Breakage

Breakage

vineri, 27 martie 2009

Inert

Daca ai avea posibilitatea sa uiti ceva sau pe cineva din trecutul tau, pe cine sau ce ai uita? Am inceput sa ma gandesc la acest lucru si mi-a adancit puiul de depresie care fierbea in mine. Nu vreau sa incep sa sun ca un sinucigas, dar ma simt ca atare. Este unul din acele momente in care ma afund in neantul care se afiseaza in fata ochilor mei. Ma opresc asupra unui punct pe tava, a unui colt al camerei, sau pe geam la norii care trec usor, pe nesimtite. Tot ce vreau e sa ma afund intr-un somn adanc si sa ma trezesc numai in momentul in care as putea zice ca sunt bine, ca viata e frumoasa. Pentru ca aceasta chiar merita traita, dar numai in momentele placute ale sale. Ironic nu-i asa?

Oricum, tot ce vreau e sa stau, sa imi simt corpul inert, sa fiu amortita de imobilitate si sa simt greutatea corpului cum se afunda din ce in ce mai tare in smoala de sub mine, si care ma inveleste. Nu ma intereseaza de mirosuri, de sunete, de imagini, de dispozitia celor din jur, vreau doar singuratate. Nu sufar, nu sunt trista, sunt doar saturata, plictisita, suprasaturata de viata si de palpitatiile care mi le ofera. Problema e ca simt prea intens ce mi se intampla si asta inseamna ca paharul mi se umple prea repede, astfel incat o data la doua saptamani simt aceasta atractie catre pasirea in nevazut si neauzit. Tot ceea ce ma inconjoasa e gri, si bej. E ca acea fotografie in sepia. Ca si cum nu sunt om, ci o fiinta care vorbeste si are un trecut, dar nici un viitor.

Oboseala ma supara, viitorul ma baga in dureri complexe care vin din energiile neuronale ale creierului, trecutul ma intristeaza pana in maduva, prezentul nu ma satisface, oamenii ma dezamagesc, iar eu ma tin la suprafata si invat sa dau din labe asemeni unei rate care abia incepe sa se agite pe apa. Problema la mine e ca a ramane la suprafata apei nu e instinctiv si ma bazez pe experienta celor din jur sa ma ajute sa ma sustin. Linia de plutire, pentru mine pare din ce in ce mai plina de gropane de Bucuresti.

Acum vreau doar sa stau si sa ma gandesc la nimic, iar nimicul sa se incrusteze bine pe scoarta creierului meu.

duminică, 22 martie 2009

Dati tare... sunt calita

Ce inseamna sa stii raspunsul la o intrebare si sa nu fii luat in batjocura pentru acesta? Ce inseamna sa ai dreptate tot timpul? Poate ca simtul dreptatii vine din punctul fiecaruia de vedere. Daca stiu sa imi exprim punctul de vedere in cuvinte atunci am dreptate, dar daca cuvintele nu imi ajung ca sa iti raspund la problema ce ma fac? Daca eu am dreptate si tu nu? Pentru o persoana, a avea dreptul la un punct de vedere inseamna mult lucru, dar se pare ca multe isi iau acest dar in serios si uita sa asculte.

Ce inseamna sa asculti? Cu cred ca inseamna aprobarea, cat posibilitatea de a accepta si parerea celuilalt.

Am ajuns la concluzia ca nu am ajuns niciodata intr-o incaierare verbala sa imi impun punctul de vedere, sa mi se spuna ca am dreptate. Intotdeauna am lasat partea mea, am lasat garda jos. De multe ori se intampla ca mai tarziu sa mi se ceara scuze, dar poate ca e prea tarziu, poate ca m-am saturat sa accetp scuzele dupa ce cearta a avut loc, dupa ce faptul a fost dus la sfarsit. Se zice ca niciodata nu e prea tarziu, dar unii se mai si satura si isi iau bocceluta si pleaca. Poate fii cea mai mica incaierare dar reprezentantul picaturii ce a umplut paharul nu trebuie sa aiba 2 metri jumatate.

O alta problema pe care trebuie sa o infrunt este urmatoarea: „esti un copil, te porti ca un copil”. De cand s-a ajuns la ideea ca numai copii sunt cei care nu au dreptate. Pana si mama a recunoscut de multe ori ca aveam dreptate, dar asta dupa ce am avut cearta, dupa ce totul se terminase, dupa ce am petrecut ore sau chiar zile gandinduma „chiar asa ma?”.

Se pare ca acest copil nu mai rezista, dar asta nu inseamna ca are de gand sa se maturizeze si sa lase la o parte anumite lucruri. Maturitatea inseamna infruntarea problemei. Singurul meu obstacol este aceasta inchidere in sine in cele mai incordate parti ale unei incaierari, si incep si imi argumentez, sau imi gasesc cvintele abia cand sunt departe, pe drum, cu castile in urechi si muzica data la maxim.

So, ce dracu sa fac daca nu imi gasesc la timp cuvintele pe care sa le arunc pentru a rani partenerul? E simplu, tac si inghit... dati tare oameni buni ca indur bine, am experienta de 20 ani.

joi, 19 martie 2009

Bilingual

The only aphrodisiac I need is your voice
Hearing you speak my name
Beckoning me to answer
Telling me you want me
So I tell you that you're the answer to every question I've ever had about love


Without words I use my tongue to tell the tale of us
Tracing your shadowscape
Kneeling before you my eyes feast upon your masculinity and
All its divinity and I praise you
Because all of that is for me


I begin to indulge myself of your delicacies
Digesting semi-sweet dark chocolate decadence as it melts
Dripping down my chin
Your taste is something Godiva couldn't re-create


Needing every atom of your anatomy
Necessity is placed upon me knowing you are the source of my serendipity
Dipping in and out of me stroking more than my consciesness
Subconsciously I find myself rewinding our love scenes
In my daydreams
Seeing that face you make when you're making me cum
And it makes me want you right there and then


Thinking of you in inappropriate places I get
Tingling sensations in private locations where I wish to be caught between a rock and your hard place


As wetness develops my legs begin to open and my spot turns to a backdraft and all I want you to do is extinguish it
You know my body like the back of your hands
And touch me and send me into ecstacy


My thighs quiver in anticipation of deep penetration which gets me high
Body rising
Sweating
Panting
Make-up melting
Pulling my hair and
Scratching my back
I get a temporary case of tourettes because all I can say are four letter words in a four octave-range screaming your name

Aye papi.... *English Translation of Spanish Lyrics* "You are so big and so hard, you give it to me so good, you are my mortal sin."


You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual
You fucking me makes me bilingual


I see your tongue pink between your lips and I want it between mine
And I struggle
As you lick torturing me
I try to get away but
Not really


Running out of room begging for more up against the wall that has been scuffed by my stilletos
Again
You pry apart my thighs and tell me to be still
And I willingly submit to you because I love the way you dominate me
Demanding that I cum for you so I do as I'm told


You've molded me so I'm good to no-one else but you
You've conquered this once orgasmicless world and multiplied it
Again and
Again

My face radiates with after-glow
My pillow scented by you
A fragrance which haunts me
My room smells of the best sex


Covered in body prints and finger prints and you above me
Your name written indelibly upon my body in your genetic history

Hai la groapa cu furnici, ba-i aici ba nu-i aici...

Give me pictures and images, becouse words don't work for me! Sunt nervoasa, am nevoie de ceva cu care sa imi pozez mintea, ideile, imaginile care imi vin in cap, miscarile care mi se insiruie in continuu in creierul asta mic si cret. Sunt plina de draci ca nu am cum sa fac o poza la ceea ce ganesc, ca sa o pot pune in aplicare in coregrafiile mele. Cred ca am ratat o mie de idei si clipe de inspiratie pentru ca nu am cum sa le pun pe o foaie, sau sa le agat undeva sa le vad si sa le folosesc. Cel mai nasol e ca acestea apar in momentele cele mai nepotrivnice: pe strada, in pat noaptea, dimineata la primele ore ale zorilor (in vis), cand ma uit la un film, la un clip, la un spectacol, toate vin si pleaca pana sa ajung eu sa le pun in ingenioasele mele coregrafii. Damn it!

Sunt anumite imagini pe care le retin, si apuc sa le fac, dar nu e de ajuns si simt ca imi scapa tocmai miezul. Chiar in clipa asta am mai vazut o scena...

Se zice ca pentru inspiratie ai nevoie sa iei ceva la bord, sa folosesti absinthe sau sa te prajesti nitel, e adevarat ca in clipele respective poti spune ca ai cele mai ingenioase idei, dar cel mai rau e ca nu le retii pana a 2-a zi, iar daca reusesti sa retii ceva e clar ca o sa ti se para de cacat. Asa deci, ramane sa lucrezi cu ceea ce ti se pare ca merge si astfel nu reusesti sa creezi ceva cu adevarat al tau, cu adevarat unic.

Incerc sa vorbesc cu colegii mei in legatura cu ce sa faca la creatie, ce muzica sa foloseasca, ce alte alea sa ii arate profei. Mi se pare incredibil cum un om care vrea sa creeze ceva cu adevarat unic, apeleaza la lipsa de originalitate a unei profesoare ale carei idei sunt deja intrate in reflex. Unde o sa ajung daca raman in aceste criterii? Ce viitor am daca ma conformez? Cu toate astea, cum pot sa nu fac ce mi se zice daca vreau sa termin aceasta facultate? Pana una alta trebuie aprobarea profesorului ca sa intru in examen cu lucrarea pe care mi-am propus'o. La naiba, sunt intre ciocan si nicovala.

marți, 17 martie 2009

Din categoria Legile lui Murphy

Pentru fiecare doctor (care are doctoratul), există un alt doctor (care are doctoratul), egal şi de sens opus. Astfel se explică de ce este atît de uşor să găseşti experţi care să se contrazică total unii pe alţii.

Cam asta se intampla zilnic in UNATC, doar ca se intampla cu toate persoanele de acolo.

Ciclul permanent al proaspetilor initiati in viata

Inca un film cu final fericit. Inca o data simt cum nimic nu e ca in filme, si cum falsa idee de fericire se sfarama incet, incet pe parcursul unei melodii minunate de generic. Revin la viata mea, la vremea de afara, cea reala, la patul in care stau si imi inghite clipele chiar in acest moment. Am doar 20 ani si ma gandesc cum de acum incolo viata se va intinde pe parcursul umor unde de lumina insiruite de soare sau luna asa cum s-a intins si pana acum. Tot ceea ce se intampla de-a lungul acestei reverberatii insorite este o insiruire de zile si nopti. Toate trec, toate se duc si se strang in trecut facand o masa mare de „ce-ar fi daca ar fi”, sau de „de ce-uri”.

Sunt menita unei inecari in timp care nu ma lasa sa respir. As vrea ca atunci cand zic stop timp, sa ramana asa pana cand ii dau eu drumul la loc.

Ai simtit vreodata cum tot ceea ce ai pretuit a ramas undeva agatat de o anumita zi, sau o perioada specifica de timp? Eu da, e groaznic. Acum ma gandesc ca nu am decat sa gasesc ceva ce imi place si sa impletesc cu ceva ce nu imi place ca sa o duc tot asa pana la fine.

Asta sa fie calea? O continua stare de cautare si stres amestecata cu pierderea viitorului care mi-l inchipuisem?

joi, 12 martie 2009

I did it!

Dar de ce scriu in romana si pun titlul in engleza? Dubios nu-i asa? E clar, vreau sa fiu originala, si deja incep sa scriu pentru cititori. Asta nu e bine pentru ca nu o sa mai fiu eu insumi stiind ca ochii rauvoitori sunt indreptati catre liniile negre pe fundal alb, moderate in legea proprie desigur. Ca sa vezi ce inseamna sa ai public....

In alta ordine de idei, am constatat ca ceea ce fac nu e bine, adica sunt prea constiincioasa si ma duc prea des la facultate, si am vazut asta dupa ce ieri am chiulit si am ales calea lenevitului in pat si a putrezirii in sucul propriu (chiar daca acest lucru nu este posibil in doar o zi, eu tind sa sper in continuare). Concluzie la statul acasa, azi ma duc cu mai mare pofta la ore, cu o oareshcare bunadispozitie si cateva idei proaspete pentru urmatoarea mea opera de arta. Clar weekend-ul asta ma duc in club... sper, asta daca nu am repetitii duminica de la 10 dimineata.

Si in alta ordine de idei, ca imi place cum suna aceasta exprimare, mai am putin si fac un an de cand sunt inapoi in tara. Tin minte ca de acum in 2 luni, anul trecut am inceput sa scriu in blog. Tare trista mai eram, si am continuat sa fiu cateva luni bune, si acum mai sunt, dar nu pe blog. Incerc sa nu mai scriu lucruri de sinucigas sau de geniu neinteles pentru ca... deh. E ca zambetul pe care daca il lipesti pe fata iti inmoaie muschii, adica te destinde. Dar nu va impacientati, momentele de criza si disperare isi vor face simtita prezenta curand, si in scris in exclusivitate.

Si sa continui intr-un aer de optimism... pfff... alta data.

miercuri, 11 martie 2009

Should I? I shouldn't!

Gata, a inceput sezonul autodistrugerii in masa. Afara e soare, incepe sa se incalzeasca, incepi sa te dezmortesti si sa iti faca placere sa te trezesti dimineata cu ochii in lumina calda a razelor, cand tu trebuie sa te ridici din pat si sa te pregatesti de inca o zi pierduta undeva intr-o cladire grizonata, batrana si mohorata, care mai are si un misros de comunism intiparit in psihicul oricarui vizitator.

Incep deci sa ma sinucid treptat pana cand sufletul o sa imi moara si o sa putrezesc sub presiunile si indicatiile speciale ale celor carora le urmez pretioasele intonatii.

luni, 9 martie 2009

Imparatul mustelor

Oamenii nu se maturizeaza. Ceea ce se schimba este faptul ca se interiorizeaza si reusesc sa tina ceea ce inseamna exprimarea libera, si afisarea sentimentelor, intr-o carapace bine sudata de-a lungul vremii. In copilarie reuseam sa radem si sa plangem din lucruri marunte. Astazi radem si plangem fara sa aratam aceste sentimente care toata lumea le resimte, fie ca vrea sau nu. Orice reactie este naturala si vine din instinctul uman de interactionare cu ceea ce ne poate starni un sentiment, sau poate doua, chiar si simultan. Daca ai 45 ani si cineva actioneaza intr-ul fel mai „deosebit” atunci e normal sa avem reactii, poate diferite fata de ceea ce ar fi simtit acu ceva timp, dar acum toata lumea se ascunde. De multe ori nu reactioneaza pentru ca nici nu mai stiu ce reactie sa aiba.

Atractiile sunt, acum, diferite. Normal, la o anumita varsta te intereseaza o acadea cu aroma de capsuni, apoi o presoana de sex opus poate tot cu aroma de capsuni (sau vanilie, gusturile nu ar trebui sa se discute), apoi cine stie ce mai apare. Ideea este ca ma deranjeaza maturitatea bazata pe indiferenta fata de ceva care ar marca sau ar interesa pe oricine in mod normal.

Poate ca maturizarea inseamna acceptare si supunere, dar si asta e o formalitate utilizata de adulti. Nu accept prefacatoria, ipocrizia si ignoranta. Cu toate ca ignoranta te poate salva de cele mai multe ori din ghearele disperarii.

Concluzia? Sa fim maturi intr-o lume condusa de copii este cea mai mare bataie gen „cap in cap”.

duminică, 8 martie 2009

say no

Cine ma face sa ma schimb? Cine actioneaza asupra vietii tale atat incat sa te faca sa te schimbi, cateodata chiar radical? De ce trebuie sa ne lasam influentati de lucrurile din afara intr-atat incat sa ni se schimbe directia de mers?

Remarc faptul ca in 5 luni de zile oamenii se pot schimba grozav de mult, si ma doare sa vad ca ceea ce au fost odata, oameni amuzanti, liberi, nebuni si frumosi, au inceput sa se acreasca pe toate planurile. Pana si stilul vestimentar poate sa se schimbe. Problema este ca de cele mai multe ori sesizez faptul ca si eu la randul meu ma schimb si iau cu totul alte decizii, trag alte concluzii si aspir la alte nebunii. Mi se pare grav sa stiu ca odata am un prieten care ar lua o decizie, dar mai tarziu acesta ar reactiona altfel.

Cu toate acestea, mai cunosc persoane pe care le invidiez si care au ramas cu aceleasi calitati si aceleasi placeri ale vietii ca acum mult timp. Urasc sa vad ca influentele din exterior ma schimba si incep sa cred ca nimic din valorile pe care le aveam inainte, nu mai inseamna, defapt, nimic...

E dureros, cu totate acestea caut sa ma pastrez, sa imi pastrez un suflet pueril, si plin de pasiune pentru lucrurile marunte. In acelasi timp imi plange sufletelul stiind ca eu raman copil preintre totate mintile mature si secatuite de viata.

sâmbătă, 7 martie 2009

Cutremurul care ne salveaza de ghearele monotoniei

Linia de plutire_____________________________________________________________________

Este perioada in care daca intrebi pe cineva care mai e viata, toti iti raspund: bine, relativ, nimic nu ma mai satisface in ultima perioada, am cazut in galeata si totul e la fel... Geniala senzatie, parca timpul sta in loc, ba mai bine, parca se invarte in cerc. Stau sa ma gandesc daca e vorba de astenie, dar nici macar nu cred in lucrul acesta. Acelasi lucru e si cu deochiul.

Oricum, ce facem ca sa iesim din monotonia asta? Nimic, pentru ca stim ca nimic nu ne face fericiti. E minunat sa stii ca nu esti singur, dar deh, cauti totusi pe cineva sa te scoata din starea asta. Pentru mine merge, relativ, cam o ora... si noaptea cand dorm si mai am vise umede sau cosmaruri. Parca cea mai importanta parte din viata este somnul, visul care te scoate din realitate. Cu toate astea se zice ca somn avem destul dupa moarte.

Ma gandeam, ce rost are sa fac ceea ce fac. Daca imi mai place atunci de ce ma plang si am indoieli? E simplu, imi place in continuare, doar ca am intrat pe linia asta de plutire si dracuiesc tot ce se intampla in jurul meu. Ce poate fii mai frumos decat sa fiu propriul fauritor al vietii, prin alta modalitate decat prin cea binestiuta de toata lumea? Eu sunt creatorul vietii, in viziunea mea, prin intermediul miscarii, si am libertate totala. Bine, poate ca nu este inca in totalitate datorita sistemului comunist de predare in facultatea noastra, dar totusi, este un inceput in toate. Asa cum este un bat in roate in tot ceea ce incercam sa facem.

In alta ordine de idei am auzit ca se prevede un cutremur in tara anul acesta, si inca unul mare. Grozav, uite ceva care ar putea sa ne scoata din starea asta de deja-vu permanent nesesizat. Imi venise o imagine in minte: noaptea, somn alaturi de pretin, zguduiala mare, parca nici nu ma trezesc total si sunt nevoita sa sar din pat si sa ma duc in pragul usii, vad cum cade tavanul, sau bucati din el pe laptop si imi vine sa injur si sa ma arunca sa il iau. Disperare, panica, nu tre sa ies din casa, sa nu cobor, poate ma arunc pe acoperisul casei de langa. Desculta. Blocul in care stau am imresia ca are si bulina rosie, alt motiv pentru care sa ma panichez inca dinaintea cutremurului. Oricum, sar pe acoperis, desculta cum ziceam, poate si dezbracata si,deci, dardai de frig. Ma uit in casa si imi zic „ia-uite, inca un dezastru in viata asta”.

Privesc pe fereastra, vad nori mari, grizonati, mai o paloare de lumina risipita ocazional. Cred ca o sa inceapa iar sa ploua. DA, fara indoiala.

Ma duc sa ma imbrac si sa ies la plimbare pentru ca sunt singura acasa si nu am absolut nici o satisfactie sa stau in casa pe internet, in singura zi libera pe care o am o data la 2 saptamani.

Am plecat, ne mai auzim...