Breakage

Breakage

vineri, 16 ianuarie 2009

It's the end of the world as we know it!!!

Pana aici ne-a fost! Fiti pregatiti sa va luati bagajele pentru cealalta lume, sa pasiti in etern. Nimic din ce a fost nu va mai fi la fel pentru ca asta este finalul epopeii. Sa cante corul, pasarile sa migreze catre alte tari, mai calde, noi mergem in alta parte... mai rece.

Asa este, criza economica este sfarsitul lumii, dar nu disperati pentru ca locul spre care ne indreptam cu totii este mult mai bun si mai primitor, cu siguranta o sa ne simtim in largul nostru acolo, in maruntaiele pamantului. Nimic nu ne mai poate salva acum. Multi prefera sa se intoarca cu fata spre CEL DE SUS, altii injura de li se sparg intestinele, altii tac si inghit, oricum tot acolo se ajunge.

Uniti-va mainile sau incepeti sa va dati cu toporu in cap.... eu ma duc sa imi cumpar o ciocolata.

miercuri, 14 ianuarie 2009

What did I learn all this time?

This is the time when I should make a revieu about the things I've learned this past months, and how they helped me in my true passion: coreography. Well I could write a novel about it, about all the techniques from te contemporary dance, and how to create the scenography of a performance, but I would lie if I would say that the things I know now changed my perception in any way. Eventhough I think that we didn't yet get a complete history of „where thoes dance begin” and how it evolved from it's classical techniques that King Louis the IV promoted due to his early atraction to dance in his colaboration with the great composer and dancer Jean-Baptiste Lully (that I learned earlyer in highschool, but not many of my colegues are aware of), eventhough we don't have a base for dance, this doesn't change my expectations concerning the themes and the stile I adopt for myself.
I learned this months a way to examine dance like a philosophy, ok like a ritual like the practice of Zen, and how to create the perfect ambience, or the better way to send the subject to the public.
In our days contemporary dance is considered more like a meaningful experiment with the dancer, and not with the public. Less coreographers think that dance is a performance that takes the atention of the spectator, and creates the perfect images just with the human-body that should be the principal instrument for a creator, and especially for a coreographer. I am not saying that the classes of musical techniques didn't emprove the way I treat music in my coreographys, or that the classes of Theatrical History didn't light my mind about the universe and different perceptions of artists that literraly wriote the hystory in visual arts, I am just saying that dance is not treated as a visual art as much as it should be. In this art you expect to see some techniqe, but until now we worked more with our imagination and less with our body. We tried to diversify the movement as much as possible and in the same time we try to find new forms in space, although we should keep in mind that everything we think we discover, has already been used. The only thing we can do is adapt it to our vision.
Another thing that I learned this past months was that every one has it's oun personality, so as many coreographers there are, as many interpretations you get. If I want to dance about happynes my image woud be different than the image of my colegues regarding happynes. The thing we all try to do is get the public to react in one way or the other to the thigs we are presenting without words or any tipical moves like panhomim. Our purpose is to comunicate by movement, but that shouldn't mean that the body is an experiment for the dancer, it is a experiment for the public.
Not many coreographers of contemporary dance are recognized in the whole world, and they have great succes becouse they know what dance really is. Dance is a spectacle for the eyes and the mind, it shows images that you understand that are transmited to you by the artists in stage without openning their mouths, but with theyr years of practice and perfection. Theater is for words, and coreography is for movement, just like music is for sound, and painting is for image. Combining these elements we can have a great performance, but studiyng them separately is different for every art.

Pinocchio (dupa 20 ani)



Scena I

Spectacolul are loc pe o scena normala. Cortina se trage normal si releva un fundal inchis de-a lungul caruia, de la stanga la dreapta sta suspendat un copacel uscat, o bucata de lemn si o papusa de lemn. In scena, in partea dreapta sta un barbat imbracat in haine civile pe un scaun banal si se uita la un televizor in functiune, schimband ocazional programele. Dupa un timp, acesta se ridica de pe scaun si se ndreapta spre stanga scenei unde se afla un pat de o presoana. In timp ce acesta se indreapta spre pat dispar televisorul si scaunul, iar scena, treptat, este inundata de culori vii care sunt in contrast cu cele de pana in acest moment. Concomitent cu schimbarea fundalului luminos, intra si un fundal sonor, reprezentat de o melodie placuta, care poate induce spectatorul intr-o reverie usoara.

Scena II

Nimic schimbat pe scena din finalul primei parti. Apare de sub pat o fiinta ale carei miscari au o elasticitate remarcabila. Costumul ei este strans pe corp si o acopera in totalitate. Aceasta incepe un solo pe acelasi fundal sonor ca pana acum, dar cu interventii instrumentale aleatorii, care rup firul melodiei initiale.
La finalul solo-ului, aceasta sare peste pat si iese din scena brusc. Dispar si interventiile muzicale, fundalul sonor revine la dulcea melodie initiala, apoi se topeste si aeasta in acelasi timp cu revenirea fundalului luminos intunecat in care este luminat fiecare element suspendat, cat si zona centrala unde revin televizorul si scaunul. Barbatul se trezeste, se ridica din pat si revine la locul sau din inceputul primei scene.

Scena III

In timp ce barbatul se uita la televizor, in scena intra o femeie imbracata intr-o rochita banala, de culoare inchisa, si intra in contact cu barbatul. Intr-un mod aproape mecanic, ca si cum ceea ce se intampla nu este cu nimic deosebit, acestia incep un duet insotit de o melodie clasica, un rondo sau un bolero. Miscarile lor sunt din registrul neoclasic. Cei doi se vor folosi de toata scena, si de elementele cotidiene prezente (patul, scaunul, televizorul).
Dupa ce se termina acest duet, barbatul pur si simplu se intoarce la pat si se aseaza pe acesta adormind. Femeia se aseaza in acelasi timp pe un pat care tocmai a fost introdus in scena dupa ce a fost scos televizorul si scaunul.

Scena IV

In timpul somnului celor doi apare personajul fantastic din actul al 2-lea de sub asternuturile care o invelesc pe femeie. Luminile colorate inunda scena. Trezirea femeii se intampla fara pic de uimire fata de prezenta de langa cu care intretine un dialog prin miscari simple simultane sau in stilul „intrebare-raspuns”. In acest moment barbatul cade din pat si cu acest prilej observa jocul dintre cele doua din patul alaturat. Fundalul sonor abia acum incepe sub forma unei melodii cu voci de copii jucandu-se. Barbatul se ridica si se pune pe pat observand in contnuare jocul, dupa un timp, acesta se plictiseste, ii cade capul, si se intinde iarasi pe pat. Muzica se opreste brusc.
Imediat papusa suspendata din fundalul scenei capata viata si incepe sa se miste, se apropie de cele doua din pat si incepe sa se joace cu ele. In acest timp revine muzica din primul act, iar pe scena mai apar personaje fantastice, si chiar animale vii care umplu scena intr-un haos total.
Dupa un timp in care scena este antrenata de lumini, zgomote, jocuri de copii, animale si dansuri, barbatul se trezeste si este asaltat de personajele care il inconjurau. Este luat la dans si la joaca. Se poate spune ca este silit sa faca toate aceste lucruri, chiar si observand ca fata cu care a avut duetul este luata de val si simte euforia celor ce se intampla in jur. Nimic nu il scoate din starea de monotonie in care a fost surprins inca din inceput.
Brusc toate personajele dispar, iar papusa de lemn revine la locul sau initial. In scena se afla doar barbatul si femeia care se uita unul la celalalt. Muzica se opreste, luminile revin la alb si negru. El incepe sa zambeasca, apoi se indreapta spre ea, o ia in brate, o saruta si o lasa in mijlocul scenei, in timp ce el se intoarce spre televizor si scaun, se indreapta spre acestea si se aseaza la locul sau de la inceput.

vineri, 9 ianuarie 2009

Buna! Eu sunt stalpul

Mergi pe strada si iti vezi de ale tale, te uiti in stanga si in dreapta si apoi realizezi ca trebuie sa traversezi strada. Semaforul e rosu. Astepti sa se schimbe culoarea si observi ca mai vine lumea, te prinde din urma si se opreste la randul sau.

Nimic anormal nu? Nici atunci cand constati ca s-au pus doua persoane in stanga si in dreapta ta, si vorbesc de parca tu ai fii doar un stalp. Apoi trec mai departe...
Poate ar trebui sa ma astept sa fiu tratata ca un obiect, desi cand ocolesti pe cineva iei o anumita distanta, nu o ocolesti ca pe un lucru lipsit de orice simt. Chiar si un caine primeste mai multa atentie si este luat in considerare mai mult, si automat este ocolit cu un oarecare respect.

Corpul nostru are o anumita masura de precautie si un anumit simt al proprietatii. Se pare ca acesta nu mai exista, sau mai bne zis nu mai existam ca fiinte in ochii celorlalti.

joi, 8 ianuarie 2009

texture


Ce este chipul unei persoane si fericirea eterna care atarna de un fir de ata? Diferenta dintrecele doua este ca una o acupera pe cealalta, iar alta aluneca si se stinge pana la sfarsitul intrinsenc. Caut in poza unei zile de august, lumina unei ninsori mai albe ca ea insasi, neaua. Ce este o aparenta? Este realitatea sub forma unei idei pe care nu vrem sa o acceptam. Ceea ce se asterne pe figura se sinte in suflet, pentru ca ochii sun oglinda acestuia.

A fii sortit unei minti productive, a unui suflet de copil, a unei sensibilitati dureroase si a unei imaginatii inepuizabile inseamna sa fii sortit pieirii in propriul corp. Ceea ce se vede la lumina ochior este adevarul.

Dansul este o insiruire de miscari produse de imaginatie. Este menit sa placa privirii si sa incalzeasca sufletul. A incerca sa analizezi o miscare e asemeni analizarii unui fulg de nea care cade si se topeste. Ceea ce dansez este ceea ce simt pe moment, este sentimentul meu reprodus intr-o alungire de mana pe care numai porii mei o simt si o pot reproduce, este fericirea mea materiala.

Daca cu gandul nu pot sa rad, cu siguranta pot sa o fac si sa o simt cu palma care atinge.

luni, 5 ianuarie 2009

Nimic nou

S-a schimbat data radical, de acum vechiul 8 va fi in locuit de un nou 9 in 2008. Toata lumea intreaba: cum ai simtit trecerea in noul an? crezi ca o sa fie mai bine? Speranta moarte nu are, avand in vedere ca anul trecut am petrecut rascrucea inconjurata de artificii si straini. Anul asta am fost putin invers proportionata, adica am fost in tara mea natala, mai aproape de cei dragi, aproape de o persoana cu adevarat draga, dar foarte departe de artificii.

Acum ma bate soarele in cap si ma reflect in ecranul de la pc, am si o mica durere de cap, dar nu ma deranjeaza, sunt bine. Foarte plictisita astept sa treaca timpul. Citesc despre viata unui tip la 34 ani care consdera ca isi traieste viata doar ca sa o traiasca, nimic interesant, nimic nou un singuratatea lui, cu toate astea gaseste anumite nimicuri pe care sa le povesteasca si care imi atrag atentia intr-un mod incredibil de placut. (pauza de scris, imi mut locatia undeva mai ferit de soare)

Asa deci, nimic nou. Saptamana viitoare ma voi intoarce la facultate, macar am cum sa imi petrec zilele, cu toate acestea schimbarea este radicala pentru ca imi doresc sa am si eu cateodata macar o ora sa respir si sa ma pot plictisi. Se pare ca nimic nu ma satisface intr-adevar. Afara e frig, nu pot sa ies la plimbare pentru ca inghet, logic nu? Nu am circulatia sanguina foarte buna asa ca nu ma pot bucura de o iesire la aerul rece de iarna, sa imi iasa aburi din interior, sa alunec pe o ramasita de gheata, sa am prilejul sa ma deplasez la o cafenea sau ceainarie unde sa pot sa mai citesc in voie despre viata incitanta la eroului fara nume (oricum nu am nici bani). Am incercat sa ma uit la un film, A walk to remember, dar mi-am adus aminte ca acest film dragut nu ma atrage, l-am mai vazut de 3 ori si este prea mult deja. Am internetul pornit, dar nu gasesc nimic interesant in miile de adrese, sau milioanele de nimicuri. Ar fi o idee interesanta sa ma duc sa spal vasele, sau sa imi spal sosetele, ca deh aici nu am masina de spalat, iar ca sa ma duc la sora mea si sa ma car cu o tona de hanie dupa mine, parca nici asa nu imi convine. (mai iau un gat de apa).

Lista mea de mess e aproape plina, dar nu vorbeste nimeni cu mine, iar eu nu stiu ce sa vorbesc cu cei prezenti. Vechiul „ce faci” ma enerveaza la culme.

Sa invat pentru facultate? Sa imi mai fac un referat? De ce as iesi din starea de leguma pentru o alta teorie supraevaluata a criticilor dansului? M-am saturat sa fac teorii la dans, eu il simt, nu il explic. Nu ma ajuta cu nimic sa stiu cine s-a mai chinuit sa faca nu stiu ce tehnica, sau de ce a folosit melodia respectiva in dansul respectiv. Pe ei nu ii itreaba nimeni de alegerea facuta, asa ca as vrea sa nu mi se ceara nici mie explicatii. Pur si simplu asa am simtit nevoia.

As putea sa sun pe cineva sa chem in oras, dar la fel, aceleasi intrebari, nimic nou, nimic vesel, mai ales iarna. Cine face ceva iarna?

Am invatat ca oamenii citesc lucruri in care se regasesc pentru a-si inatarii motivatia pentru care se complac in existenta lor neimportanta si efemera. Asa ca sper ca ceea ce am scris mai sus sa iti ocupe din timp pentru ca sunt convinsa ca te regasesti in ceva din ce a fost mai sus, daca nu, mai gandeste-te.