Breakage

Breakage

miercuri, 29 aprilie 2009

Punct si de la capat

Ce faci cand te uiti in trecut si nu iti place ce vezi? Mergi mai departe... Ce faci cand te uiti in viitor si nu vezi nimic? Mergi mai departe... Ce faci cand acum nu e bine? Mergi mai departe... Ce faci cand gurile rele ale indepartatilor si ale apropiatilor iti arunca doar otrava despre ceea ce faci? Mergi mai departe... Ce faci cand ceea ce vezi ca lumea pe care vrei sa o cuceresti este deja luata de mecanisme? Mergi mai departe... Ce faci cand pana si cel ce iti e drag simti ca ajunge un mecanism? Mergi mai departe...

Ce te face sa mergi mai departe?

Speranta ca la capat o sa gasesti o gramajoara de lucrulete, maruntele, mititele, care te-au ajutat sa iti ridici nasul la suprafara numai pentru a putea lua inca o gura de aer si sa te afunzi la loc...

marți, 28 aprilie 2009

Halel de creier

O noua era in „the tofan mind”: teatrul absurd. Citesc, imi dau cu parerea, ma regasesc, gandesc, ma reintorc la societate... Pofta vine mancand,iar acum m-a coplesit foamea cu o anumita stare de dorinta si sete in acelasi timp. Acum voi bea fara sa ridic paharul la gura, ma voi hrani fara sa mestec si sa inghit, ca mai apoi sa nu fie nevoie sa ma duc si sa dau afara pe cealalta parte tot ceea ce am acumulat. Aceasta gretoasa senzatie de informatii nu imi provoaca rau.

Recomand ceva banal:
„Asteptandu-l pe Godot” - Beckett (Samuel)

Jalnic inceput dar cam asa e cu toate initierile.

duminică, 26 aprilie 2009

Ochi umflati si vise ioc

Iata, e 6 dimineata si sunt aici din cauza unui incident neprevazut si neplacut. A fii treaz la aceasta ora este un cosmar, ceea ce este ironic.

Mie imi place sa visez. Imi place sa simt ca traiesc fara sa am resentimente a 2-a zi din cauza unei intamplari traite in cealalta viata pe care o traim, viata care o facem cu mintea si sufletul nostru. Ce-i drept cu ajutorul unor facori externi. Sa visezi este ca si cum ai bea ceva fara sa duci sticla la gura, ca si cum ai imbratisa pe cineva fara sa fie prezent.

Pentru mine un vis poate sa fie si o revelatie, sa ma ajute la viitoarele creatii. De multe ori am facut coregrafii pe baza unor vise cu imagini aleatorii, sau a unor miscari neinteligibile. Norocul meu ca pot sa adaptez miscarea si sa o aduc la o forma cat mai apropiata de adevar.

Am avut si vise din care vroiam sa nu ma mai trezesc niciodata, pentru ca erau dorinta mea devenita materie, iar cand m-am trezit mi-am blestemat propria existenta, si pentru care am varsat cateva lacrimi ulterior. Apoi am avut vise triste, care m-au facut sa plang in somn, sa suspin, sa sufar, sa vad cu ochii mei si sa traiesc cu propria fire, unele din cele mai mari tragedii care mi s-ar putea intampla: a murit mama (de cateva ori), au murit parintii mei (de cateva ori), mi-a ars casa (de cateva ori)... visele in care nu ajung la examene sau ratez auditii sunt destul de rele, dar nu indeajuns ca sa intre la categoria „tragedii”.

Ah, vestitele vise in care ma indragostesc de barbati necunoscuti... Aici traiesc o adevarata idila, parca inima mea pulseaza mai mult ca in realitate, in asemenea cazuri. Aici o imbratisare inseamna mai mult decat o noapte de dragoste, iar cand ajung la momentul numit SEX, apoi ferea, caci atata placere nu simti cu adevarat prea des.

Dar acum sa revin la situatia mea de acusica, sunt treaza si nu imi convine, este singura zi in care pot sa dorm cat imi doreste inimioara, singura ziulica de reimprospatare pentru saptamana ce urmeaza. La dracu, daca as putea sa omor pe cineva as face-o. Si totusi imi simt pleoapele grele, de somn, dar corpul meu protesteaza, e prea usor, si astfel sufar ca tin ochii inchisi dar nu pot sa adorm.

Asa am facut toata noaptea.

Cu toate astea viata merge mai departe (la dracu), ziua care vine e insorita si vreau sa profit de ea (la dracu), mi-am cumparat role noi si speram sa ne plimbam cu ele pana incepea „al meu” munca pe la ora 2 (la dracu), diseara sunt invitata la un gratar si asta inseamna ca nu mai am timp sa completez cu somn (la dracu), maine e luni LA DRACU!


Se zice totusi ca somn o sa primim destul dupa moarte, dar ca sa ma bucur de lumina soarelui am nevoie de intunericul noptii.

joi, 9 aprilie 2009

Priveste moartea in ochi, ca sa stii cum sa traiesti.

Cand stai la bloc la un etaj care iti permite sa vezi clar ce se intampla jos, pe pamant, cu oamenii care trec, cu masinile si curtile care se insira in jurul acestui bloc, sau sus pe cer, sa poti vedea stelele,cerul, culoarea sa, luna si norii, cand ai aceasta posibilitate unde te uiti?

In seara asta m-am uitat pe cer, si am admirat stelele, cele 3 luminite care se mai intrevat printre norii de poluare si stres, si am luat cateva momente sa ma gandesc la viata. Patetic nu-i asa? Dar cand m-am gandit ca in acelasi timp o alta persoana se uita la aceeasi stea, sau mai bine, o alta persoana draga s-ar uita in acelasi timp cu mine la aceeasi sclipire de lumina moarta, in aceasta clipa m-au luat fiorii.

Putin mai devreme vazusem o stea cazatoare, un meteorit care a prins lumina si s-a stins in aceeasi clipire. Ce mi-am dorit? Mi-a fost greu initial, dar am ajuns totusi la o rugaminte si sper ca am cerut ceva rezonabil: mi-am dorit sa am o viata fericita, dar o fericire in sensul in care pot spune cu mana pe inima ca merita traita. Nu mi-am dorit bani, nu mi-am dorit ceva material, nu mi-am dorit o persoana sau alt ceva concret, NU...doar posibilitatea de a trai si de a simti. Nu imi doresc o viata care trece, ceva pe care o multime de oameni deja o privesc asemeni unei obligatii, sau a unui mecanism nesfarsit de reflexe si obisnuinte. Cred ca multi au uitat ca exista si nasterea, sau mai bine zis MOARTEA.

Oare daca ne-am gandi nitel (mai mult) la acest sfarsit al fiintei materiale, am avea o alta perspectiva a vietii?

Cand te-ai gandit ultima oara la sfarsit, la moarte, a ta si a celor din jur? Cu atat mai mult la moartea sufletului, la moartea amintirilor, la sfarsitul care ne bantuie pe toti si care pune punctul pe „i” la existenta noastra?