc in pragul usii, vad cum cade tavanul, sau bucati din el pe laptop si imi vine sa injur si sa ma arunca sa il iau. Disperare, panica, nu tre sa ies din casa, sa nu cobor, poate ma arunc pe acoperisul casei de langa. Desculta. Blocul in care stau am imresia ca are si bulina rosie, alt motiv pentru care sa ma panichez inca dinaintea cutremurului. Oricum, sar pe acoperis, desculta cum ziceam, poate si dezbracata si,deci, dardai de frig. Ma uit in casa si imi zic „ia-uite, inca un dezastru in viata asta”.

Privesc pe fereastra, vad nori mari, grizonati, mai o paloare de lumina risipita ocazional. Cred ca o sa inceapa iar sa ploua. DA, fara indoiala.

Ma duc sa ma imbrac si sa ies la plimbare pentru ca sunt singura acasa si nu am absolut nici o satisfactie sa stau in casa pe internet, in singura zi libera pe care o am o data la 2 saptamani.

Am plecat, ne mai auzim...

joi, 12 februarie 2009

Din nou.... iarasi

Ce inseamna un nou inceput? Ce inseamna cand te uiti in trecut, iti analizezi realizarile, dar te uiti si in viitor si iti masori posibilitatile? Daca vrei sa o iei de la inceput ce te retine? Comoditatea, frica, noutatea, ce te sperie cel mai tare?

Masurand posibilitatile poti sa iei o decizie, dar si atunci riscul e mare asa ca mai bine inchizi ochii si te duci inainte. Daca ceva nu e bine atunci gandeste-te ca lucrurile se pot inrautatii. Culmea, aproape niciodata, din momentul in care observi un scartait, lucrurile nu iau o intorsura buna. Desi este posibilitatea ca acea scartaitura sa te macine asa tare incat sa nu fie chiar ea de vina pentru prostia ta. Zic prostie pentru ca atunci cand te lasi framantat de o porcarie, atunci tinzi sa faci din porcarioara aia un rahat in adevaratul sens al cuvantului, cu miris inclus.

Ia vezi care e problema si uita de ea pana nu e prea tarziu. Altfel clar vei fii nevoit sa mergi mai departe... din nou.

marți, 10 februarie 2009

Problem occured

Caut un sfarsit, desi nu stiu nici macar incepututl. Se zice ca un mare coregraf are in cap sfarsitul bine pus la punct pentru a putea incepe ceva, eu nu am asa ceva, eu am ideea, eu am incepututl, am umplutura, dar am nevoie de cea mai importanta parte: SFARSITUL!!!!!!!!!!

Totul incepe cam asa: am 3-4 interpreti care se ocupa de lucruri rele cu un umor negru, isi vad clar si simplu de lucrurile lor cotidiene, se mai duc pana in „pivnita” unde isi tin „capturile” sa se mai „distreze” putin. In pivnita sunt eu, cine dracu, legata cu elastice de maini si de picioare, plus inca o banda elastica prinsa de capul meu care imi acopera si ochii (elasticele desigur sunt mai mult elementul vizual care da ideea de captura). Ma zbat, dansez, respir si imi coregrafiez scaparea. Am scapat.....

SFARSIT????

Cum sa termin coregrafia?

a) evadez si intru in lumea lor, ma conformez regulilor lor, ma integrez;
b) evadez, ma lupt cu ei, aproape ca ma prind si incearca sa ma integreze in lumea lor, dar scap si fug:
c) ma lupt cu ei, ma captureaza si ma duc la loc, si se sfarseste cu mine care, din nou sunt in elastice;
d) evadez dar ei se indreapta catre alta persoana care capturata dar dupa un timp eliberata, intra in lumea lor in locul meu, iar eu dispar complet ca un caz pierdut;

Daca aveti continuari sau idei aruncati o pastila

luni, 9 februarie 2009

Buna intrebare

Tocmai am realizat ceva, am realizat o intrebare: de ce vara lui 2008 a fost una din cele mai misto, mai incitante, mai palpitante, mai grozave veri din viata mea, dar in acelasi timp am simtit si cea mai mare suferinta provenita din toate domeniile posibile (personal, profesional, material)?

Infusion

I need my drog! I have to have it now, to feel it in my blood, to taste it's metal infusion. How can I survive without my ocasional insert of orgasmic contraction and energic TNT pleasure? Every week, but every moment shall I feel it in my brain, in my tissue, in my saliva.

Domination of shiver on my spine once in a while, trying to recieve the verry beat of your eyebeat, in the ocean of dinamic continuous contraction, never ever... ever... ever... ever... STOP

Give me my drog. My simple life in one simple drop of extasy... once in a while just throw it to me.

marți, 3 februarie 2009

Hai ca m-am enervat!

Ba frate! Zau daca am chef sa intru in normalitate, sa fac ce se face, sa zic ce se zice, sa cred ce se zice. Am intrat in facultate, PARTZ! Gata reguli, profesori, indicatii pretioase si munca fara sens, fara un scop, fara un rezultat. Ultima perioada mi-am petrecut-o in facultate, am invatat, am ajutat colegii si ei m-au ajutat pe mine, sunt un elev model. Ma gandeam serios sa ma duc sambata sa redau un examen pentru nota 9 in loc de nota 8 la o anume materie pe care o invat din experienta si la momentul oportun atunci cand am nevoie cu adevarat de aceste cunoastinte. Eu studiez sa fiu coregraf, sa fac dans, sa ridic publicul in picioare, nu studiez sa imi satisfac profesorii si publicul din MAREA facultate UNATC. Pula, eu fac ceea ce fac pentru ca asa simt nu pentru ca asa trebuie. Daca visam si simteam catrebuie sa deschid corpul uman si sa ii studiez intestinele asta faceam.

Cum ziceam, nu am chef sa intru in rand cu lumea. Vreau sa traiesc, vreau sa simt si sa respir aerul care se invarte cu adevarat in jurul meu, nu putreziciunile creierelor afumate. Asta vara m-am distrat cum nu am facut-o toata viata mea si pot spune ca am invatat mai multe lucruri odata. Desigur ca am dat cu capu tare de pragul de sus si a trebuit sa ma retrag ca un melc in cutiuta, la adapost, dar asta nu inseamna ca vreau sa o iau de la inceput.

Ceva fierbe in maruntaiele mele si nu e basina pe care o sa o trag mai incolo, este pasiunea de a trai si de a duce ceva la bun sfarsit.

NU-shh...

Asta e fratioare, stau si ma cac cuvinte din nou. Poate ca asta e singurul mod dar asta e viata, nu pot scoate pe gura ceea ce astern pe foaie sau vars in van fara sunet, iar asta e de rau pentru mine. As vrea sa ma vad in oglinda dar sa nu fiu eu, ci as vrea sa pot sa zic cine sunt privindu-ma cu alti ochi. De ce nu poti afla adevarul de la o persoana? Adevarut despre cine esti si ce faci cand faci. Draci, nu am chef sa aburesc dar nu am mai scris de mult, nu am mai filosofat de mult. De prea mult tmip gandesc prea realist si nu am cu cine sa vorbesc despre luna si in stele. Ba nu e timp, ba nu e momentul oportun, ba e stres, ba sunt draci, ba nu e chef.

Am momente cand vreau pur si simplu sa vorbesc, nu sa rad, nu sa ma distrez, nu sa fiu adevarata. Imi lipseste o vorba despre orice, vreme, baieti, flori, supa si carnati. M-am saturat sa analizez viata, sa visez cu ochii deschisi, sa inghit de la altii ceea ce ii freaca. Spre exemplu azi am vazut un pescarus care facea ca o cioara, cu cine sa vorbesc despre asta? Am dat un sms la prima persoana care imi vine in minte, un sms nevinovat in care am explicat cum pescarusul facea ca o cioara. Mi s-a parut interesant, dehm dar nu am cu cine sa vorbesc asemenea cacaturi. Asa ca vin aici.

Mai am o problema, dar nu pot sa o zic, iar asta e problema in sine. Nu pot sa zic problemele reale asa ca aburesc cu ce cred ca pare mai plauzibil si mai interesant. Adica ma problematic. Imi bate inima in piept pentru ca am adus subiectul la ordinea zilei, iata-l dar nu zic mai mult.

duminică, 1 februarie 2009

Azi, maine, poimaine, pana la capat

5, 6, 7, 8!!! Si 1 2 3 4... mana, mana, cap, stai. Pas pas 123 siiii sus. Bagi aici, scoti, mai departe pas alungit si fuga. Contractie, leganat si brat intins. Tu stai, apoi fugi, iti alegi un timp si stai din nou. Apoi restu, incep fraza, tu astepti si incepi dupa ce termina. Aici facem cerc urmat de diagonala dar e rupta... vedem cum, restu alta data, deja au trecut trei ore.

Noapte buna!

vineri, 16 ianuarie 2009

It's the end of the world as we know it!!!

Pana aici ne-a fost! Fiti pregatiti sa va luati bagajele pentru cealalta lume, sa pasiti in etern. Nimic din ce a fost nu va mai fi la fel pentru ca asta este finalul epopeii. Sa cante corul, pasarile sa migreze catre alte tari, mai calde, noi mergem in alta parte... mai rece.

Asa este, criza economica este sfarsitul lumii, dar nu disperati pentru ca locul spre care ne indreptam cu totii este mult mai bun si mai primitor, cu siguranta o sa ne simtim in largul nostru acolo, in maruntaiele pamantului. Nimic nu ne mai poate salva acum. Multi prefera sa se intoarca cu fata spre CEL DE SUS, altii injura de li se sparg intestinele, altii tac si inghit, oricum tot acolo se ajunge.

Uniti-va mainile sau incepeti sa va dati cu toporu in cap.... eu ma duc sa imi cumpar o ciocolata.

miercuri, 14 ianuarie 2009

What did I learn all this time?

This is the time when I should make a revieu about the things I've learned this past months, and how they helped me in my true passion: coreography. Well I could write a novel about it, about all the techniques from te contemporary dance, and how to create the scenography of a performance, but I would lie if I would say that the things I know now changed my perception in any way. Eventhough I think that we didn't yet get a complete history of „where thoes dance begin” and how it evolved from it's classical techniques that King Louis the IV promoted due to his early atraction to dance in his colaboration with the great composer and dancer Jean-Baptiste Lully (that I learned earlyer in highschool, but not many of my colegues are aware of), eventhough we don't have a base for dance, this doesn't change my expectations concerning the themes and the stile I adopt for myself.
I learned this months a way to examine dance like a philosophy, ok like a ritual like the practice of Zen, and how to create the perfect ambience, or the better way to send the subject to the public.
In our days contemporary dance is considered more like a meaningful experiment with the dancer, and not with the public. Less coreographers think that dance is a performance that takes the atention of the spectator, and creates the perfect images just with the human-body that should be the principal instrument for a creator, and especially for a coreographer. I am not saying that the classes of musical techniques didn't emprove the way I treat music in my coreographys, or that the classes of Theatrical History didn't light my mind about the universe and different perceptions of artists that literraly wriote the hystory in visual arts, I am just saying that dance is not treated as a visual art as much as it should be. In this art you expect to see some techniqe, but until now we worked more with our imagination and less with our body. We tried to diversify the movement as much as possible and in the same time we try to find new forms in space, although we should keep in mind that everything we think we discover, has already been used. The only thing we can do is adapt it to our vision.
Another thing that I learned this past months was that every one has it's oun personality, so as many coreographers there are, as many interpretations you get. If I want to dance about happynes my image woud be different than the image of my colegues regarding happynes. The thing we all try to do is get the public to react in one way or the other to the thigs we are presenting without words or any tipical moves like panhomim. Our purpose is to comunicate by movement, but that shouldn't mean that the body is an experiment for the dancer, it is a experiment for the public.
Not many coreographers of contemporary dance are recognized in the whole world, and they have great succes becouse they know what dance really is. Dance is a spectacle for the eyes and the mind, it shows images that you understand that are transmited to you by the artists in stage without openning their mouths, but with theyr years of practice and perfection. Theater is for words, and coreography is for movement, just like music is for sound, and painting is for image. Combining these elements we can have a great performance, but studiyng them separately is different for every art.

Pinocchio (dupa 20 ani)



Scena I

Spectacolul are loc pe o scena normala. Cortina se trage normal si releva un fundal inchis de-a lungul caruia, de la stanga la dreapta sta suspendat un copacel uscat, o bucata de lemn si o papusa de lemn. In scena, in partea dreapta sta un barbat imbracat in haine civile pe un scaun banal si se uita la un televizor in functiune, schimband ocazional programele. Dupa un timp, acesta se ridica de pe scaun si se ndreapta spre stanga scenei unde se afla un pat de o presoana. In timp ce acesta se indreapta spre pat dispar televisorul si scaunul, iar scena, treptat, este inundata de culori vii care sunt in contrast cu cele de pana in acest moment. Concomitent cu schimbarea fundalului luminos, intra si un fundal sonor, reprezentat de o melodie placuta, care poate induce spectatorul intr-o reverie usoara.

Scena II

Nimic schimbat pe scena din finalul primei parti. Apare de sub pat o fiinta ale carei miscari au o elasticitate remarcabila. Costumul ei este strans pe corp si o acopera in totalitate. Aceasta incepe un solo pe acelasi fundal sonor ca pana acum, dar cu interventii instrumentale aleatorii, care rup firul melodiei initiale.
La finalul solo-ului, aceasta sare peste pat si iese din scena brusc. Dispar si interventiile muzicale, fundalul sonor revine la dulcea melodie initiala, apoi se topeste si aeasta in acelasi timp cu revenirea fundalului luminos intunecat in care este luminat fiecare element suspendat, cat si zona centrala unde revin televizorul si scaunul. Barbatul se trezeste, se ridica din pat si revine la locul sau din inceputul primei scene.

Scena III

In timp ce barbatul se uita la televizor, in scena intra o femeie imbracata intr-o rochita banala, de culoare inchisa, si intra in contact cu barbatul. Intr-un mod aproape mecanic, ca si cum ceea ce se intampla nu este cu nimic deosebit, acestia incep un duet insotit de o melodie clasica, un rondo sau un bolero. Miscarile lor sunt din registrul neoclasic. Cei doi se vor folosi de toata scena, si de elementele cotidiene prezente (patul, scaunul, televizorul).
Dupa ce se termina acest duet, barbatul pur si simplu se intoarce la pat si se aseaza pe acesta adormind. Femeia se aseaza in acelasi timp pe un pat care tocmai a fost introdus in scena dupa ce a fost scos televizorul si scaunul.

Scena IV

In timpul somnului celor doi apare personajul fantastic din actul al 2-lea de sub asternuturile care o invelesc pe femeie. Luminile colorate inunda scena. Trezirea femeii se intampla fara pic de uimire fata de prezenta de langa cu care intretine un dialog prin miscari simple simultane sau in stilul „intrebare-raspuns”. In acest moment barbatul cade din pat si cu acest prilej observa jocul dintre cele doua din patul alaturat. Fundalul sonor abia acum incepe sub forma unei melodii cu voci de copii jucandu-se. Barbatul se ridica si se pune pe pat observand in contnuare jocul, dupa un timp, acesta se plictiseste, ii cade capul, si se intinde iarasi pe pat. Muzica se opreste brusc.
Imediat papusa suspendata din fundalul scenei capata viata si incepe sa se miste, se apropie de cele doua din pat si incepe sa se joace cu ele. In acest timp revine muzica din primul act, iar pe scena mai apar personaje fantastice, si chiar animale vii care umplu scena intr-un haos total.
Dupa un timp in care scena este antrenata de lumini, zgomote, jocuri de copii, animale si dansuri, barbatul se trezeste si este asaltat de personajele care il inconjurau. Este luat la dans si la joaca. Se poate spune ca este silit sa faca toate aceste lucruri, chiar si observand ca fata cu care a avut duetul este luata de val si simte euforia celor ce se intampla in jur. Nimic nu il scoate din starea de monotonie in care a fost surprins inca din inceput.
Brusc toate personajele dispar, iar papusa de lemn revine la locul sau initial. In scena se afla doar barbatul si femeia care se uita unul la celalalt. Muzica se opreste, luminile revin la alb si negru. El incepe sa zambeasca, apoi se indreapta spre ea, o ia in brate, o saruta si o lasa in mijlocul scenei, in timp ce el se intoarce spre televizor si scaun, se indreapta spre acestea si se aseaza la locul sau de la inceput.

vineri, 9 ianuarie 2009

Buna! Eu sunt stalpul

Mergi pe strada si iti vezi de ale tale, te uiti in stanga si in dreapta si apoi realizezi ca trebuie sa traversezi strada. Semaforul e rosu. Astepti sa se schimbe culoarea si observi ca mai vine lumea, te prinde din urma si se opreste la randul sau.

Nimic anormal nu? Nici atunci cand constati ca s-au pus doua persoane in stanga si in dreapta ta, si vorbesc de parca tu ai fii doar un stalp. Apoi trec mai departe...
Poate ar trebui sa ma astept sa fiu tratata ca un obiect, desi cand ocolesti pe cineva iei o anumita distanta, nu o ocolesti ca pe un lucru lipsit de orice simt. Chiar si un caine primeste mai multa atentie si este luat in considerare mai mult, si automat este ocolit cu un oarecare respect.

Corpul nostru are o anumita masura de precautie si un anumit simt al proprietatii. Se pare ca acesta nu mai exista, sau mai bne zis nu mai existam ca fiinte in ochii celorlalti.

joi, 8 ianuarie 2009

texture


Ce este chipul unei persoane si fericirea eterna care atarna de un fir de ata? Diferenta dintrecele doua este ca una o acupera pe cealalta, iar alta aluneca si se stinge pana la sfarsitul intrinsenc. Caut in poza unei zile de august, lumina unei ninsori mai albe ca ea insasi, neaua. Ce este o aparenta? Este realitatea sub forma unei idei pe care nu vrem sa o acceptam. Ceea ce se asterne pe figura se sinte in suflet, pentru ca ochii sun oglinda acestuia.

A fii sortit unei minti productive, a unui suflet de copil, a unei sensibilitati dureroase si a unei imaginatii inepuizabile inseamna sa fii sortit pieirii in propriul corp. Ceea ce se vede la lumina ochior este adevarul.

Dansul este o insiruire de miscari produse de imaginatie. Este menit sa placa privirii si sa incalzeasca sufletul. A incerca sa analizezi o miscare e asemeni analizarii unui fulg de nea care cade si se topeste. Ceea ce dansez este ceea ce simt pe moment, este sentimentul meu reprodus intr-o alungire de mana pe care numai porii mei o simt si o pot reproduce, este fericirea mea materiala.

Daca cu gandul nu pot sa rad, cu siguranta pot sa o fac si sa o simt cu palma care atinge.

luni, 5 ianuarie 2009

Nimic nou

S-a schimbat data radical, de acum vechiul 8 va fi in locuit de un nou 9 in 2008. Toata lumea intreaba: cum ai simtit trecerea in noul an? crezi ca o sa fie mai bine? Speranta moarte nu are, avand in vedere ca anul trecut am petrecut rascrucea inconjurata de artificii si straini. Anul asta am fost putin invers proportionata, adica am fost in tara mea natala, mai aproape de cei dragi, aproape de o persoana cu adevarat draga, dar foarte departe de artificii.

Acum ma bate soarele in cap si ma reflect in ecranul de la pc, am si o mica durere de cap, dar nu ma deranjeaza, sunt bine. Foarte plictisita astept sa treaca timpul. Citesc despre viata unui tip la 34 ani care consdera ca isi traieste viata doar ca sa o traiasca, nimic interesant, nimic nou un singuratatea lui, cu toate astea gaseste anumite nimicuri pe care sa le povesteasca si care imi atrag atentia intr-un mod incredibil de placut. (pauza de scris, imi mut locatia undeva mai ferit de soare)

Asa deci, nimic nou. Saptamana viitoare ma voi intoarce la facultate, macar am cum sa imi petrec zilele, cu toate acestea schimbarea este radicala pentru ca imi doresc sa am si eu cateodata macar o ora sa respir si sa ma pot plictisi. Se pare ca nimic nu ma satisface intr-adevar. Afara e frig, nu pot sa ies la plimbare pentru ca inghet, logic nu? Nu am circulatia sanguina foarte buna asa ca nu ma pot bucura de o iesire la aerul rece de iarna, sa imi iasa aburi din interior, sa alunec pe o ramasita de gheata, sa am prilejul sa ma deplasez la o cafenea sau ceainarie unde sa pot sa mai citesc in voie despre viata incitanta la eroului fara nume (oricum nu am nici bani). Am incercat sa ma uit la un film, A walk to remember, dar mi-am adus aminte ca acest film dragut nu ma atrage, l-am mai vazut de 3 ori si este prea mult deja. Am internetul pornit, dar nu gasesc nimic interesant in miile de adrese, sau milioanele de nimicuri. Ar fi o idee interesanta sa ma duc sa spal vasele, sau sa imi spal sosetele, ca deh aici nu am masina de spalat, iar ca sa ma duc la sora mea si sa ma car cu o tona de hanie dupa mine, parca nici asa nu imi convine. (mai iau un gat de apa).

Lista mea de mess e aproape plina, dar nu vorbeste nimeni cu mine, iar eu nu stiu ce sa vorbesc cu cei prezenti. Vechiul „ce faci” ma enerveaza la culme.

Sa invat pentru facultate? Sa imi mai fac un referat? De ce as iesi din starea de leguma pentru o alta teorie supraevaluata a criticilor dansului? M-am saturat sa fac teorii la dans, eu il simt, nu il explic. Nu ma ajuta cu nimic sa stiu cine s-a mai chinuit sa faca nu stiu ce tehnica, sau de ce a folosit melodia respectiva in dansul respectiv. Pe ei nu ii itreaba nimeni de alegerea facuta, asa ca as vrea sa nu mi se ceara nici mie explicatii. Pur si simplu asa am simtit nevoia.

As putea sa sun pe cineva sa chem in oras, dar la fel, aceleasi intrebari, nimic nou, nimic vesel, mai ales iarna. Cine face ceva iarna?

Am invatat ca oamenii citesc lucruri in care se regasesc pentru a-si inatarii motivatia pentru care se complac in existenta lor neimportanta si efemera. Asa ca sper ca ceea ce am scris mai sus sa iti ocupe din timp pentru ca sunt convinsa ca te regasesti in ceva din ce a fost mai sus, daca nu, mai gandeste-te.