Breakage

Breakage

joi, 7 ianuarie 2010

Viata ca un banc sec

Nu e sub nici o forma vina noastra ca ne-am nascut unde ne-am nascut in perioada in care ne-am nascut. Cu atat mai mult cu cat daca ceva ne displace, trebuie sa riscam cu toata fiinta noastra sa obtinem ceea ce ne dorim.

Am o viata, mai putin de 100 de ani de existenta, ceea ce inseamna un nimic daca stau sa compar cu entitatile ale caror valoare intrece si cea mai prolifica imaginatie. Totusi zilele se insira pe spinarea mea asemeni unui ruxac cu experienta purtat involuntar pe spate.

Sunt inconjurata de alegeri: azi, sus, lumina, sacrificiu, dragoste, durere, fericire, amar, ciocolata, lene, stres...

Ma simt apasata de presiunea timpului si a cunostintei si cred ca pe masura ce inaintez in viata sufletul devine din ce in ce mai rigid, asemeni unei nuci al carui miez ajunge o uscatura, dar o uscatura care e cu atat mai dulce cu cat e mai coapta si protejata de o scoarta impenetrabila.

Sa fii om este o intamplare.

Sa privesti viata ca pe un dar este un pacat.

Sa treci prin viata ca rata prin apa este un pacat.

Totusi ce trebuie sa faci cu aceasta, avand in vedere ca a trai nu inseamna decat sa te trezesti, sa mananci sa faci ceva si sa te culci, pana la moarte. Ce rezolvam cu asta? Rutina asta duce la penibilitate. Daca te obisnuiesti sa traiesti ajungi o persoana moarta, nemaiputand sa profiti de aceste clipe de respiratie involuntara care te tin treaz si departe de tarana.

Vreau sa traiesc departe de rutina, departe de penibilul cotidian, departe de fratii si surorile mele care au intrat cu inima impacata in neantul vietii. Chiar daca teoria relativitatii ne aseamana existenta cu o particula de praf, chiar daca putem sa distrugem tot ceea ce intalnim (ca specie), chiar daca tot ceea ce se intampla nu tine deloc cont de existentia omului in lume si se poate chiar ca acest TOT, sa o duca mai bine si fara noi, asta nu inseamna ca avem tot dreptul sa luam ca atare viata si sa o transformam intr-o inchisoare a rutinei. Sau mai mult sa o transformam in cel mai SHMEKER lucru din lume.

Chiar daca intru intr-un grup pe hi5, sau ies cu 3 amici la un suc, o fac pentru ca nu pot sa zbor. Daca imi castig existenta prin arta, nu inseamna ca am ales sa duc o viata prolifica, ci o viata prin care imi hranesc sufletul. In fond sufletul este cel nemuritor, nu acest corp din carne si oase putrede cu incheieturi indurerate.

Mi-e frica sa pasesc inainte in timp ca sa nu ma pierd in viata.

Niciun comentariu: