Breakage

Breakage

vineri, 28 ianuarie 2011

Praf de luna prin visele mele...

Ce faci cand venele iti pulseaza cu sange ca si cand corpul tau ar avea de suportat o cursa de formula 1 si caldura se ridica asemeni celei de pe soseaua infierbantata de la cauciucurile topite?

Cum ma ajut sa trec peste o agitatie care ma gadila pana la capatutl degetelor si inapoi? Tu cum te relaxezi? Cand limba incearca sa se plimbe pe cerul gurii insa cuvintele nu ies de inclestarea maxilarelor... Cand simti ca pieptul se strange apasat de greutatea unui alt corp... adanc. Inima pulseaza, dar ritmul este sarit, este acelasi, dar mai usor si mai agitat in acelasi timp?

Cum se inteleg oamenii pe ei insisi mai ales cand intrebarile sunt prea multe si prea rapide si cu o lipsa totala de raspunsuri? Cum te intelegi pe tine insuti si cum treci peste o astfel de dilema... multipla ca sa ii zic asa? Somnul sterge memoria sau calmeaza pulsatiile inimii? Muzica imi linisteste sufletul sau ma face sa ma gandesc la alte lumi, alte lumini... Noaptea este o zona prea periculoasa pentru mine, nici eu nu ma mai inteleg. Bine ca vine dimineata si orele ocupate ma aduc cu picioarele pe pamant. Nu am nevoie de drog, caci luna este praful meu iar stelele mi-l presar... Sunetele masinilor imi canda un cantec de leagan iar luminile ferestrelor din blocul de vis-a-vis ma mai gadila pe pleoapa cand fac pauza de vise.


Acum e frig.... prea frig pentru un rac. Stau cu caciula si cu fularul la gat, sub plapuma consumand caldura iubitului meu, insa nu imi ajunge, caci dimineata e intotdeauna rece, ziua are grija sa ma faca sa uit de intuneric, insa nu scap de niciuna din ele.

Nu m-am calmat, nu mi-e mai cald, nu am raspuns la nici o intrebare.

luni, 24 ianuarie 2011

La repetitii pentru „Maria de Buenos Aires”



„Maria”... rolul unei curvistine argentiniene. Viata chinuita de femeie platita pentru ora de sex.

In aceasta piesa de Tango-operita, Maria este sufletul si amintirea acestei curve care a simtit ce inseamna dragostea adevarata, a avut un copil cu barbatul pe care il iubea si a murit in chinuri pe un pat de spital. Acest suflet a fost atins de mana masculina de la o varsta la care fetele abia incep sa isi dea seama ce inseamna sa fii posesoarea sexului frumos in lumea asta. Povestea Mariei este povestea tragica a multor femei in zilele noastre, care spre deosebire de ea nici macar nu au privilegiul sa traiasca o idila de amor si sa aiba un copil cu barbatul iubit. Aceste femei sunt chinuite si de multe ori sfarsitul lor este mai mult decat tragic.

Ca multe alte piese de teatru si povesti, „Maria de Buenos Aires”, desi are un final si un subiect trist, frumusetea muzicii compusa de Piazzolla si infrumusetarea interpretarii fac de multe ori sa dispara aceasta realitate cruda, iar publicul se ridica in picioare la final cu zambetul pe buze datorita ingeniozitatii artistilor si a compozitorului. Poate o lacrima si un suspin pentru sufletul Mariei, vor curge de-a lungul spectacolului, insa rezltatul este un spectacol „FRUMOS”.

Oare asta vroia Piazzolla?

Ora 11.00 am intr-o zi normala de repetitii pentru „Maria de Buenos Aires”. Lumea este pregatita si incalzita pentru repetitii. Coregraful, Mario Radacovsky este in permanenta plin de energie si cu idei vesnic noi. Coregrafia este un vis. Baietii si fetele intra incet in atmosfera de spectacol. Ne imaginam cu totii cum o sa fie pusa coregrafia pe scena, cu decoruri cu costume si toate cele pentru un spectacol ce se prevede un succes. Nu e niciodata usor. Febra musculara inca o am in corp si glezna stanga ma doare, insa nu bag de seama. Nu am voie.

Vine cipa cand unim momentul de tuti cu perechi, sau grup de fete ci grup de baieti si in final unite cu duetul solistilor. Acest duet, privit pentru prima oara este inampinat cu lacrimi si suspine... este atat de frumos incat nu iti vine sa crezi ca este montat abia cu doua zile in urma, iar solistii inca sa mai impleticesc in insiruirea miscarilor.

ESTE ATAT DE FRUMOS...

Insa ceva ma framanta. Oare frumos este cuvantul cautat? Oare frumoasa este povestea lor de dragoste? Povestea Mariei? Tind sa cred ca puritatea si perfectiunea cu care este interpretat rolul Mariei nu prea are ce sa caute in poveste, decat in momentul cand cei doi isi jura dragoste si recunosc ca deja nu mai este un joc de cucerire intre cei doi ci pura iubire. Cum poti realiza aceasta transformare de sentimente intr-un duet de 5 minute? Cand se realizeaza aceasta transformare?

Datoria noastra este sa punem in scena o poveste verosimila si sa interpretam un rol fara cuvinte. Datoria mea este sa ma transpun in acest rol si sa cred ceea ce fac si ce simt inainte sa creada privitorul. Un dans in care este interpretat un rol este de doua ori munca pe care trebuie sa o depun. Orice miscare are un inteles, orice privire si orce moment cu ochii inchisi cand Poetul meu iubit ma ridica si ma muta de pe un picior pe celalalt. Intr-o milisecunda un impuls visceral imi conduce corpul catre realitatea pe care mi-o creez pe miscarile impuse de coregraf.

Eu nu vreau sa arat privitorului povestea Mariei pe o coregrafie frumoasa, eu vreau sa arat publicului tragedia Mariei pe fundalul coregrafiei lui Mario. Calitatea miscarii face spectacolul usor de privit, insa intelesul si durerea nu trebuie sa alunece pe lang aceasta cortina ce se deschide si se inchide la comanda masinistilor platiti.

Nu, eu nu sunt Maria, nu am rolul ei si nu voi aparea pe scena ca Maria, insa misiunea mea este ca in sala de repetitii sa ma transpun si sa imi duc misiunea la bun sfarsit. Acesta este rolul meu de la 11.00, pana la 19.00, de marti pana sambata, pana la premiera din 8 Martie 2011.

„Maria de Buenos Aires”
-spectacol de teatru-dans pentru Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”.
Muzica: Astor Piazzolla
Regia si Coregrafia: Mario Radacovsky
8 Martie 2011

Sylvie... wannabe


„Sunt o diva, sunt lebada perfecta”, ar trebui sa isi zica fiecare balerina ce primeste aplauzele de la finalul spectacolului care a marcat istoria artelor: „Lacul lebedelor”. Dupa ce termina de primit aplauzele, „drogul” oricarui artist, balerinele se indreapta rapid spre cabinele de proba isi scot poantele din care iese durerea si sangele degetelor strivite, se imbraca rapid, si pleaca in frig, acasa la oamenii normali care doar cu o educatie usor cultivata pot intelege prin ce trec aceste fiinte uitate de timp.

Stiati ca in secolul XXI mai exista suflete care traiesc cu trei secole in trecut? Nu sunt oameni care sufera de o boala sau salbaticii care inca nu au descoperit tehnologia din zilele noastre, pur si simplu sunt niste fapturi care au ales un drum pe care un om slab de inima si suflet nu poate sa il urmeze. Insa cum ajunge aceasta faltura in starea asta?

Viata unei balerine incepe cam cand un copil normal se joaca cu puta in nisip sau cu papusile din plastic cu fata unei fete in jur de 23 ani, perfecta. Copii baletului sunt deja pe scena, cu machiaj, cu rochite cu floricele, printisori si papusele care se joaca sub privirile parintilor insetati de povestea copilului care urmeaza sa ii traiasca viata, sau a celor care isi impodobesc plodul pentru ca considera ca asta vrea si el. Poate ca vrea, daca e crescut astfel.... Insa copilul balerina este de multe ori privat de joaca din spatele blocului cu ceilalti copii datorita repetitiilor pentru spectacolul mult asteptat.

La scoala un copil balerina incepe sa se chinuie de la varstele de 10-12 ani, nu mult peste pentru ca risca sa piarda cativa ani de munca pe care i-ar putea petrece rupandu-si tendoanele si articulatiile genunchiilor si ale gleznelor. Adica lucrand la „ics” (la genunchi) si „labute” sau „cou de pied” (la varful ala care trebuie intins pana ajung pernitele la pamat).

Inca de acum un copil este luat la ochi de catre specialistii care il fac ori gras, ori „daca dai inca 1-2 kile jos esti foarte bine”, ori e bine (adica piele si os. Inca de acum incep copiii sa isi puna probleme: sunt grasa, uite sunca, uite colaceii, uite pulpitele...

Mmergem cu cativa ani mai tarziu cand copilul balerina nu mai este copil, ci a ajuns o fatuca la 16 ani care deja poate sa fie vedeta pe marile scene ale lumii. Un asemenea suflet deja nu mai intelege ce inseamna sa chiulesti de la ore, sa faci cioace profesorilor, sa fugi de acasa ca sa joci lapte gros, sau „cum se numeste jocul ala cu ascunsul?”. Copilul asta isi coase singur bentitele de la flexibili (ciupicii aia moi din picioare) si elasticele de la poante, care trebuie sa vina manusa ca altfel ranile se fac si mai mari. In aceasta faza deja invidia, ura, ranchiuna, dorinta de a se autodepasi si de a-si depasi colegii este la ordinea zilei. Idolul unei balerine la aceasta varsta arata ca un extraterestru cu maini si picioare mai lungi decat normal, cu picioare care trebuie sa atinga crestetul capului la spate si urechea stanga cand ridica piciorul drept pe lateral... Sa luam spre exemplu minunata, excelenta, fascinant de ciudata Sylvie Guillem. Tot respectul meu pentru ea, insa nu poti sa fii ca ea daca nu esti nascut cu astfel de date.

Perfectiunea... trebuie sa fiu perfecta... trebuie sa imi iasa piruetele, trebuie sa ridic piciorul, trebuie sa sar de 100 ori, sa fac abdomene, sa nu imi misc bazinul sa nu ma cocosez, sa nu topai, sa nu ma uit in jos, sa nu ma trag de bara, sa nu indoi genunchii, sa nu inchid genunchii, sa nu ridic umerii, sa nu respir pe burta, sa nu incordez palmele si ceafa, sa nu... sa nu ... sa nu.... si pe langa astea sa fiu slaba ca o tija. Femeia snur...


Dupa liceu balerina intra in teatru, in opera sau pleaca din tara pentru alte teatre... sau se lasa de dans.

In teatru ajunsa se confrunta cu angajatii vechi. Aici se integreaza greu pentru ca se confrunta cu femei care sunt angajate si continua sa apara pe scenele teatrelor pentru ca au impresia ca o sa le hraneasca pana la adanci batraneti, si uita ca meseria asta este pentru fete tinere, pline de energie si care inca gusta din ceea ce se numeste arta si viata pe scena.

Ce inseamna sa fii balerina? Ceea ce am scris mai sus sunt niste fleacuri. Cu adevarat sa fii balerina inseamna sa fii fericita in lumea pe care ti-o creezi si sa fii impacata cu faptul ca viata ta este teatrul si scena, iar timpul liber ti-l ocupi band un ceai la terasa din apropierea casei tale pentru ca nu ai timp sa faci altceva. Cantina operei iti este a 2-a bucatarie iar canapeaua cabinei este al 2-lea pat...

Consider ca o balerina care face asta pentru ca a fost invatata de mica si altceva nu stie, ar trebui sa se lase de meserie pentru ca o va manaca de vie. Acum sunt o multime de fete care plang in spatele cortinei, si noaptea in pat pentru ca simt ca viata nu este ceea ce si-ar dori sa fie. Sunt o multime care inca considera ca sunt prea grase desi nu mai e nimic pe trupul lor sa le faca sa para a femei, si se autodistrug datorita unei idei prostesti bagata cu de-a sila de profesorii inconstienti din licee. In teatre vietile oamenilor se impletesc ca intr-o „casa cu lumini rosii”. Mi se face sila cand aud ca putinii barbati din teatru iau la rand balerinele si formeaza tot felul de povesti fara sfarsit. Impletiri de iubiri false si ridicole plutesc deasupra salilor de balet ca o ceata invizibila ce ii priveste pe toti...

In fine, as vrea sa transmit un mesaj balerinelor care sufera si se chinuie fara rost pentru ca au inteles viata asta altfel de cat trebuia:

Fatuci dragi, eu respect din tot sufletul un om care munceste, care are un scop si trage de el pentru a-si atinge idealul, insa nu am pic de respect pentru un am care se chinuie pentru motive care distrug. Nu am respect pentru fetele care nu se vad in oglinda ca arata ca un schelet ce pentru printii din povesti pare putin scarbos, si care nu pot sa inteleaga ca o supa calda dupa spectacolul de seara sau dupa repetitiile obositoare, nu are cu ce sa strice, ba chiar mai mult este sanatate curata pentru ca corpul are nevoie de iubire si de ingrijire ca sa te tina pe piciore cand ajungi prim solista. Nu va mai inchideti in voi, pentru ca viata asta, asa cum o avem merita traita. Merita sa riscati si sa iubiti. Nu te mai considera balerina daca te duci la repetitii si apari pe scena cu grija copilului, a sotului si a porcului pe care nu l-ai pregatit pentru sarbatori. Sau pentru hainele din masina de spalat sau pentru ce fel de mancare sa pregatesti diseara.

Daca nu esti o persoana visatoare care se dedica scenei si vietii de artist nu esti facut pentru asa ceva... Nu te mai chinui, nu fi o balerina pentru ca asta nu este o meserie, este o arta, iar arta nu iti da de mancare.... sau ai uitat?

Nu iti mai privi colegele ca pe niste viermi scarbosi care par sa vrea sa iti faca rau sau sa iti ia locul pe scena, asta este viata de artist, cauta sa te depasesti si fii impacata cu tine, in loc sa critici si sa arunci cu venin pentru ca asta te injoseste si mai rau. Nu mai esti un suflet care merita sa apara pe scena si sa fie apreciat de public daca in viata ta personala nu dai dovada de respect si autodisciplina... Nu ma intereseaza viata pe care o duce un artist, mizera si fara viitor, daca vrei sa faci arta iti asumi si mergi mai departe pentru ca nu meriti sa te consideri balerina daca nu te detasezi de banalitatile si mizeriile societatii.

marți, 18 ianuarie 2011

...acum... Maria




Nu am nimic important de zis...

Viata mea merge mai departe desi lucruri aparent marunte se insira pe siragul de margele al sortii ce atarna de gatul unei prostituate de Buenos Aires. Poate la un moment dat o sa dau de acea piatra pretioasa din mijlocul siragului, insa acum bilutele de plastic isi schimba doar culoarea si forma.

Noi spectacole se ivesc in calea mea si ma leaga tot mai mult de tarisoara asta seaca si trista... cel putin in materie de dans e nula. Bine ca mai apare ca un ecou cate un coregraf strain care sa ia la palme performerii si artistii romani. Nu am sa raman aici, nu imi dau singura cu ciocanul peste degete, doar nu sunt proasta. Insa recent am primit ocazia sa lucrez cu un om deosebit.

Mario Radacovsky, suna cunoscut? Inca nu, desigur, insa este un om care vine in tara cu aerul proaspat de strainatate. Monteaza acum spectacolul „Maria de Buenos Aires” la Opereta Romana, si in curand o sa avem ocazia sa ne bucuram de acest spectacol cu toate ingredientele sale.

Pana atunci, sudoare...



...va urma...