Breakage

Breakage

vineri, 10 iulie 2009

Ferice, plumb si telefoane

Ora 22- PLECAREA

Cu un dram de speranta in suflet intreb durerea daca s-a simtit bine, zice ca nu. Pornim cot la cot si ma macin in mine: de ce nu pot imparti bucuria la 2?
Pe drum pasesc pe pasi deja topiti in asfalt, amintirile sunt aceleasi, asa ca gandesc si tac. Ma macin in mine.
Unde mergem cu fata asta posomorata? Spre final, spre inceput, spre continuare.
Durerea se macina in mine si sporeste in sine.
Drumul merge mai repede, si tac pe dinafara, caci pe dinauntru urlu.

Ora 23- Conversatia

-Ce faci? Am plecat si-atat. Nimic de zis?
-Nimic de facut?
-Nimic si gata!
-Nimicul ma doare, intelegi?
-Nimicul sunt eu, accepti?

Ma sparg pe dinauntru, am crapat in mii de fisuri, care se transforma in mii de bucati, care sunt defapt mii de probleme. Nu am sange in mine, am plumb, ma incing si fierb plumbul din mine.
Rezultatul e nul, ma culc.

Somnul

Luna plina? Poate, si nu ma lasa sa dorm, asta si cu miile de bucati care se plimba in venele mele. Sunt un suport de furnici lucratoare.
M-am ascuns de luna, acum dorm.
Acum dorm si viesez cosmaruri. Durerea ma inseala, imi rapeste surasul si il da la altcineva. Este prezenta in toata cosmarurile. Ea este cosmarul. Lipsa ei este cosmarul.

Ora 10- Ceata

Nimic de facut? Ochi umflati, nesomn si bucati de plumb.
„Esti pe partea cealalta a firului?” Ai aparut, ferice.

-Nimic nou?
-Nimic de zis, nimicul sunt eu.
-Nu accept, nimic.
-Nu intelegi...
-Inteleg ceea ce tine de mine, ce vreau, ce simt, ce sper, ce vad, ce imi arati.
-Accepti?
-Nu accept, adio.

Ora 12- Ajutor

Alo? Ferice cu firul. Eu sunt rupta. Eu am zis adio, eu am refuzat.
Acum retrag refuzul. Am zis adio doar ca sa intelegi, nu a mers. Cad bucati de plumb din ochii mei. Dar pe dinauntru se inmultesc...

-Alo? Te iubesc

miercuri, 8 iulie 2009

Click

Exista in viata cateva „click-uri” care au loc datorita unei realizari interne in domeniul psihologic. Aceste schimbari subite de stare si simtire sunt deseori intrezarite atunci cand ai depasit o anumita perioada sau ai trecut peste ceva care te-a marcat pana atunci.

Zici cu mana pe inima ca s-a sfarsit ceva. Revigoreaza mintea si sufletul, asemeni unui restart. Sau iti dai seama de o schimbare surprinsa pe nepregatite in interiorul tau. E genial sa te trezesti intr-o dimineata si sa iti zici ca nu mai iubesti, sau nu mai urasti. Inima e racorita si se pregateste pentru ceea ce va sa vina.

Insa am impresia ca daca revine o situatie similara, un sentiment deja trait, o durere sau o dragoste, aceste situatii nu mai sunt simtite la aceeasi intensitate. Pentru ca ai mai trecut prin asta. Iar asta sa insemne cumva ca incepi sa iti pierzi puterea de a trai un lucru la maxim?

Timpul roade tot ce prinde, slefuieste si da alte forme, astfel ajungem sa traim din amintiri. Amintiri cum ca ceea ce era in tinerete era mai bun. HA! Trecutul te invata sa traiesti, iti zice ce a fost bine si ce nu. Asa ca daca a existat ceva in timpul trecut care ti-a mutat inima din loc, ar trebui sa refacem acea axperienta. Dar soarta face ca ceea ce a fost sa nu mai fie la fel, ceea ce inseamna ca nu avem decat sa cautam mai departe, noi experiente, noi sentimente, noi bucurii. Si NU ma refer la arta de a coace copii.

luni, 6 iulie 2009

On reviens

Ma vad azi, in aceasta zi de iuie, in situatia in care eram si acum un an de zile. Aceeasi masa, acelsi calculator. Muzica pe care o ascult e dubstep, oamenii cu care vorbesc sunt aceiasi in afara de unul. Gandurile negre sunt aceleasi. Realizarile imi sunt neclare iar sperantele sunt imprastiate asemeni firmiturilor pe care le-au imprastiat copiii parasiti in padure de proprii parinti.

Asta sa fie ritmul unei vieti pe care il schimbi numai in momentul in care iti dai tu seama de ceva. Fie ca e o sclipire de-o clipa, un deja-vu sau o revelatie. Ceea ce am vazut eu acum eram chiar eu acum un an. Desi s-au schimbat atatea, parca nimic nu m-a marcat in asa un hal incat sa stiu ca merg inainte. Simt ca sunt tot aici si ma nelinisteste cumplit.

Simplul miros de otet din salata, faptul ca sunt aici si scriu in blogul asta de doi lei, dezordinea din camera mea si caldura de afara ma tin captiva intr-un spatiu temporar in spirala. Sper sa ies din acest cerc al mortii...

Caci ma omoara cu zilele