Breakage

Breakage

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Perspectiva Subiectiva despre: MONKEY SANDWICH - Wim Vandekeybus


Cand eram mica am comunicat cu plantele, animalele, cu norii, hainele, insectele, personajele imaginare ale mintii mele cretine... si cu multe alte creaturi reale ori ireale. Nu am avut prieteni cu care sa ma joc in curtea mea imensa, insa m-am descurcat si cand am avut nevoie am contat pe ai mei sa mi dea un sfat sau sa ma scoata din rahat (adica sa ma duca la distractie). La gradinita nu m-am dus... Cand am ajuns la scoala am invatat sa injur inca din clasa I pentru ca o colega tare indrazneata copia cele mai potrivite cuvinte pe care trebuie sa invete un copil sa nu le invete. In liceu am invatat sa imi citesc singura literatura, asa ca am avut grija sa nu citesc mai nimic. Cred ca am citit 3 carti in total pana in clasa a XII-a, insa nu ma plang, pentru ca acum am recuperat si ma mandresc cu asta. HA! Ignoranta mea nu a devenit mai mare cu timpul, am invatat sa imi sortez binele de rau si am reusit din instinct sa fac cele mai educate alegeri.

Nu e nevoie insa de o cultura exceptionala sa stii cand un spectacol trebuie privit obiectiv sau sbiectiv, si sa stii ce sa cauti in tot talmes-balmesul unui spectacol in aparenta cretin. Astfel am sa scriu din punctul meu de vedere, pur subiectiv despre spectacolul lui Wim Vandekeybus - Monkey Sandwich.

Cand am vazut prima oara articolul in care aparea celebrul W.V. am zis, "Iata in sfarsit un spectacol bun la noi... trebuie vazut cu orice pret". Dupa prima reprezentare am auzit ca este un tip gol pusca in scena care cica reactioneaza la filmul de pe un ecran in scena, sau am auzit ca ar fi asemanat cu un spectacol de circ. Foarte bine imi zic, hai ca nu poate fi asa rau, in fond este spectacolul lui Wim, tre sa stie el ce face. Ajunsa la fata locului cu cativa colegi am stat si am asteptat sa inceapa... Nu am de gand sa recreez spectacolul, insa am sa recreez ceea ce am simtit pe parcursul intregului proces. AM SIMTIT CUM INIMA MI SE FACE CAT UN PURICE TREPTAT SI CUM RESPIRATIA DEVINE MAI RARA, MAI APASATOARE SI MAI SEACA.

Acest spectacol m-a emotionat pana la lacrimile finale care au izbucnit de indata ce s-a incheiat proiectia. Exact: AM PLANS, dar de tristete...

Am plans din doua motive. Unul pentru ca realitatea pe care o prezenta Wim este una dura si fata de care nu se pate face nimic pentru ca sta in fiinta omului din strafundul generatiilor. Iar celalalt... mai tarziu...

Realitatea despre care se vorbeste provine din natura umana de a spune povesti. De cand suntem mici auzim tot felul de povesti de la parintii nostri care fie au caracter educativ, fie ascund un adevar pe care, copii fiind, nu trebuie sa le aflam. Astfel, din aceasta pasiune de a oferi alta fateta adevarului, nastem diferite motivatii pentru a nu destainui secretele mai mult sau mai putin dureroase. De multe ori ajungem sa credem noi insine in aceste povesti si ne ascundem ca dupa degetul propriu de greutatea pe care ar trebui sa o purtam pe umeri.

Mintea umana are si capacitatea de a-si imagina acele situatii pe care le povestim, intr-un fel cat mai realist. Astfel cand un vanator vorbeste despre prada sa din perspectiva animalului vanat ,cu simtaminte si sentimente, povestea animalului ucis pare sa ia proportii de o amploare mult superioara fata de realitatea propriuzisa. Sau cand un parinte ascunde o intamplare sau un adevar dureros, copilul pus in fata faptului real percepe atat suferinta cu o intensitate mai mare, dar si faptul ca a fost mintit de insasi mama sau tatal sau. Sau si mai rau, cand mintim de prea multe ori ne cream o reputatie pe masura, iar cand incercam sa spunem adevarul, chiar daca prin intermediul unei povestioare in aparenta nevinovata, ajungem sa nu mai fim crezuti.

Ma rog, cam asta era baza lucrarii lui Wim, insa cred ca superficialitatea cu care a fost privit acest spectacol a dus la un asa zis esec, din perspectiva majoritatii care a fost la spectacol.

Intr-adevar, cu totii am plecat cu ideea unui spectacol coregrafic solid si a geniului lui Wim, insa asteptarile au fost spulberate. Pentru mine, insa, doar in privinta primului punct subliniat. Intr-adevar, Wim este un coregraf la baza, si inca unul extraordinar, insa nu trebuie sa uitam ca a studiat un timp indelungat fotografia si filmul, ajungand sa imbine aceste arte si sa realizeze lucrarile pe care le iubim atat. Este un creator care lucreaza extrem de mult cu simboluri si sentimente. Niciun spectacol nu a fost lipsit de un profund sentiment uman de durere, fericire, dragoste, sau alte trairi puternice de baza ale sufletelului pe care il purtam in noi. Dar ce daca am observat ca dansul a lipsit, fiind inlocuit de gesturi primare, uneori salbatice, ale unui om primitiv sau de ce nu, chiar nebun. Insa acest om dezbracat nu era un personaj separat de cel din filmul pe care l-am sorbit cu toata fiinta mea. El era insusi personajul filmului, sub forma de idee sau spirit. El era sufletul omului chinuit de povesti si de viata falsa pe care trebuia sa si-o creeze din diferite motivatii.

Pentru mine Wim a crescut ca geniu. A crescut pentru ca a reusit sa imi scormoneasca sufletul si sa imi puna mintea in miscare. Am mancat fiecare detaliu al spectacolului, enervata sau nu, trista sau amuzata, proasta sau nu, am reusit sa simt cu taota fiinta mea si sa fiu miscata de un spectracol asa cum nu am mai fost de ani intregi. Sunt subiectiva, ma repet, dar asta din cauza ca ma regasesc in acel persinaj si regasesc lumea care ma inconjoara ca fiind la fel de cruda si seaca. Minciunile ne inconjoara si ne folosim de ele intr-un mod exagerat. Suntem cruzi...

Dar nu-i nimic, pentru ca ma simt flatat sa aflu ca sunt printre cei rari care au gustat din adevarul pe care l-am aflat iarasi, si am aplaudat din toata fiinta mea la sfarsitul lucrarii sale.

Plecati, comentati, plictisiti-va si mintiti, pentru ca ma hranesc cu aceste reactii, si ma trezesc inca putin si ma risid mai mult din minciuna care pluteste.

Haideti mai oameni buni, sa nu fim reci, seci cruzi, si sa mai privim si in adancul sufletului si al adevaratei motivatii pentru care suntem pe acest pamant. Nu mai fiti superficiali, nu mai asteptati sa iasa aur de unde nu este si nu mai cautati sa cresteti in ochii celorlalti inainte sa cresteti cu adevarat in adancul existentei voastre.

: