Breakage

Breakage

joi, 13 septembrie 2012

Liceul de Coregrafie asa cum il vad eu... acum

Facebook. Reteaua de socializare si cel mai mare portal de stiri si barfe al lumii. Aici aflu toate noutatile, pe care vreau sau nu sa le stiu, si stau la curent cu toate experientele, dintre cele mai indetaliate ale oamenilor pe care ii cunosc... sau nu.

Tot aici stau la curent si cu un loc in care mi-am petrecut copilaria. In care mi-am foarmat bazele si cultura generala, in care mi-am facut prieteni si in care am petrecut tot timpul de la varsta de 12 ani, pana la 18 ani. Cand am iesit de acolo, m-am simtit o mica salbatica, necunoscatoare a lumii in care traiam cu adevarat.

Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucuresti, este acel loc pe care nu il voi uita niciodata. Asemeni casei in care am copilarit pana la varsta de 12 ani. Acest loc a ramas neschimbat in toti acei ani. Insa acest lucru ma intristeaza. Acest loc a ramas neschimbat si dupa acesti ani. Au trecut 5 ani de cand am iesit absolvent al liceului, si trebuie sa spun, cu tristete, ca nu s-a schimbat deloc.

Probabil din cauza claselor si a bancilor ce au tocit coatele hainelor si calcaiele pantofilor nostri, si au reusit cumva sa se pastreze lucioase. Sau a coridoarelor cu peretii albi a caror var este perfect curat, pastrat astfel de elevii fantastic de cuminti si domestici ai acestui liceu.
Probabil pentru ca profesorii sunt aceiasi de ani si ani de zile, ramasi neschimbati datorita rutinei pastrate cu cea mai mare strictete. Poate ca asta face totul sa mearga asa cum merge, neschimbat... Dar cred ca tocmai asta este problema.

Toti cei care am parasit Liceul de Coregrafie, am dat cu nasul de o alta lume, in care a trebuit sa o iau de la inceput. Doi ani de zile am invatat cum sa ma comport ca un tanar al societatii moderne, si am constatat ca pana in ziua de astazi, doctrina liceului mai are inradacinate ite ale mentalitatii sale. Cel mai bun lucru cu care am plecat din liceu a fost autodisciplina.

As vrea sa spun intr-un mod cat mai clar, fara sa ranesc sau sa jignesc pe cineva, ca imi doresc sa aud lucruri de bine despre liceul meu de coregrafie, insa tot ce trece pe la urechile mele, sunt vesti triste despre cum nu sunt bani, cum nu sunt profesori noi si cum nu prea exista viitor pentru liceul acesta.

Totusi stau sa ma gandesc: oare de ce, din atatia elevi ce au absolvit, nu se gaseste niciunul dornic sa ajute sau sa intre sa improspateze atmosfera? De ce tot suntem atat de distanti si reticenti?

Am doua variante: ori suntem atat de terifiati sa revenim in acea institutie din cauza experientelor neplacute, ori cineva ne tine departe si nu permite/primeste pretendenti si idei noi pentru aceasta masinarie indoctrinata.

In ambele cazuri, cred ca nucleul problemei nu sta in profesori sau elevi, cred ca vine de undeva mai adanc implementat in madularele sistemului.

Dar chiar si asa, trebuie doar sa se vrea, iar o mica schimbare ar putea sa ajute.

Un comentariu:

manu spunea...

Poate fiindca nimeni nou nu accepta un salariu de 1300 RON pe luna...