Breakage

Breakage

luni, 28 septembrie 2009

Livin' la vita loca

Romanul si pasiunea lui pentru curtea celuilalt. Iata ca deja ma seaca acest aspect de taran needucat si ipocrit. Credeam ca o sa reusesc sa ma mentin deasupra acestui aspect, sa trec peste aceste nimicuri care imi ocupa 90% din timp, dar se pare ca din moment ce sunt inconjurata de aceste jeguri nu reusesc sa scap.

Vreau si eu sa merg linistita pe strada, imbracata in tricoul mov cu Mikey Mouse, cu sapca portocalie si jeansii cu curea neagra de roakerita. Si ce daca am mers de „balerina” si nu pot sa merg drept, si ce daca imi suna telefonu in masina si trebuie sa raspund? Asta nu inseamna ca trebuie sa fiu privita din toate colturile de ochi curiosi si insetati de barfa si incultura.

Asa este, incerc sa ma mentin distanta de oricine. Am 4 persoane care ma cunosc, si intentionez sa o tin asa, sperand ca impertinenta celor din jur nu ma va face sa recurg la metode extreme de „durere in pix”. Se zice ca nu e bine sa fii ignorant, si nu e bine sa faci pe rebelu in societate, dar ca sa nu ma simt absorbita in turma trebuie sa fac ceva, ceva diferit, sa fiu eu.

Sa ma prezint:

Sunt V. am 21 ani, si am o familie care ma iubeste. Locuiesc prin Ferentari la bunica mea. Parintii mei locuiesc la Cheia, deci suntem despartiti de cateva sute de Km. Am si o sora care duce viata ei si cu care ma vad o data la 3 saptamani... sau mai mult. Sunt absolventa al liceului „Floria Capsali” (da, am facut balet). Sunt studenta la UNATC, coregrafie (ce dracu, fac si eu ce am invatat de mica). Am un prieten de un an de zile, mergem cu motorul mult si ma rog sa nu mor pana nu realizez ceea ce am visat din copilarie: o companie de dans. (haios nu?)

Nu am nici un venit stabil in afara de bursa sociala. Momentan sunt implicata intr-un proiect de dans contemporan ce va avea premiera in Octombrie anul curent. Mai dansez si cu o trupa de cabaret, pe unde putem (deh, un ban in plus nu strica niciodata).

Iubesc ciocolata si sexul... dar ador coregrafia. Mai iubesc si oamenii optimisti, fericiti si care stiu ca in viata nu conteaza numai mancarea din farfurie.

Ador viata si o detest in acelasi timp. Am vise si eu ca oricare alt om cu aspiratii, si sper ca viata sa nu fie doar un vis trecator in care realizezi ca nimic nu are un scop.

Imi place sa scriu, ca sa pastrez cate o amintire. O amintire din mine care trebuia retinuta prin singurul mod de intiparire permanenta.

Sunt un om normal, anormal de normal, dar in acelasi timp ma simt stapana in univers... UNIVERSUL MEU!

Niciun comentariu: