Breakage

Breakage

duminică, 29 mai 2011

verde in fata


Acum trei saptamani am avut premiera spectacolului „Rebecca” la TNO. Cu trei zile inainte am primit un telefon din alta tara. La capatul celalalt al firului era coregraful Massimo Gerardi care ma intreba daca vreau sa fac parte dintr-o companie din Germania, undeva pe langa Frankfurt intr-un orasel numit Giessen. Am zis da... In 5 zile am plecat din tara. Asa ca acum ma aflu intr-o zi de duminica seara in acest mic oras pana la sfarsitul sezonului. Pregatesc aici un alt proiect alaturi de Massimo numit Puppentanze (Puppetdance), si un alt spectacol deja al companiei, Sommernachtstraum (Summer night dream).

Acum o saptamana am primit un alt telefon de la coregraful companiei Vortice Dance care ma intreaba de asmenea daca vreau sa fac parte din turneul cu spectacolul Dracula pe care o sa il aiba in toamna in Brazilia. Am zis da... inca astept sa iau legatura cu el.

Acum 5 zile am aflat ca sunt exmatriculata din Universitatea Nationala de Coregrafie „Ion Luca Caragiale”. Nu am primit nici un preaviz... Am avut doua premiere acest semestru si trebuia sa fac rost de o foaie de la teatru care sa ma ajute sa imi motiveze absentele, insa nu am apucat pentru ca nu am avut timp sa fac altceva decat sa frec salile de repetitii si scena teatrului. Cand am terminat deja era prea tarziu pentru ca eu sa mai pot sa fiu un absolvent al acestei facultati... pare corect?

Acum sunt aici si am amintiri de la prima mea experienta cu o companie: coregraful era intr-o relatie cu o dansatoare din companie, acum directoril/coregraf este si el intr-o relatie cu o dansatoare. Actele pentru contract sunt multe si inca nu am reusit sa inchid cum trebuie tot acest demers. Sunt singura in timpul liber si nu am ce sa fac decat sa ma plimb pe strazi si sa invat fiecare colt din oras. Limba nu o cunosc si ma inteleg cum pot cu vanzatorii. Din fericire aici este un oras cu universitati si oamenii sunt obisnuiti cu studenti straini din toate colturile lumii. Ma uit prin magazine si fac comparatii cu ceea ce gasesc pe acasa. Ma plimb prin supermarket incercand sa gasesc produse pe care sa le consum pentru ca pe ambalaj nu scrie in engleza... normal.

Vremea e frumoasa si ma ajuta sa trec mai usor peste aceste detalii care ma fac sa ma simt cu atat mai departe de lucrurile pe care le cunosc si de oamenii cu care obisnuiam sa ies.

Pe internet/ facebook, ma intalnesc cu oamenii pe care ii cunosc, insa nu vorbim, pare ca nu avem ce sa vorbim, parca nimic nu se schimba cat nu sunt acolo, insa stiu ca o sa ma intorc si trebuie sa aflu destule lucruri.

Ma simt ca acum 4 ani... tocmai terminasem liceul si am plecat din tara, acum tocmai am terminat-o cu facultatea si am plecat din tara. Atunci am avut de ales daca sa raman si am zis ca vreau sa ma duc sa ma fac coregraf, dar acum am de alse si nu stiu ce sa fac.

Cine stie ce se intampla cu o persoana care nu stie ce vrea?

Dar sa va povestesc cum e pe aici in companie. Pai sunt 6 baieti, 6 fete, un asistent coregraf/dansator, un coregraf/director, momentan 2 coregrafi invitati: Massimo si Leszek Stanek... si eu. dintre toti acesti 10 barbati, 7 sunt gay... fetele sunt normale hahaha. Directorul e combinat cu o dansatoare si ii face toate poftele. E asistent coregraf la proiecte, merge la festivaluri de dans ca invitat reprezentant al companiei, este pe toate afisele cu spectacolele companiei... si multe altele. Exista si aici fata care le stie pe toate, fata de gasca, fata cea mai fata, fata care se intelege cu baietii, fata tacuta, fata cea mai mica si cea mai tanara, cat si cea mai buna din companie. Exista relatii ascunse de dragoste intre baietii din companie, insa nimeni nu trebuie sa stie. Ranchiuna, barfa, invidie, raceala intre oameni, lacrimi... Da oameni buni, astea sunt peste tot in lume. De la Romanica pana aici si pana mai departe, toate astea exista.

Eu ma inteleg foarte bine cu cea mai tanara fatuca de aici, imi aduce aminte de mine cand am parasit prima oara tara. Eram tacuta, dar ea nu e, eram speriata ca nu ma place coregraful, dar ce sa mai, asa sunt si acum.

Pe de alta parte asta nu conteaza prea mult pentru ca am sa plec in cateva saptamani si o sa iau si asta in bagajelul meu de experienta. Dar ce inseamna sa fiu dansator aici? Inseamna munca si inseamna raceala. Inseamna sa te trezesti la 8 dimineata in fiecare zi, sa ajungi la 9.30 la studio, sa citesti programul pe ziua de azi, afisat frumos in fiecare dimineata. Inseamna sa faci studii zilnic la 10 dimineata, si inseamna sa anunti de fiecare lucru care te doare sau te supara. Inseamna sa semnezi multe lucruri, sa fii atent la detalii pentru ca nu stii cum ti-o iei. Inseamna sa trebuiasca sa cunosti ce e bine in compania repsectiva ca sa nu fii exclus de la inceput. Inseamna sa stii ce place si ce nu, ce e bine sa faci si ce nu, ce e bine sa iti placa si ce nu. Inseamna sa te bagi sub pielea lor ca sa poti sa ai cu cine sa iesi la un suc si sa razi la glume si la nimicuri cu asistentul coregraf cu fata de claun. Transpiratie, respect, tacere, munca, munca, munca. Apoi pe la 10 noaptea ajungi acasa, faci un dus, te uiti la un episod din Grey's Anatomy si adormi intr-o casa care nu e a ta. Dar e a ta pentru o luna, doua, trei....

Singuratate in societate, asta inseamna o companie de dans.

Dar asta e viata de dansator. Daca ai noroc nu esti asa panicat de faptul ca viata de astist dansator e scurta si nu prea ai ce sa faci dupa ce iti inchei lupta cu scena. Eu sunt putin cam panicata... dar nu am ce face pentru ca nu stiu ce imi rezerva viitorul. Pentru moment ma zbat sa gasesc oportunitati, sa cresc in tehnica, sa imi mentin corpul la o greutate cat mai mica si sa mai fiu si sanatoasa. Acum am ce face, dar timpul trece ca o sageata, ca un frison, si te trezesti cu prea mult umblat prin lumea si fara o casa si un om la care sa te intorci. Nu exista multi care sa te astepte. Dar daca iti place, daca iubesti arta asta. Daca iubesti scena si durerile cat si placerile sale nu te lasi. Stai ingur, si te uiti la poze, dar maine stii ca o sa fii in sala de dans iar poimaine o sa ai spectacol alaturi de dansatori din celelalte colturi ale lumii care sunt in aceeasi situati ca si tine, dar nimeni nu o arata pentru ca nu ai voie sa fii slab.

Ne luptam pentru supravietuire. Cat si pentru bani. Pentru hrana sufletului cat si hrana pe care o consumi zilnic dar pe care trebuie sa o cumperi cu banii pe care ii muncesti.

Si inca ceva, nu imi place sa tin secrete asa ca am facut publica plecarea mea din tara pentru ca nu pot sa ma leg de un teatru din tara.... pentru ca as muri de foame. Foame si regrete.

Dar ma intorc, pentru ca nu am incotro... contractele expira.